Transportul în comun în Copenhaga

By on septembrie 29th, 2010

Bineînţeles că atunci când am primit scrisoarea de acceptare din partea Universităţii din Copenhaga am început cât mai serios să îmi pun întrebări la care am încercat să găsesc un răspuns căutând pe sute de site-uri (pe care le-am găsit prin cea mai la îndemână metodă şi anume „just google them”).


O să încep cu răspunsul la una din principalele întrebări pe care le-am avut: cum este organizat transportul în Copenhaga? După 7 ani de Bucureşti, oraş în care transportul se împarte pe categorii, metrou şi suprafaţă, eventual la transportul de suprafaţă poţi avea abonament pe o linie, două sau toate, organizarea în Copenhaga mi s-a părut un pic mai greu de înţeles la început.


Copenhaga în sine nu este un oraş foarte mare. De-a lungul timpului în componenţa lui au intrat municipalităţile de pe o anumită rază şi toate împreună formează astăzi Capital Region of Denmark. Şi această regiune este împărţită în multe zone, cum vedeţi în poza alăturată:


Astfel se face că atunci când vrei să mergi cu transportul în comun trebuie să ştii exact unde mergi şi pe câte zone vrei abonamentul sau biletul. Dacă cumva „ai uitat” că tu ai plecat din zona 1 şi ai avut bilet pe 2 zone şi te afli în zona 32 îţi iei o amendă de toată frumuseţea de la controlori, în valoare de 700 DKK. Am prins control într-o lună de minim 2 ori pe săptămână aşa că ar trebui să mă crezi pe cuvânt când spun că este mai ieftin să călătoreşti cu acte în regulă :-D.


Cel mai ieftin bilet sau abonament este pentru 2 zone, aşa că indiferent că tu ai de circulat doar în zona 1, 33 sau 54, tot plăteşti pentru 2 zone. Probabil crezi că dacă îţi iei abonament pentru 2 zone, nu prea contează care sunt acelea. Greşit, contează foarte mult adică poţi avea abonament pentru zona 1 şi 2, sau 1 şi 3, sau 32 şi 43 etc şi este valabil doar în acele zone.


Abonamentul este personalizat, adică ai nevoie de o poză pentru ca să ţi-l faci. Pe acesta sunt specificate zonele pe care poţi circula cu el şi de asemenea perioada de valabilitate. Abonamentul este valabil atât la metrou, autobuze cât şi la S-train (metrou uşor ce face legătura dintre municipalităţi şi centrul Copenhagăi). Preţurile abonamentelor/biletelor/cartelelor cu 10 călătorii le găsiţi aici (preţurile sunt în coroane daneze). Dacă însă ai nedumeriri privind o anumită staţie, pentru că s-ar părea să fie chiar pe graniţa dintre 2 zone, găseşti informaţii exacte pe site-ul de planificare a călătoriilor.


Dacă ai vreo nedumerire după ce ai citit articolul, aştept întrebări în zona de comentarii!


Rodica

Dacă îţi place, distribuie:
Tags: , , , , , , , ,
7 Comments
  1. avatar
    Gil

    30 decembrie 2011 la 12:56 am

    Ai idee ce sunt Klippekort pe care mi le tot recomanda site-ul rejseplanen.dk?

    Eu deabia ma mut in Copenhaga si sunt un pic confuz.

  2. 30 decembrie 2011 la 10:16 am

    Klippekorturile sunt de fapt cartele cu 10 călătorii. Adică de fiecare dată când trebuie să foloseşti transportul în comun trebuie să perforezi o călătorie în aparatele de perforat (pentru autobuze le găseşti în autobuz, pentru tren sau metrou le găseşti pe peron). Fiecare călătorie păstrează aceleaşi proprietăţi ca şi biletul (o oră din momentul în care ai perforat klippekortul pentru 2 zone sau 3 zone, o oră jumate pentru cel de 4 zone şi mai mult ş.a.m.d.).

    Personal îţi recomand să utilizezi klippekortul pentru că este sensibil mai avantajos din punct de vedere financiar decât să îţi cumperi mereu bilet. De asemenea, dacă ştii că o să foloseşti mult transportul în comun ai putea să verifici dacă nu ieşi mai bine cu un abonament lunar pentru zonele în care treci.

    Dacă tot nu eşti lămurit atunci revin-o!

    Rodica

  3. 4 februarie 2012 la 10:08 am

    […] îţi scrie că de la aeroport până la destinaţie treci prin 6 zone. Despre zone am scris aici. Ca să ajungi de la punctul A la punctul B trebuie să călătoreşti cu un bilet care să îţi […]

  4. 28 februarie 2012 la 9:31 pm

    […] îţi scrie că de la aeroport până la destinaţie treci prin 6 zone. Despre zone am scris aici. Ca să ajungi de la punctul A la punctul B trebuie să călătoreşti cu un bilet care să îţi […]

  5. avatar
    Ioan

    10 aprilie 2014 la 12:45 am

    Buna!

    Imi poti spune ce pret orientativ are un abonament lunar pentru Copenhaga(zona aeroport) – Malmo (zona Hyllie), sau in general.. trecerea asta copenhaga-malmo.. care e cel mai avantajos mod de a traversa?

    Multumesc!

  6. 10 mai 2014 la 5:52 pm

    Salut Ioan,

    Îmi cer scuze pentru răspunsul întârziat.

    În legătură cu întrebarea ta, ştiu că poţi să îţi iei un abonament lunar pentru tren, dar nu ştiu care este costul exact (din câte ştiu este ceva de genul 1500 – 2000 DKK).

    Nu ştiu altă alternativă.

    Numai bine,
    Rodica

  7. avatar
    mihai

    27 iunie 2015 la 10:34 pm

    am si eu o mare necunoscuta referitor la transportul in comun
    biletul de autobuz il iau din autobuz? merge sa platesc cu numerar? biletul de tren se poate plati numerar?

Leave a Reply

You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.