Posts Tagged ‘persoane’

Idei şi păreri

By

Întotdeauna am admirat oamenii care puşi în faţa unei situaţii sunt plini de idei. Într-un fel îi invidiam pentru simplitatea şi uşurinţa cu care găseau zeci de soluţii la aceeaşi problemă. Bineînţeles că nu toate puteau fi aplicate, dar îmi plăcea că nu le este frică să se exprime şi nu-şi limitează imaginaţia doar la soluţii care păreau să fie implementabile.

Tot ce am scris mai sus a fost valabil până de curând. Am constatat astăzi că lucrul acesta nu mai este adevărat. Nu-i displac pe cei plini de idei, ci mai degrabă aş prefera să nu interacţionez cu ei pentru probleme care necesită o rezolvare astăzi sau în viitorul imediat apropiat.

Recent am devenit membru într-o echipă a unui proiect. Până aici toate sunt bune şi frumoase. Mi-a plăcut proiectul de la început, aşa că am simţit o adevărată bucurie când am fost invitată să fac parte din el. Echipa este bineînţeles una foarte diversificată, singurul lucru comun este că pentru moment ne ducem traiul pe plaiul danez.

În tot almalgamul acesta eu „joc” rolul copchilei care-şi coordonează părerile şi viziunile în funcţie de posibilităţile palpabile. De o lună avem un obiectiv pentru care nu reuşim de nicio culoare să luăm o decizie. Asta pentru că avem o persoană foarte visătoare, aş numi-o eu, şi care reuşeşte să „inspire” pe cei care nu neapărat îşi doresc să fie prezenţi la întâlnire. Iar cei „cu picioarele pe pământ” fiind în inferioritate numerică nu reuşesc să explice că amânarea unei decizii într-o problemă cu termen limită nu ne ajută cauza.

Până la întâlnirea de azi nu m-a deranjat această persoană pentru că eu sunt în general o persoană tolerantă şi apreciez pe cei care sunt inspiraţi şi reuşesc la rândul lor să inspire. Însă mai presus de asta mie îmi plac oamenii care nu doar aruncă vorbe şi idei în vânt, ci vin şi cu informaţii clare despre cum aceste idei ar putea fi implementate. Cei cu spirit practic din această echipă s-au prezentat astăzi cu planul de acţiune frumos scris şi colorat, dar asta nu a ajutat pentru că persoana căreia îi naşte capul idei mai rău de cum apar ciupercile după ploaie a intervenit cu o idee mai veche pe care a prezentat-o acum 2 săptămâni şi pentru care nu a ridicat un deget ca să o dezvolte.

Şi iaca cum toleranţa din mine s-a dus pe apa sâmbetei. De acum înainte am decis să aplic următoarele în viaţa mea:

„vorbele sunt vânt nebun, dar faptele contează cu adevărat!” sau „vorba lungă, sărăcia omului!”

Să visezi este un rău necesar uneori, dar dus la extrem poate deveni periculos pentru nervii celor din jur. Astfel, am învăţat ce nu trebuie să fac atunci când voi lucra în echipe pentru proiecte mai serioase.

O fi elasticitate unitară între tăria de caracter şi bani?

By

Astăzi citeam un articol de pe blogul unei cunoştinţe. Aceasta a avut un mod destul de interesant de abordare a personalităţii unui om. Se simţea înconjurată de oameni care tânjesc după statutul ei social. Şi că aceste persoane niciodată nu vor putea ajunge în locul ei din cauză că nu au tăria de caracter necesară.


Hai să dau nişte repere. Cunoştinţa mea vine dintr-o familie bine plasată din punct de vedere financiar. Cel puţin de când o cunosc eu aşa a fost. Nu cred că a avut vreodată problema zilei de mâine. Mă îndoiesc că şi-a ţinut contabilitatea până la fiecare bănuţ. Nu mă înţelegeţi greşit. Este o persoană plăcută, hotărâtă, inteligentă şi poate foarte uşor să îşi mascheze inteligenţa în prostie dacă are de câştigat.


