Posts Tagged ‘gimnaziu’

Noua generaţie

By

După cum ştiţi probabil, eu luna iulie am petrecut-o în sânul tărâmului natal. Zonă pitorească şi care îţi poate oferi zeci de subiecte pe care le poţi aborda pe blog. Bineînţeles ca cetăţean curios ce sunt am încercat să le explorez la maxim.


În primul weekend petrecut acasă am avut onoarea şi privilegiul de a asista la o „cumătrie” în stil moldovenesc. De fapt era banchetul generaţiei 2011 a gimnaziului din satul natal. Dintr-o dorinţă proprie am vrut să vizualizez cum se mai practică această ceremonie. Am ajuns frumuşel la gimnaziu la ora la care era preconizată partea festivă. Vorbesc de şcoala a cărei elevă am fost şi eu acum câţiva anişori. Bineînţeles că tot procesul s-a desfăşurat ca la noi la moldoveni. Festivitatea a început două ore mai târziu decât era pe invitaţiile oficiale. Iar atunci când a început festivitatea am numărat puţin peste jumătate din elevii care absolveau, numărul părinţilor prezenţi era sub orice limită şi nici măcar colectivul profesoral nu a salvat situaţia. Totul mi se părea de-a dreptul tras de păr. În capul meu începusem să caut poze de la banchetul meu pentru o comparaţie mică. Pe lângă faptul că eram două clase în generaţia mea, părinţi sensibil mai mulţi şi destui profesori prezenţi, mai aveam şi alt director (detaliu nesemnificativ).


Am avut ocazia să văd frumuseţe şi asta pentru că aveam în faţa ochilor copchile şi flăcăi de 15-16 ani. De când e lumea şi pământul se ştie că tot ce e fraged este plăcut ochiului. În schimb, la toată poza aceasta pot să adaug că a fost prezent şi kitsch-ul specific. Cum era de aşteptat, au fost invitaţi şi anumiţi profesori să ţină o cuvântare. Elevilor li s-a înmânat atestatul şi li s-a urat drum bun în viaţă şi nu care cumva să uite de unde au pornit.


După această „emoţionantă” festivitate am plecat să mă întâlnesc cu o prietenă. Nu de alta dar aveam de derulat cam vreo jumătate de an de întâmplări, trebuiau puse toate pe rafturi, împachetate şi înţelese bine. După vreo 5 ore petrecute serios cu poveşti la „gura sobei” mi-am luat porumbeii şi am plecat spre casă. În drum am trecut pe la sărbătoriţi să văd ce mai fac. Intrată am rămas cumva perplexă pentru că singurii prezenţi în sală erau părinţii care se amuzau şi dansau de parcă era seara lor festivă. După câteva minute bune au apărut la orizont fetele şi abia mult mai târziu băieţii. Aceştia din urmă şi-au luat strategic şi cât mai puţin evident posibil băutură de pe masă, au ascuns-o sub haine ca în poveştile de adormit copchii şi s-au tirat afară la o beută mică. Ţin să specific că ei deja erau toţi aghezmuiţi binişor. Unul din ei fusese şi erou între timp, reuşise performanţa de a da cu pumnul într-un geam şi de a-l sparge. Atât de alcoolizat era că nici măcar nu conştientiza ce a făcut şi îl mai apucaseră şi acţiuni de erou fără speranţă. Din câte am priceput a fost imediat expediat acasă.


Tradiţia întâlnită în această şcoală cu ocazia banchetului de absolvire este că absolvenţii întâmpină zorii de zi pe vârful dealului din sat. De obicei sunt invitaţi diriginţii şi/sau unii părinţi. În mod special pentru a fi supravegheaţi. Anul acesta copchii au plecat fără măcar să anunţe.


La banchetul meu, sincer, nu-mi amintesc să fi fost beţii. Poate pentru că erau mai mulţi părinţi care au supravegheat sau poate pentru că eu nu mergeam prin colţuri întunecate să verific ce se întâmplă. Oricum ce îmi amintesc destul de bine este atmosfera. Simţeam că acea seară ne este dedicată şi că nu este doar un motiv pentru părinţi să danseze pentru că ale lor odrasle nu au chef. Mi se pare de-a dreptul ciudat ca toată viaţa să îţi aminteşti dacă mai poţi prin ceaţă de seara banchetului şi poate cele mai multe amintiri să le ai despre cum dădeai gradele pe gât.


