Posts Tagged ‘idei’

Idei şi păreri

By

Întotdeauna am admirat oamenii care puşi în faţa unei situaţii sunt plini de idei. Într-un fel îi invidiam pentru simplitatea şi uşurinţa cu care găseau zeci de soluţii la aceeaşi problemă. Bineînţeles că nu toate puteau fi aplicate, dar îmi plăcea că nu le este frică să se exprime şi nu-şi limitează imaginaţia doar la soluţii care păreau să fie implementabile.

Tot ce am scris mai sus a fost valabil până de curând. Am constatat astăzi că lucrul acesta nu mai este adevărat. Nu-i displac pe cei plini de idei, ci mai degrabă aş prefera să nu interacţionez cu ei pentru probleme care necesită o rezolvare astăzi sau în viitorul imediat apropiat.

Recent am devenit membru într-o echipă a unui proiect. Până aici toate sunt bune şi frumoase. Mi-a plăcut proiectul de la început, aşa că am simţit o adevărată bucurie când am fost invitată să fac parte din el. Echipa este bineînţeles una foarte diversificată, singurul lucru comun este că pentru moment ne ducem traiul pe plaiul danez.

În tot almalgamul acesta eu „joc” rolul copchilei care-şi coordonează părerile şi viziunile în funcţie de posibilităţile palpabile. De o lună avem un obiectiv pentru care nu reuşim de nicio culoare să luăm o decizie. Asta pentru că avem o persoană foarte visătoare, aş numi-o eu, şi care reuşeşte să „inspire” pe cei care nu neapărat îşi doresc să fie prezenţi la întâlnire. Iar cei „cu picioarele pe pământ” fiind în inferioritate numerică nu reuşesc să explice că amânarea unei decizii într-o problemă cu termen limită nu ne ajută cauza.

Până la întâlnirea de azi nu m-a deranjat această persoană pentru că eu sunt în general o persoană tolerantă şi apreciez pe cei care sunt inspiraţi şi reuşesc la rândul lor să inspire. Însă mai presus de asta mie îmi plac oamenii care nu doar aruncă vorbe şi idei în vânt, ci vin şi cu informaţii clare despre cum aceste idei ar putea fi implementate. Cei cu spirit practic din această echipă s-au prezentat astăzi cu planul de acţiune frumos scris şi colorat, dar asta nu a ajutat pentru că persoana căreia îi naşte capul idei mai rău de cum apar ciupercile după ploaie a intervenit cu o idee mai veche pe care a prezentat-o acum 2 săptămâni şi pentru care nu a ridicat un deget ca să o dezvolte.

Şi iaca cum toleranţa din mine s-a dus pe apa sâmbetei. De acum înainte am decis să aplic următoarele în viaţa mea:

„vorbele sunt vânt nebun, dar faptele contează cu adevărat!” sau „vorba lungă, sărăcia omului!”

Să visezi este un rău necesar uneori, dar dus la extrem poate deveni periculos pentru nervii celor din jur. Astfel, am învăţat ce nu trebuie să fac atunci când voi lucra în echipe pentru proiecte mai serioase.

„Suferinţă tu, dureros de dulce…”*

By

Aţi observat cum unii oameni tânjesc după o durere care, cred ei, le va schimba cursul vieţii?


Când eram mai mică şi aveam o oaresce înclinare să citesc cărţi nu eram în stare să fac deosebire dintre pură ficţiune şi realitate, dintre ceea ce se numeşte imaginaţia autorului şi sentimente trăite efectiv. Crescând mi-am dat seama că fiecare om care a scris la viaţa lui a avut nevoie de inspiraţie. Cu alte cuvinte, prelua idei din lumea înconjurătoare, le îmbrăca frumos şi le accesoriza corect.


Un bijutier lucrează atent şi cu artă pentru a face din metale preţioase şi pietre scumpe o podoabă. Aşa şi un autor, lucrează minuţios folosind cuvintele pe post de metale şi pietre pentru a crea o capodoperă literară, având grijă ca fiecare detaliu să fie plasat la locul lui. Prin opera sa scriitorul transmite un mesaj. Cele mai puternice opere îşi au mesajul foarte bine ascuns astfel încât sunt necesare mai multe lecturi atente pentru a surprinde ideea de bază a autorului.