Vorbea despre încrederea în tine, despre tărie de caracter, despre fetele care se luptă să obţină un statut şi care fac lucrul ăsta în disperare de cauză, în ideea că poate le remarcă cineva. Vorbea cu atâta convingere despre cât este de important să ştii să te impui. Descria comportamentul pe care ar trebui să îl aibă fiecare fată în relaţia cu exteriorul, în special cu băieţii. Idei şi gânduri frumoase de altfel. Nimic nou, ceva ce citeşti în orice revistă cu şi despre femei. Poate numai că textul articolului ei nu este doar copiat dintr-o astfel de revistă, ci ideile prezentate acolo sunt trecute prin propria-i experienţă.


Dar ce e cu adevărat interesant, mai presus de toate, este faptul că eu „iubesc” oamenii care au o stabilitate financiară şi care nu au muncit pentru ea să vorbească de stima de sine, despre caracter, despre personalitate, despre situaţii în care pot spune NU, situaţii în care majoritatea „ar sări şi s-ar agăţa” de un posibil viitor.


Majoritatea persoanelor pe care le cunosc, ca şi mine de altfel, nu s-au trezit cu o maşină scumpă făcută cadou de părinţi la aniversarea majoratului, cu un apartament propriu în centrul Bucureştiului de asemenea primit de la părinţi, cu voiajuri prin locaţii exotice.


Nu ştiu la cine se referea cunoştinţa mea mai exact. Nu ştiu dacă erau oameni din anturajul său sau nu. Mi se pare uşor să vorbeşti de puternica ta personalitate şi în acelaşi timp mi se pare greşit să judeci oamenii după acţiuni pe care tu nu le faci doar pentru că îţi permite statutul tău financiar.

Şi-a trecut…

By


Şi am ajuns în ultima zi a anului 2010, ultima zi a unui deceniu. Îmi amintesc şi acum cât optimism aveam la începutul anului 2001, câte speranţe pentru anii ce urmau să vină. Mi-amintesc că unul din ţelurile mele era să plec din Văsieni. Încet, încet am realizat că nu plecatul era problema, ci ce o să fac acolo unde ajung, zici că eram cumva într-o secvenţă de discuţie din filmul „A walk to remember” :-D.


O să fac un rezumat al acestui deceniu, a evenimentelor importante din viaţa mea mă refer.


Anul 2001 m-a prins în clasa a 7-a la gimnaziul din localitatea mea natală. Nu aveam prea mulţi prieteni. Pe-atunci eram destul de radicală. Nu înţelegeam toate motivele de ce nu am reuşit să am prieteni. Acum îmi este destul de clară situaţia. Eram Rodica Plamadeala, fiica a 2 profesori din acea şcoală, aveam o medie la şcoală mai bună decât a majorităţii, aveam părinţi care îmi ofereau o libertate gradată, pe care mai târziu am apreciat-o şi înţeles-o, nu aveam liber la discotecă precum majoritatea colegilor mei, aveam planuri de viitor, nu mă vedeam petrecându-mi viaţa după standardele satului. Toate acestea mă scoteau din cotidian şi îmi dădeau alte perspective. Probabil dacă aveam succes nu tindeam să plec şi să experientez un alt stil de viaţă. Pe 14 iunie 2003 aveam banchetul de terminare a şcolii generale. Îmi amintesc discursul directorului de atunci, de diplomele simbolice ce se oferă la fiecare terminare a unei etape din procesul de educaţie, de laudele exagerate ale profesorilor, de media mea de 10 pentru clasa a 9-a, care şi acum nu sunt foarte sigură cum de s-a întâmplat, am vagi idei totuşi. Vara anului 2003 a fost specială. M-am interesat de procesul de admitere la liceu în Ţara Mamă ca şi student bursier al Statului Român. Am depus dosarul pe la mijlocul lui iulie cu marea speranţă să fiu admisă în Iaşi, acolo era student fratele meu. Însă mare mi-a fost surpriza ca la aflarea rezultatelor să mă văd repartizată la Liceul Teoretic „Jean Monnet”, Bucureşti. Aşa că 13 septembrie 2003 a fost oficial ziua în care am plecat din Văsieni.


