Posts Tagged ‘Housing in Denmark’

Cazare în Copenhaga

By

Cred că cel mai greu lucru pe care l-am întâlnit atunci când îmi pregăteam plecarea în Copenhaga a fost să îmi găsesc cazare! Așa că, dragă cititorule, dacă te gândești serios să vii în capitala Danemarcăi pentru studii atunci ar fi bine să te interesezi cu măcar 8-10 luni înainte. Şi aici nu mă refer neapărat la căutarea unui apartament privat, ci pentru o cameră la cămin.



Camerele de cămin aici sunt de fapt garsoniere, majoritatea au bucătărie şi baie proprie, şi sunt locuite numai de o persoană. Cu alte cuvinte se ţine cont foarte mult de intimitatea fiecărui student. Preţurile pentru a locui într-o cameră de genul acesta nu vă aşteptaţi să fie nici pe aproape ca acelea din România. Este adevărat că sunt un pic mai mici în comparaţie cu închirierea unui apartament dar nici pe departe la jumătate de preţ.


Am scris mai devreme că ar fi necesar să cauţi o cameră de cămin cu minim 8 luni înainte. Probabil te întrebi de ce? Răspunsul este simplu, nu o să generalizez şi o să explic cum stau lucrurile la Universitatea din Copenhaga. Aceasta nu deţine un campus de cămine, iar pentru o cameră de cămin poţi aplica doar la cele private. Regula de acordare a camerelor de cămin este „Primul venit, primul servit”. Aşa se face că o dată ce ţi-ai făcut cont pe site-urile organizaţiilor ce se ocupă cu oferirea de locuri de cazare pentru studenţii din Copenhaga, intri pe o listă de aşteptare şi speri că vei primi cât mai curând o ofertă. Ideea e că de cele mai multe ori oferta întârzie să apară deoarece te situezi cam departe de numărul 1 :-). De obicei clădirile căminelor sunt situate în zona centrală a Copenhagăi şi anume zona 1,2 sau 3 (vezi aici harta cu zonele regiunii Capital Region of Denmark). Acest lucru însă nu este o regulă şi găseşti cămine şi la 12 km de oraşul Copenhaga în sine. Aşa că este foarte important să fii atent ce opţiuni îţi pui atunci când îţi faci cont. Probabil te întrebi cum poţi să aplici pentru cămin înainte să aplici chiar pentru facultate? Scrisoarea de acceptare sau cardul de student îţi sunt necesare numai atunci când ai primit o ofertă de cazare, la semnarea contractului. Cele mai importante organizaţii care se ocupă cu acordarea unui loc la căminele sus-pomenite sunt KKIK şi CIU (acesta merge bine numai cu Internet Explorer). O listă cu alte cămine private o poţi găsi aici: Student Housing in Copenhagen.


Dacă vorbim despre închirierea unui apartament îţi recomand în primul rând să cauţi pe DBA, acesta este un site pe care nu este necesar să îţi faci un cont. Dar bineînţeles, cele mai multe şi mai bune oferte le găseşti pe site-uri unde deschiderea unui cont este necesară iar pentru ca să poţi aborda proprietarii în momentul în care au adăugat anunţurile trebuie să plăteşti. Suma este diferită de la un site la altul. Însă nu te aştepta dacă ai dat bani să şi ai răspunsuri pozitive :-D. Dar să sperăm că o să fii mai norocos, cititorule, şi nu o să te confrunţi cu asemenea probleme. Site-urile ce le-am găsit eu sunt: Boligportal, Lejebolig şi Bolig1. Nu ar strica să iei în calcul şi sunarea proprietarilor, chiar dacă costă mai mult decât trimiterea unui e-mail, nu de alta dar pentru ofertele bune şi ieftine proprietarii primesc zeci sau chiar sute de e-mailuri.


Sfatul meu la sfârşit este să fii atent, pentru că ai şanse mari să îţi răspundă „proprietarii” cu un mail foarte convingător şi să îţi ceară trimiterea banilor prin mijloace gen Western Union sau Money Gram şi să îţi trimită cheile de la apartament prin poştă pentru că ei nu sunt în Danemarca la momentul respectiv. Astea sunt ŢEPE!!! Acceptă să trimiţi banii pentru închirierea apartamentului numai prin transfer bancar, iar contul proprietarului să fie la una din băncile daneze.


N.B. Înarmează-te cu multă răbdare pentru că o să lucrezi destul de mult cu Google Translate pentru că majoritatea site-urilor nu au şi o versiune în limba engleză. Dar nu-ţi fă probleme atunci când vrei să suni deoarece majoritatea danezilor ştiu limba engleză.


Rodica