Posts Tagged ‘depresie’

Motivaţie

By

Motivaţia este necesară în viaţa fiecărui om. Pentru a muta munţii din loc trebuie să îţi găseşti motivaţia potrivită. Aceasta poate fi împlinirea unui vis, oamenii de lângă tine, societatea. Nu contează ce anume este atâta timp cât există.

Sunt momente însă în care îţi pierzi sensul raţiunii iar o dată cu el şi motivaţia. Consecinţa este că nimic nu pare să mai ajute pentru a-ţi găsi drumul către ceea ce vrei să realizezi. Tot ce apare în faţă este o prăpastie mare între tine şi ţelul tău. Prăpastia este înspăimântător de atractivă cu sunete ademenitoare, cu vegetaţie interesantă şi cu miros de primăvară.

Dacă simţi că eşti aproape să sari în prăpastie atunci înseamnă că o schimbare este necesară, fie ea schimbare de peisaj, schimbare în activităţile zilnice sau, pur şi simplu, schimbare interioară.
Schimbarea bruscă a stărilor semnalează o potenţială cădere nervoasă. Dacă eşti îndeajuns de raţional(ă) atunci fă un pas înapoi şi priveşte poza de ansamblu. Fii conştient că dacă nu faci asta, rişti să cazi într-o depresie de toată frumuseţea, iar panta poate fi atât de abruptă încât o revenire completă poate dura luni întregi sau, mai rău, nici să nu aibă loc.

Statistica şi centrele de cercetare spun că în secolul curent numărul de oameni care suferă de depresie a crescut semnificativ relativ cu situaţia din trecut. Am cunoscut destui oameni care la auzul acestei informaţii au încercat să găsească explicaţii fenomenului. Bineînţeles că toţi învinuiesc „timpurile” în care trăim. Cea mai comună explicaţie este lupta pentru supravieţuire. Dorinţa tuturor de a-şi depăşi condiţia şi de a nu rămâne codaşul trendului. Să fie asta oare realitatea?

O altă statistică spune că cei mai afectaţi de depresie sunt oamenii care au mai multă şcoală. Nu de puţine ori am auzit afirmaţii precum că unii şi-ar dori să fie mai proşti. Asta i-ar face mai nepăsători şi concentraţi numai pe „bucăţica de pâine” ce le este necesară să supravieţuiască până mâine. Problemele societăţii, nedreptăţile, prostia şi incultura celor de la cârmă, nivelul de bădăranism întâlnit zilnic pe stradă, etc. Toate vor fi praf şi fum pentru că tu vei avea „bucăţica de pâine” să-ţi hrănească corpul. De aceea mulţi parcă ar alege să fie proşti, dar fericiţi!

Să fie asta soluţia actualului fenomen de depresie? Să fim oare mai proşti şi mai indiferenţi va rezolva această problemă? Cu siguranţă celor de la cârma ţării le-ar conveni asta. Astfel nu vor mai exista oameni care să le pună la îndoială deciziile şi modul lor dubios (corupt) de a rezolva problemele de pe ordinea de zi. Vorba unei prietene, şi varza întreagă, şi lupul sătul şi capra zâmbitoare.

Cum este oare să fii…

By

…copilul lui Kurt Cobain?

Eu nu am o cultură a muzicii internaţionale. Într-un fel acest lucru poate fi explicat de faptul că am rădăcinile din Moldova. În acelaşi timp, în creştere, eşti influenţat de playlist-ul la care ai acces. În cazul meu (şi a multor altora) era muzica ce se asculta acasă. Vorbesc de părinţi crescuţi în vreme sovietică şi fraţi mai mari care la rândul lor aveau o anumită înclinaţie în ceea ce privea muzica pe care o ascultau. Ideea de bază este că în lumea mea sunt foarte multe trupe care nu au intrat atâta timp cât eram mică.

În vremea când eşti adolescent şi experimentezi stiluri muzicale care vrei să te definească eu nu am avut acces la instrumentele necesare pentru o astfel de activitate. Nu mă plâng, ci spun lucrurilor pe nume. Am ascultat ce s-a putut şi cum s-a putut. Cel mai des am avut posibilitatea să ascult playlist-ul de la diferite posturi de radio, dar muzica cântată acolo este de cele mai multe ori comercială. Sunt cântece care pur şi simplu apar şi dispar fără ca cineva să-şi mai amintească de ele şi fără să-ţi schimbe vreo viziune asupra vieţii.

Concluzia este că îmi ştiu limitele în ceea ce priveşte muzica care a schimbat generaţii. Cu alte cuvinte îmi lipsesc multe informaţii şi cântece din repertoriul Viktorilor Tsoi ai vestului. Aşa că la cei peste 20 de ani ai mei eu descopăr o lume la care nu am avut acces, la început, şi dorinţă, mai târziu, să o explorez.

