Posts Tagged ‘societate’

Toate vârstele

By

Se spune că fiecare vârstă are farmecul ei. Mi se pare deosebit că la fiecare vârstă avem altceva a spune. Asta nu înseamnă că ne schimbăm 100 de procente, ci doar că privim cu alţi ochi lumea din jur.

Când eram mici voiam să fim mari. Atât de mari încât să fim independenţi. Ca şi copii atât de mult ne dorim maturitatea încât sărim cu paşi grăbiţi peste aventura copilăriei. Ne credem specialişti în toate şi ne punem întrebarea ce am putea afla mai mult decât atât? Însă la fiecare pas adăugăm o nouă experienţă şi perspectivă existenţei noastre.

Îmi amintesc de mine acum 15-20 ani. Eram o copilă foarte ambiţioasă. Aveam ţeluri mari. Bineînţeles că am trecut prin destule stări sufleteşti şi am încercat multe posibile cariere de viitor. Pomenesc aici de cele standard: doctor, învăţător, educator sau vânzător. Ştiţi unde mi-ar fi plăcut mie să fiu vânzătoare? Mă vedeam într-o librărie mare înconjurată de sute de cărţi. Cărţile mi se păreau tare misterioase. Fiecare carte avea de oferit ceva special. Întotdeauna când citeam o carte simţeam cum se creează o relaţie deosebită între mine şi personaje. Eram implicată în poveste 100%.

Tot ce ştiu este că voiam să fiu mare. Mai voiam să am un job care să mă pasioneze şi care să-mi permită luxul de a vizita lumea. Se tot vorbeşte de vârsta nebună în care încerci multe şi mărunte şi anume cea dintre 14-18 ani. Eu în acest interval eram sensibil mai matură decât cei din jurul meu. Aveam multe obligaţii şi munceam mult ca să nu îi decepţionez pe cei care îşi puseseră încrederea în mine. Orice pas pe care îl făceam îl gândeam înainte, pe principiul de 7 ori măsoară şi o dată taie.

Nu regret că nu am fost mai infantilă atunci, dar regret că atitudinea mea matură (în mare este rezultatul trecutului meu) mi-a limitat indirect experienţele de viaţă. Bineînţeles că nu ştiu cum aş fi evoluat dacă aş fi avut un comportament mai zvăpăiat, dar asta nu înseamnă că nu mi-ar fi plăcut să cunosc şi acea realitate. Deoarece maşina timpului încă nu este un element real, cred că este cazul să trec mai departe.

Acum am ajuns unde îmi doream când eram mică – sunt mare! Sunt adult cu acte în regulă, independentă financiar, cu un job care îmi oferă posibilitatea să călătoresc atât în interes de serviciu, cât şi în vacanţe.  Sunt un contribuabil serios al societăţii şi, mai presus de toate, îmi trăiesc viaţa în cel mai bun mod pe care-l ştiu.

Dar aşa mare cum sunt, eu vreau în timpul meu liber să fiu infantilă. Vreau să explorez lumea şi să mă descopăr. Vreau să trăiesc viaţa aşa cum o simt fără a lua în calcul definiţia societăţii pentru maturitate. Noi, oamenii, suntem aşa de mult ancoraţi în regulile prestabilite ale societăţii încât foarte uşor uităm să trăim cu adevărat. Suntem prea concentraţi să îi mulţumim pe cei din jur cu aşteptările lor cu tot, şi uităm că în esenţă avem o viaţă şi ar trebui să o trăim fericiţi cu adevărat.

Fiecare vârstă are farmecul ei, dar parcă etapele vieţii ar fi mai grozave dacă societatea şi-ar vedea de treaba ei şi tu ai învăţa să nu-i acorzi atenţie. Acum eu cred că trec prin procesul în care învăţ să-mi văd de viaţa mea şi să o trăiesc aşa cum îmi doresc eu şi nu cum alţii aşteaptă. Wish me luck!

