Posts Tagged ‘Republica’

Tot ce vroiai să ştii despre alegerile de duminica asta din Moldova, dar îţi era frică să întrebi

By

Guest post by Sorin Pirău

Da, mă adresez aici ţie, românului care tocmai ce te-ai trezit din euforia alegerilor din România şi tocmai ai aflat că alţi români (vreo 3.2 milioane) sunt chemaţi din nou la vot. Nu, nu aici, ci puţin mai la răsărit, în Republica Moldova (a.k.a Basarabia). Dacă eşti la curent cu ce se întâmplă prin zona respectivă, sau dacă chiar eşti norocosul posesor al cetăţeniei moldoveneşti, ghidul de mai jos nu-ţi va spune ceva nou. Însă, dacă nu prea ştii exact ce se întâmplă pe acolo, şi vrei să nu fii luat ca din oală atunci când vreun prieten(ă) de prin „Republică” (hai că toţi avem măcar o cunoştinţă, gândeşte-te bine…) începe o discuţie despre alegeri, rândurile de mai jos ar trebui să fie de folos. Nu sunt în niciun caz exhaustive, sunt scrise din perspectiva unui „străin” fără drept de vot, dar pot reprezenta un punct de început.

Aşadar, să dăm puţin de background:

Î: Ce fel de sistem politic are Moldova?
R: Stat parlamentar, parlament unicameral (101 locuri), preşedintele ales de parlament. Un guvern are nevoie de 51 de voturi, iar pentru alegerea preşedintelui e nevoie de 61 de voturi. Şi aici încep problemele… Ce te faci dacă nu ai 61 de voturi? Păi rămâi fără preşedinte, e simplu. Poţi avea voturi îndeajuns pentru o coaliţie de guvernare, dar nu poţi alege preşedintele. Exact ce a făcut Moldova timp de 2 ani şi jumătate după alegerile din 2009…

Î: Ce s-a întâmplat pe scurt în ultimii ani?
R: După revoluţia „Twitter” din aprilie 2009, Partidul Comuniştilor din Republica Moldova (da, acolo încă nu s-au rebrănd-uit ca pe la noi) pierde majoritatea parlamentară, primind doar 48 de mandate. Celelate 4 partide care au intrat în parlament formează AIE (Alianţa pentru Integrare Europeană), care formează guvernul, dar neavând mandatele necesare în parlament (cele 61), se vede nevoită anul viitor să organizeze alegeri anticipate. AIE 2 ajunge la 59 de mandate, lipsindu-le două voturi pentru alegerea preşedintelui. Aceste voturi au venit mai târziu, în 2012, când Igor Dodon (reţineţi acest nume, ne va trebui mai târziu) pleacă din PCRM împreună cu alţi 2 parlamentari, şi este de acord cu candidatura independentului Nicolae Timofti care devine astfel preşedintele statului.

După rezolvarea crizei politice (şi pe fondul crizei din Ucraina), Moldova a făcut paşi importanţi spre apropierea de Uniunea Europeană. Chiar înainte de alegeri, Parlamentul European a ratificat Acordul de Asociere al Moldovei cu UE, care cuprinde şi un acord comercial de liber schimb. Mai mult, s-a reuşit ridicarea regimului de vize cu UE, astfel încât moldovenii pot acum circula liber în Europa, inclusiv în România (ştiţi că până acum trebuia să aplici pentru viză de România la ambasadă, nu?)

Bun, acum că ne-am lămurit un pic cu ce se mănâncă politica la est de Prut, vine întrebarea logică: „Da’ eu cu cine votez?” Momentan cu nimeni, că n-ai drept de vot dacă n-ai cetăţenie, iar s-o obţii este incredibil de greu, chiar dacă vorbeşti limba şi ştii că Ştefan cel Mare s-a bătut cu turcii… Dar presupunând că ai putea vota, probabil te întrebi cine sunt candidaţii cu şanse de a intra în parlament, şi cam ce vor ei. Din fericire pentru noi (dar din păcate pentru democraţia din Moldova), e destul de simplu să-i împarţi în blocul „back to the USSR” şi blocul UE.

Să începem cu începutul, şi dând Cezarului ce-i al Cezarului, pornim cu cel mai mare partid din actualul parlament, şi din nefericire, probabil şi din următorul. Exponentul cel mai de seamă al blocului „back to the USSR”, condus de veteranul Vladimir Voronin, fostul preşedinte moldovean între 2001 şi 2009: Partidul Comuniştilor din Republica Moldova (PCRM). Programul lui: să fie ca înainte că înainte era mai bine. A declarat de nenumărate ori că susţine integrarea Moldovei în Uniunea Euroasiatică, ce se vrea o alternativă la UE, dar de fapt este un URSS 2.0. Până acum Rusia a „convins” Belarusul, Armenia şi Kazakhstan-ul să i se alăture şi încă mai „negociază” cu Ucraina. Mai mult, consecvent politicii fundului în două luntri, politică ce se ştie că a funcţionat atât de bine de la obţinerea independenţei, Voronin nici măcar nu clipeşte atunci când scoate pe gură porumbei cum ar fi „Calea noastră spre UE este posibilă doar prin Uniunea Euroasiatică”. A declarat recent că nu intenţionează să participe în nicio coaliţie parlamentară după alegeri, mai ales cu „trădătorul” de Igor Dodon (v-amintiţi de el, nu? Cel care a votat preşedintele…), şi a promis că nu va denunţa Acordul de Asociere cu UE. Să credem oare comuniştii? Hai să nu.