În toată expediţia mea am ajuns şi la fenomenul Nirvana. Eu auzisem de Kurt Cobain şi înainte. Ştiam că a fost idolul şi reprezentantul generaţiei lui şi că la un moment dat s-a sinucis. Niciodată nu m-a interesat să ştiu mai mult de atât. Dar când eu pornesc un proces de cunoaştere vreau să ştiu în ce mă bag. Aşa că citesc informaţii de tot felul despre ce mă interesează. De la trupă am ajuns la vocalist şi respectiv la viaţa lui. Îmi era interesant să citesc mai multe despre omul care a fost desemnat de mass-media la sfârşitul anilor ’80 – începutul anilor ’90 purtătorul de cuvânt al generaţiei lui.

De pe wikipedia am aflat povestea de viaţă a lui Kurt Cobain. Aşa am aflat că a avut o viaţă destul de tulburătoare. În copilărie părinţii lui au divorţat ceea ce a zdruncinat din rădăcini dorinţa lui de a fi parte dintr-o familie tipică. Mai târziu părinţii au ales să-şi refacă viaţa alături de alte persoane. Toate aceste schimbări au trezit în Cobain o serie de acte de rebeliune. Şi în timp asta l-a făcut să fie diferit şi să aibă crezuri şi viziuni ce nu erau neapărat împărtăşite de majoritatea. Probabil din toată experienţa asta s-a născut conceputul Nirvana şi cântecele lor.

Pe plan personal Kurt Cobain a fost căsătorit cu Courtney Love. O relaţie pe care mulţi o vedeau a fi controversată. Din această relaţie s-a născut în 1992 fiica, Frances Bean Cobain.

Kurt Cobain era consumator al drogurilor. Viciu care s-a agravat în ultimii ani de viaţă. Adicţie care, după părerea mea, a jucat un rol important în decizia de a se sinucide în aprilie 1994. Cu câteva zile înainte de această întâmplare Kurt Cobain se afla la o clinică de dezintoxicare şi se juca fericit cu Frances. Aparent asta nu l-a împiedicat să-şi tragă un glonţ în cap câteva zile mai târziu la numai 27 de ani.

Să revin la întrebarea mea iniţială. Cum este oare să fii Frances Cobain? Care este stabilitatea ta interioară ştiind cine a fost tatăl tău? Majoritatea oamenilor sunt nişte creaturi complexe. Ei sunt trecutul pe care-l cară în spate. Şi nu este doar trecutul personal, ci în destule cazuri este şi trecutul părinţilor sau chiar al bunicilor. Copilul se naşte cu ADN-ul său propriu, dar care se schimbă în timp în funcţie de trăirile care-i ies în cale. Stabilitatea lui interioară depinde de familia în care s-a născut, de părinţi, de fraţi sau surori, de prieteni, de cei din mediul în care se află… Sunt atât de multe piese care construiesc puzzle-ul final încât de multe ori oamenii renunţă să mai lucreze la el.

Un gram de depresie există în fiecare din noi. Cât de mult îl încurajăm să iasă la suprafaţă depinde de fiecare. Depresia însă nu trebuie neglijată. Ea trebuie manevrată cu grijă pentru a nu se ajunge la tragic. Cei căzuţi în depresie profundă nu vor accepta niciodată realitatea şi nu o să conştientizeze ajutorul de care au nevoie. Vor vedea leac tot felul de substanţe nerecomandabile. Din păcate aceste substanţe nu le va aduce nimic mai mult decât scurte momente de fericire.

Eu sunt nimeni să condamn actul de sinucidere al lui Kurt Cobain pentru că nu l-am cunoscut să-i înţeleg motivele. Însă cred că un om care a fost afectat foarte mult de divorţul părinţilor ar fi trebuit să fie îndeajuns de responsabil cu al său copil şi să nu-l pună în situaţia în care trebuie să crească fără tată/mamă. Un copil rămas orfan de unul sau amândoi părinţi ca rezultat al unui incident va duce crucea toată viaţa. Dar cred că este sensibil mai complicat atunci când rămâi orfan pentru că al tău părinte a decis singur să încheie conturile cu viaţa.

Aşa că poate fi Cobain liderul şi vocea generaţiei lui (ştiu că nu a fost decizia lui să aibă acest rol), dar pentru mine va rămâne un om care şi-a lipsit copilul de prezenţa lui prin proprie decizie. Atunci când devii părinte trebuie să-ţi asumi responsabilităţi. Dacă nu eşti în stare, atunci trăieşte-ţi viaţa deschis şi liber ştiind că niciun copil nu va fi afectat de pe urma nebuniei tale.

Sursă foto