Inspiraţi sau nu, cu siguranţă scriitorii care au reuşit să producă un cutremur în lumea literaturii au trăit de-a lungul vieţii momente de suferinţă crâncenă. Nu cred că există un anumit tip de suferinţă, ci orice a reuşit să îţi smulgă sufletul şi să-l calce în picioare. Eventual timpul a reuşit să lecuiască rănile dar amintirile sigur au rămas vii pentru tot restul vieţii.


Personal sunt o persoană greu de convins să citesc o carte. Nu fug după tipul bestseller, nu mă impresionează nici pe departe că nu-ştiu-câte milioane de persoane au cumpărat cartea şi că zeci de ziare o recomandă. Eu vreau să fiu cucerită de conţinutul cărţii încă din primele pagini, să găsesc combinaţia perfectă şi anume exprimarea inedită a unor idei, trăiri simple.


Oare chiar avem nevoie de momente dureroase în viaţă pentru ca să vedem înconjurul cu alţi ochi? Dacă ne uităm la istorie şi literatură, atunci răspunsul este da.


*vers din poezia „Odă în metru antic” de Mihai Eminescu

Relaţii între oameni

By

De un timp mă macină faptul că nu pot găsi o explicaţie logică la o problemă existenţială. Problema definită de mine sună cam aşa: de ce băieţii de tip „enciclopedie” sunt admiraţi şi iubiţi în acelaşi timp de fete, iar fetele de tip „enciclopedie” rămân doar la nivelul admirate de băieţi? Bineînţeles că mă refer la o majoritate şi nu la cazuri individuale.


Prin definiţie o persoană pe cât este mai citită, mai curioasă devine mai atractivă. Nu vorbesc neapărat de o atracţie fizică, ci mai degrabă de una intelectuală. E şi normal pentru că numai cu o persoană de acest tip poţi să discuţi şi să dezbaţi subiecte de o anumită categorie. Şi cum se face că fetele cad pradă mrejelor băieţilor de tipul pomenit mai sus? Răspunsul e simplu: cu un astfel de băiat o să ai mereu ce vorbi, chiar şi atunci când nu o să mai poţi face „altele” :-). Dar cum rămâne cu fetele de tip „enciclopedie”, ele de ce nu reuşesc să îl ameţească pe un băiat? De ce ele sunt admirate, preferate atunci când au loc discuţii pe teme serioase, dar când vine vorba de atracţie fizică nu se întâmplă nimic…sau cel mult funcţioneză o anumită perioadă….


Până acum am putut să-mi răspund numai parţial, însă asta nu mă încântă prea mult. Aşa că dacă aveţi ceva idei vă rog să le împărţiţi şi cu mine.

Concepţii, gânduri, viitor!

By

În primă fază ne naştem. De mici creştem introducându-ne un set de valori de către părinţi, acestea ne sunt repetate până nu doar le cunoaştem ci le şi respectăm. Suntem învăţaţi să facem diferenţă între bun şi rău, între corect şi greşit, între oameni de treabă şi între oameni lipsiţi de scrupule. Toate ne sunt prezentate în primii 15 ani de viaţă la nivel de teorie.


Creştem şi ne lansăm în lumea ce ne înconjoară. Suntem liberi să încercăm, astfel adăugând noi şi noi experienţe de viaţă la setul de valori creat de părinţi. Astfel se face că treptat, după multiple confruntări cu cei din jur, ne schimbăm. Schimbarea poate fi numai în două direcţii: în bine sau în rău. Calea aleasă este de obicei influenţată de mediul în care ne aflăm. Prietenii sunt cei care joacă un rol primordial în dezvoltarea noastră ulterioară.


Dar cum facem o deosebire între prieteni? Pe care să îi considerăm a fi buni? Care sunt criterii de alegere? Suntem destul de neexperimentaţi la început, ceea ce este un adevărat impediment pentru noi, copii abia scăpaţi de sub aripa protectoare a părinţilor. În funcţie de alegerea făcută setul nostru de valori se deplasează într-o anumită direcţie, în primă fază nesesizabilă, mai târziu irevocabilă.


Şi care ar fi momentul în care ar trebui să îţi dai seama dacă eşti pe drumul cel bun sau nu? Din punctul meu de vedere, este atunci când tu începi să accepţi diferitele comportamente nu tocmai civilizate ale aşa-zişilor prieteni. Dar dacă ai ajuns să le accepţi, şi nu doar că le accepţi dar ţi se par amuzante sau chiar corecte, atunci să nu te miri când cel care suferă, din cauza acţiunilor prietenilor tăi, eşti chiar tu!


Ai grijă ce faci cu viaţa ta şi pe cine alegi să îţi fie partener în descoperirea lumii!