Al doilea exponent al blocului sovietic, calificat drept hoţ şi bandit de către Voronin, dar cu idei similare este Renato Usatîi. De ce nu am menţionat niciun partid? Păi el este partidul. Pe bune! Iniţial partidul s-a numit Partidul lui Renato Usatîi (PaRus, ce nume predestinat, nu?), acum se numeşte Patria. Băiatul acesta e un milionar self-made în Rusia (a.k.a oligarh) care acum face mai mult pe promotorul de concerte, hobby-ul lui fiind să aducă în Moldova tot felul de cântăreţi din perioada sovietică şi să împartă bani în stânga şi dreapta, de preferat în faţa camerelor de luat vederi. Din păcate genul acesta de campanie prinde la o parte din electorat. Conform ultimelor sondaje (nu le luaţi chiar de bune, nici la noi sondajele nu sunt curate, dărămite în Moldova) ar acumula 14 mandate în parlament. A declarat recent (în rusă, nu l-am auzit vorbind româna) că va vota pentru denunţarea Acordului de Asociere cu UE

Ultimul crai de la Răsărit este Partidul Socialiştilor (PSRM), condus de Igor Dodon. Acesta este cel mai vehement susţinător al Uniunii Euroasiatice şi al identităţii/limbii moldoveneşti diferită de cea română. Susţinut puternic de Moscova, de unde tocmai ce s-a întors cu noi directive, direct de la ţarul Putin, se prezintă ca o variantă „fresh” a PCRM-ului, un pic mai modernă, dar la fel de nocivă şi agresivă. Prin târg umblă vorba că n-ar fi tocmai străin de embargo-ul agricol instituit de Rusia vinurilor şi fructelor moldoveneşti în ajun de alegeri. Conform sondajelor, acesta s-ar afla la limita pragului electoral (6%), având şansa de a accede în parlament doar în cazul unei prezenţe scăzute la vot.

Blocul UE este condus de Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM), al fostului premier Vlad Filat, şi al actualului prim-ministru Iurie Leancă. Este partidul pro-European cotat cu cele mai mari şanse în sondaje.

Urmează apoi Partidul Democrat (PDM), condus de fostul preşedinte interimar al Moldovei în perioada 2010-2012, Marian Lupu. Acesta este un personaj controversat, fost deputat şi preşedinte al Parlamentului în guvernarea comunistă, a părăsit barca acestora atunci când nu a primit nominalizarea pentru funcţia de preşedinte. Este recunoscut ca fiind cel mai de stânga partid din actuala guvernare, Marian Lupu fiind celebru pentru unele din „zicerile” sale: „din punct de vedere ştiinţific, limba vorbită în Republica Moldova este română, iar din punct de vedere politic – moldovenească” urmând ca mai apoi să declare că „m-am răzgândit. Ştiinţific nu mai este limba română, ci moldovenească”. Un alt nume greu din partid este milionarul Vlad Plahotniuc, un personaj şi mai controversat.

Al treilea partid din blocul UE este Partidul Liberal (PL), condus de fostul preşedinte al Moldovei (2009-2010), Mihai Ghimpu. Un alt lider al partidului este tânărul primar al Chişinăului, Dorin Chirtoacă. Este singurul partid care promovează nu doar integrarea în UE, ci şi în NATO, militând pentru anularea articolului din Constituţie care stipulează neutralitatea statului. Este singurul partid care spune deschis că nu este de ajuns să zici că eşti neutru, cineva trebuie să te şi recunoască ca atare. Iar atâta timp cât o altă ţară (Rusia) ocupă militar teritoriul tău (Transnistria), înseamnă că nu mai poţi fi numit neutru. Membrii partidului promovează intens noţiunea de limbă română şi de apartenenţă a moldovenilor la acelaşi neam românesc. Pe durata mandatului său de preşedinte, Mihai Ghimpu a instituit Ziua Ocupaţiei Sovietice (28 iunie) şi a refuzat să participe la parada de 9 Mai (Ziua Victoriei) din Piaţa Roşie din Moscova declarând că nu poate să uite „toate nenorocirile, deportările, foametea prin care au trecut cetăţenii Republicii Moldova pe timpul Uniunii Sovietice”.