În 15 septembrie 2003 eram componentă a clasei a 9-a „C” din liceul sus menţionat şi casă numeam o cameră dintr-un cămin de elevi bucureştean. Tot atunci am cunoscut-o şi pe cea care era să îmi fie colegă de clasă, bancă şi cameră timp de 4 ani, Dănuţa. De-a lungul anilor de liceu am întâlnit persoane care îmi sunt dragi şi acum: Mira, Ioana şi Ana-Maria. Au fost 4 ani cu multe evenimente ce şi-au avut rolul unei educaţii. Per total nişte ani fericiţi.


În iunie-iulie 2007 eram înr-un stres continuu. Era perioada bacalaureatului, cred că majoritatea pot înţelege acest stres pentru că rezultatele de la bacalaureat sunt importante o dată pentru stima de sine şi a doua pentru admiterea la facultate. Pe 7 iulie am aflat rezultatele examenelor şi îmi făceam planurile despre aplicarea la facultate. Faină senzaţie atunci când am depus diploma de bacalaureat la secretariatul facultăţii la care fusesem admisă. Escapada la mare cu Ioana şi Ioana în Moldova au încheiat vara evenimentelor.


Din 1 octombrie 2007 aveam oficial statutul de studentă în cadrul Academiei de Studii Economice, Bucureşti. Mie mi-a luat la început o săptămână să ajung la primul seminar unde am făcut cunoştinţă cu membrii grupei 1016. Îmi amintesc şi acum cum l-am cunoscut pe cel care urma să îmi devină prieten şi iubit şi care şi-a păstrat statutul până astăzi. Tot în acea perioadă am făcut cunoştinţă cu noul cămin şi condiţiile oferite şi cu fetele care mi-au rămas prietene: Alina şi Natalia.


Începutul anului 2008 mi-a adus şi primele examene de la facultate. Eram la facultatea la care îmi povestise lumea că dacă am să trec cu bine de prima sesiune atunci o să mă descurc în următorii ani din programul de licenţă. Iar sesiunea a trecut la fel de repede precum venise şi plus că fusese mai bine decât mă aşteptasem.


În martie 2009 mi-am ales profesorul coordonator al licenţei cât şi tema de licenţă. Tot în martie am depus dosarul pentru redobândirea cetăţeniei române. La finele anului 2009 eram cetăţean al României şi cu jurământ de credinţă depus.


La cumpăna dintre anii 2009-2010 eram în tabără la Covasna cu câţiva din colegii şi prietenii mei de facultate. Îmi amintesc frumoasele focuri de artificii din centrul orăşelului-staţiune Covasna.


2010 a fost însă anul cu cele mai multe evenimente. Dacă mă întrebai acum un an unde mă văd la trecerea în noul deceniu răspunsul ar fi sunat cam aşa: studentă la masterul de aprofundare în informatică economică sau la cel de baze de date în cadrul Facultăţii de Cibernetică, Statistică şi Informatică Economică şi probabil pe la vreo petrecere alături de prietenii de la facultate.


În 2010 am avut parte de ultimul semestru al meu în calitate de studentă la CSIE. Semestru în care mi-am pregătit şi lucrarea de licenţă cu tema „Bază de date Oracle privind gestiunea activităţii unei edituri” avândul coordonator pe Domnul Profesor Manole Velicanu. Tot în acest semestru am aplicat pentru un program de master în economie la Universitatea din Copenhaga. Am fost acceptată şi din acel moment s-au schimbat planurile. Urma să vin în toamnă în capitala Danemarcei pentru o nouă experienţă.


Tot în 2010 am vizitat ţinuturile Făgăraşului. Am zburat prima oară cu avionul. Am vizitat Londra cu ale ei atracţii turistice, Winchester, Portsmouth şi Marea Nordului. Lista continuă cu experienţa din Copenhaga, împrejurimile oraşului şi Marea Baltică.


Cam atât pentru acest deceniu ce se află la putere pentru încă câteva ore.

Vă doresc Un An Nou Fericit! Fie ca 2011 să vă împlinească şi să vă dăruiască multă, multă sănătate şi fericire!