Sursa foto

 

Societatea noastră şi homosexualitatea

By

Am citit o ştire pe scurt în revista The Economist despre Anwar Ibrahim, liderul opoziţiei din Malaezia. Aşa am aflat că în această ţară poţi fi judecat dacă eşti considerat a fi homosexual. Cu alte cuvinte, homosexualitatea este ilegală în Malaezia. Da, aţi citit bine, este ilegală. Iniţial am avut impresia că citesc un articol de acum 100 de ani. Cum poţi să etichetezi dorinţele sexuale ale unei persoane ca fiind ilegale? A, da, Anwar Ibrahim era suspectat a fi având orientare homosexuală.

De ceva timp mă gândeam să scriu despre „problema” homosexualităţii. Mai ales că în ultima perioadă aceasta a devenit un subiect important în viaţa ţărilor cu o anumită educaţie socială. Din lista acestor ţări poate foarte bine să facă parte atât România, cât şi Moldovioara. Adevărat, ultimele ţări nu se compară cu Malaezia. Slavă ţie, Doamne!

Din punctul meu de vedere, apucăturile sexuale ale unei persoane nu ar trebui să intereseze pe nimeni. Fiecare om este liber să decidă ce face între cei patru pereţi ai propriului dormitor. Ştim foarte bine că nu vorbim despre un singur om de pe planetă care preferă să aibă un partener de acelaşi sex. Ceea ce implică un lucru important, şi anume că orice activitate sexuală dintre 2 persoane de acelaşi sex (cel mai probabil) este de comun acord. Dacă este de comun acord, cu ce este diferită de o relaţie dintre 2 persoane de sex opus?

Am fost crescuţi de societate să avem un sentiment de repulsie faţă de oamenii diferiţi sau excentrici. Prin diferit nu mă refer doar la homosexuali, ci şi la oameni cu un handicap sau oameni ale căror ideologii nu fac parte din gama oferită de societate. Este întotdeauna mai bine ca societatea ta personală -familia, prietenii, cercuri frecventate- să fie perfectă sau normală. În felul acesta te încadrezi numai bine în turma lumii. Peste aşa-zisa repulsie vine şi Biserica (a se citi biserica, nu religia) cu cele 3 kapici ale ei. Dar cum rămâne cu iubirea aproapelui tău?

Ca să fiu explicită nu sunt persoana care susţine manifestările homosexualilor. Mai exact, manifestările travestiţilor. Nu înţeleg de ce ar vrea să colinde străzile îmbrăcaţi ţipător într-o paradă. Nu este mai plăcut şi mai frumos să îţi trăieşti viaţa demn, să ai un post de muncă, să te îmbraci adecvat, să ieşi la o plimbare, la un suc, la o petrecere cu partenerul pe care ţi-l alegi? Pe de altă parte, înţeleg că prin marşuri oamenii se vor a fi auziţi, vor să beneficieze de anumite drepturi şi să promoveze ideea egalităţii indiferent de orientarea sexuală. Ceea ce m-ar face să fiu de acord cu mişcările de eliberare sexuală.

Cu toată sinceritatea vă spun că eu am probleme cu „oamenii normali” care îşi manifestă prea explicit iubirea în stradă, cu oamenii care nu ştiu ce este o combinaţie a hainelor care să lase loc de imaginaţie (de exemplu, dacă îţi dezgoleşti cracul, îţi acoperi pieptul – valabil pentru ambele sexe). Dar asta este altă poveste.

Dacă şi ar fi să am vreo problemă cu homosexualii ar fi că nu pot avea parte de o bucăţică de bunăciune masculină :-D. Este strigător la cer câţi flăcăi superbi sunt gay, deci inaccesibili. Dar înafară de asta, ce aş avea eu împotriva a 2 persoane de acelaşi sex să formeze un cuplu? Nimic, absolut nimic. Multe poate formează cupluri mult mai normale şi împlinite decât cele între parteneri de sex opus.