Bun, acum că eşti expert în politica moldovenească, la ce-ţi foloseşte? În primul rând eşti mai conectat la realităţile de dincolo de Prut şi vei putea interpreta mai uşor rezultatele alegerilor de duminică. În al doilea rând, dacă cunoşti vreun român cu cetăţenie (din aia de care trebuie, adică moldovenească) care nu intenţionează să meargă la vot duminică, poate faci puţin mişto de el că începe să aibă ochii puţin oblici în condiţiile în care i se pregăteşte o aderare la o uniune cu „asiatic” în nume. Nu de alta, dar poate ruşinea de a fi reprezentat de trio-ul Voronin-Usatîi-Dodon va fi de ajuns de puternică să-i învingă greaţa de a vota din nou cu răul cel mai mic…

Ce lipseşte?

By

Cine ar crede că în ţări est europene oamenii sunt atât de adânc pierduţi în neştiinţă? Te gândeşti că totuşi te-ai născut în Republica Moldova, ţară care face parte din continentul european, cel care s-a remarcat în istorie din cele mai vechi timpuri. E adevărat că nu te-ai născut în Marea Britanie, Franţa sau Spania. Dar totuşi, nu te-ai născut nici într-o ţară săracă de pe continentul african. Însă după evenimentele ce au loc în Moldova începi să îţi pui semne de întrebare.


În Moldova oamenii încă voteză partidul comunist. Partea dură este că ei sunt melancolici după vremurile URSS-ului, iar Voronin şi echipa nu vor putea vreodată să asigure traiul de dinainte de căderea URSS-ului. Şi asta de ce se întâmplă? Pentru că majoritatea au ca şi sursă de informaţie televiziunea naţională, care dacă din 2009 este într-un continuu curs de dezvoltare în direcţia adoptării libertăţii mass-mediei, oricum mai are mult de lucrat. Să nu mai pomenim emisiunile TVM-ului în perioada în care PCRM-ul forma parlamentul şi deţinea funcţia de preşedinte al statului.


Tot în Moldova găsim un procent mare al traficului de persoane. Fetele care arată bine şi provin dintr-o familie săracă sunt „vânate” cu promisiuni deşarte ale unei vieţi de VIP înafara graniţelor ţării. Acestea din necunoştinţă, neexperienţă şi credibilitate se încred în oameni fără scrupule şi ajung să fie „modele” printr-un bordel dintr-o altă ţară. Iar viaţa lor nu le mai aparţine, devin nişte piese şi numai o minune le poate salva.


Am citit articole în ultima vreme în care erau prezentate mai multe cazuri de genul acesta. Iar cele mai multe fete aveau vârste sub 18 ani cărora le fusese promisă o viaţă de vis şi acestea cădeau pradă unor oameni care vroiau bogăţii pe spatele unor suflete nevinovate.


Citind, îmi puneam întrebarea cum este posibil un aşa lucru? Cum se încred aceste fete în oameni străini? Şi singurul răspuns ce l-am putut da a fost că fetele au crescut într-un mediu sărac. Dar nu e ăsta motivul major al prostiei lor, ci mai degrabă că în Moldova încă avem subiecte tabu între generaţii. În majoritatea familiilor este de ordinul fantasticului să abordezi subiecte precum ciclul menstrual, viaţă sexuală, droguri, fumat sau alcool. Să nu mai vorbesc de explicaţii şi efecte. Părinţiilor li se pare greşit să explice asemenea lucruri pentru că, din nu ştiu ce motiv, le-ar scădea autoritatea în faţa copiilor. Ori în Moldova întâlnim extrem de des replica: „Eu te-am făcut, eu te omor”. Părinţii nu văd vreo posibilitate de a fi şi prieten cu proprii copii. Li se pare mai uşor să îi lase să facă greşeli pentru ca mai târziu să le arate cine este şeful în casă. Am mai auzit expresii de genul: „Nici mie nu mi-au spus părinţii. Şi, slavă Domnului, sunt bine mersi ajuns”. Din păcate nici la şcoală copiilor nu le sunt oferite informaţii din categoria „viaţă”. De ce? Pentru că nu este prevăzută o asemenea discuţie în curriculumul şcolar şi chiar dacă ar fi, profesorii ar prefera să sară peste acea lecţie. Copii rămân să înveţe din propriile greşeli.


Oare câte generaţii mai sunt necesare ca şi în Moldova lumea să fie mai deschisă? Procesul de informare ar trebui să domine pentru ca lumea să nu mai fie atât de proastă, iar rolul de părinte să fie înţeles că e mai mult decât un moment de „fericire”, oferire de mâncare şi haine. Că în viaţă un copil trebuie să aibă un model. Că nu trebuie să aştepţi o anumită vârstă să ai discuţii deschise cu propriul copil. Că trebuie să oscilezi între autoritate şi prieten mereu. Că un copil are nevoie de o libertate gradată. Că un copil ţinut în lanţuri în momentul în care îi vei oferi libertatea totală nu o să ştie ce să facă cu ea şi are şanse mari să cadă în gol. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu Moldova ca şi ţară. Zeci de ani a fost prizonieră şi în anii ’90 a avut libertate totală pe care nu a ştiut să o gestioneze.