Zău dacă nu o să încep ca babele să zic: „Unde s-au dus vremurile mele? Şi ce-o fi cu noua generaţie?” Mi se pare straşnic să iasă din gura mea aşa perle, dar din păcate nu mă pot abţine.

Se pare că…

By

…elevii din Moldova s-au obişnuit ca profesorii să fie cei care dau examenele în locul lor.


După ce am revenit pe plaiurile natale m-a lovit în faţă povestea elevilor dintr-un sat tipic basarabenesc. Pornind de la această generaţie puteţi cu uşurinţă să generalizaţi pentru a avea o privire de ansamblu asupra claselor ce au absolvit în ultima decadă (cel puţin). De asemenea generaţia 2011 a şcolii de care vreau să povestesc este reprezentativă pentru toate şcolile din acest stat.


An de an, profesorii din Republica Moldova încurajează elevii să înveţe cât mai puţin. Adevărul este că asta nu este neapărat intenţia lor, ci mai degrabă sunt indiferenţi în condiţiile în care salariul nu le alimentează dorinţa de a se implica în creşterea noii generaţii.


Să încerc să explic la ce mă refer atunci când afirm că profesorii sunt cei care încurajează necunoaşterea curriculumului şcolar de către elevi. Din primul an de şcoală învăţătorii supraevaluează competenţele copiilor. Aceştia din urmă încep să îşi creeze un anumit statut şi o anumită idee despre persoana lor în relaţie cu notele primite la şcoală. Ceea ce nu realizează copiii, şi cu atât mai puţin părinţii lor, este faptul că valoarea cunoştinţelor lor nu constă în câte ore ţin cartea în mână, ci câte ore citesc şi exersează în adevăratul sens al cuvântului.


După primele 4 clase jumătate nu sunt în stare să citească şi să utilizeze elementele de bază ale matematicii: adunare, scădere, înmulţire şi împărţire. Paradoxal, cu trecerea anilor aceştia uită şi ceea ce ştiau şi în final termină gimnaziul fără a putea citi sau calcula. Dacă ar fi să fim corecţi atunci am recunoaşte că majoritatea elevilor buni ar merita o medie aritmetică de nota 8. În realitate însă vedem o inflaţie a notelor şi aceştia se bucură de o medie apropiată de cea maximă. Astfel reuşim performanţa de a avea elevi cu o părere superioară despre propria persoană şi care sunt în imposibilitatea de a se evalua corect.


La terminarea unui ciclu şcolar avem teste de evaluare cunoscute în Moldova ca fiind „examenele de terminare a clasei a 9-a”. Ştiţi cum se desfăşoară acestea? De obicei, profesorii rezolvă exerciţiile şi soluţiile circulă cu ceva ajutor în sala de examen. Toţi copiii copiază, trec examenele, iar unii după aflarea rezultatelor se consideră extrem de neîndreptăţiţi. Şi aici vin eu şi îi întreb: ce rezultat credeţi că aţi fi avut dacă aţi fi rezolvat voi singuri subiectul de examen?


Este adevărat că şi profesorii încurajează această atitudine, dar până şi cei mai corecţi dintre aceştia nu ar schimba prea multe dacă nu ar da să copieze. De ce? Pentru că elevii lor ce posedă un bagaj acceptabil de cunoştinţe ar fi cei care ar avea de suferit pe termen lung. Ca să fiu explicită la ce mă refer când afirm că ar avea de suferit este că admiterea la liceu sau facultate se face pe bază de dosar. Astfel, elevii care au fost lăsaţi să rezolve singuri la examene nu o să poată concura cu medii de 10 pe linie din sate uitate de lume.


Eu încă sper că în viitorul cât se poate de apropiat situaţia sistemului educaţional se va schimba şi elevii îşi vor cunoaşte adevăratul statut. În viziunea mea modul de rezolvare al acestei situaţii ar fi să avem comisii de supraveghere extra severe şi pedepse serioase pentru cei care vor să fraudeze examenele. Aveţi alte idei/propuneri?