Tot ce vroiai să ştii despre alegerile de duminica asta din Moldova, dar îţi era frică să întrebi

Guest post by Sorin Pirău

Da, mă adresez aici ţie, românului care tocmai ce te-ai trezit din euforia alegerilor din România şi tocmai ai aflat că alţi români (vreo 3.2 milioane) sunt chemaţi din nou la vot. Nu, nu aici, ci puţin mai la răsărit, în Republica Moldova (a.k.a Basarabia). Dacă eşti la curent cu ce se întâmplă prin zona respectivă, sau dacă chiar eşti norocosul posesor al cetăţeniei moldoveneşti, ghidul de mai jos nu-ţi va spune ceva nou. Însă, dacă nu prea ştii exact ce se întâmplă pe acolo, şi vrei să nu fii luat ca din oală atunci când vreun prieten(ă) de prin „Republică” (hai că toţi avem măcar o cunoştinţă, gândeşte-te bine…) începe o discuţie despre alegeri, rândurile de mai jos ar trebui să fie de folos. Nu sunt în niciun caz exhaustive, sunt scrise din perspectiva unui „străin” fără drept de vot, dar pot reprezenta un punct de început.

Aşadar, să dăm puţin de background:

Î: Ce fel de sistem politic are Moldova?
R: Stat parlamentar, parlament unicameral (101 locuri), preşedintele ales de parlament. Un guvern are nevoie de 51 de voturi, iar pentru alegerea preşedintelui e nevoie de 61 de voturi. Şi aici încep problemele… Ce te faci dacă nu ai 61 de voturi? Păi rămâi fără preşedinte, e simplu. Poţi avea voturi îndeajuns pentru o coaliţie de guvernare, dar nu poţi alege preşedintele. Exact ce a făcut Moldova timp de 2 ani şi jumătate după alegerile din 2009…

Î: Ce s-a întâmplat pe scurt în ultimii ani?
R: După revoluţia „Twitter” din aprilie 2009, Partidul Comuniştilor din Republica Moldova (da, acolo încă nu s-au rebrănd-uit ca pe la noi) pierde majoritatea parlamentară, primind doar 48 de mandate. Celelate 4 partide care au intrat în parlament formează AIE (Alianţa pentru Integrare Europeană), care formează guvernul, dar neavând mandatele necesare în parlament (cele 61), se vede nevoită anul viitor să organizeze alegeri anticipate. AIE 2 ajunge la 59 de mandate, lipsindu-le două voturi pentru alegerea preşedintelui. Aceste voturi au venit mai târziu, în 2012, când Igor Dodon (reţineţi acest nume, ne va trebui mai târziu) pleacă din PCRM împreună cu alţi 2 parlamentari, şi este de acord cu candidatura independentului Nicolae Timofti care devine astfel preşedintele statului.

După rezolvarea crizei politice (şi pe fondul crizei din Ucraina), Moldova a făcut paşi importanţi spre apropierea de Uniunea Europeană. Chiar înainte de alegeri, Parlamentul European a ratificat Acordul de Asociere al Moldovei cu UE, care cuprinde şi un acord comercial de liber schimb. Mai mult, s-a reuşit ridicarea regimului de vize cu UE, astfel încât moldovenii pot acum circula liber în Europa, inclusiv în România (ştiţi că până acum trebuia să aplici pentru viză de România la ambasadă, nu?)

Bun, acum că ne-am lămurit un pic cu ce se mănâncă politica la est de Prut, vine întrebarea logică: „Da’ eu cu cine votez?” Momentan cu nimeni, că n-ai drept de vot dacă n-ai cetăţenie, iar s-o obţii este incredibil de greu, chiar dacă vorbeşti limba şi ştii că Ştefan cel Mare s-a bătut cu turcii… Dar presupunând că ai putea vota, probabil te întrebi cine sunt candidaţii cu şanse de a intra în parlament, şi cam ce vor ei. Din fericire pentru noi (dar din păcate pentru democraţia din Moldova), e destul de simplu să-i împarţi în blocul „back to the USSR” şi blocul UE.

Să începem cu începutul, şi dând Cezarului ce-i al Cezarului, pornim cu cel mai mare partid din actualul parlament, şi din nefericire, probabil şi din următorul. Exponentul cel mai de seamă al blocului „back to the USSR”, condus de veteranul Vladimir Voronin, fostul preşedinte moldovean între 2001 şi 2009: Partidul Comuniştilor din Republica Moldova (PCRM). Programul lui: să fie ca înainte că înainte era mai bine. A declarat de nenumărate ori că susţine integrarea Moldovei în Uniunea Euroasiatică, ce se vrea o alternativă la UE, dar de fapt este un URSS 2.0. Până acum Rusia a „convins” Belarusul, Armenia şi Kazakhstan-ul să i se alăture şi încă mai „negociază” cu Ucraina. Mai mult, consecvent politicii fundului în două luntri, politică ce se ştie că a funcţionat atât de bine de la obţinerea independenţei, Voronin nici măcar nu clipeşte atunci când scoate pe gură porumbei cum ar fi „Calea noastră spre UE este posibilă doar prin Uniunea Euroasiatică”. A declarat recent că nu intenţionează să participe în nicio coaliţie parlamentară după alegeri, mai ales cu „trădătorul” de Igor Dodon (v-amintiţi de el, nu? Cel care a votat preşedintele…), şi a promis că nu va denunţa Acordul de Asociere cu UE. Să credem oare comuniştii? Hai să nu.

Al doilea exponent al blocului sovietic, calificat drept hoţ şi bandit de către Voronin, dar cu idei similare este Renato Usatîi. De ce nu am menţionat niciun partid? Păi el este partidul. Pe bune! Iniţial partidul s-a numit Partidul lui Renato Usatîi (PaRus, ce nume predestinat, nu?), acum se numeşte Patria. Băiatul acesta e un milionar self-made în Rusia (a.k.a oligarh) care acum face mai mult pe promotorul de concerte, hobby-ul lui fiind să aducă în Moldova tot felul de cântăreţi din perioada sovietică şi să împartă bani în stânga şi dreapta, de preferat în faţa camerelor de luat vederi. Din păcate genul acesta de campanie prinde la o parte din electorat. Conform ultimelor sondaje (nu le luaţi chiar de bune, nici la noi sondajele nu sunt curate, dărămite în Moldova) ar acumula 14 mandate în parlament. A declarat recent (în rusă, nu l-am auzit vorbind româna) că va vota pentru denunţarea Acordului de Asociere cu UE

Ultimul crai de la Răsărit este Partidul Socialiştilor (PSRM), condus de Igor Dodon. Acesta este cel mai vehement susţinător al Uniunii Euroasiatice şi al identităţii/limbii moldoveneşti diferită de cea română. Susţinut puternic de Moscova, de unde tocmai ce s-a întors cu noi directive, direct de la ţarul Putin, se prezintă ca o variantă „fresh” a PCRM-ului, un pic mai modernă, dar la fel de nocivă şi agresivă. Prin târg umblă vorba că n-ar fi tocmai străin de embargo-ul agricol instituit de Rusia vinurilor şi fructelor moldoveneşti în ajun de alegeri. Conform sondajelor, acesta s-ar afla la limita pragului electoral (6%), având şansa de a accede în parlament doar în cazul unei prezenţe scăzute la vot.

Blocul UE este condus de Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM), al fostului premier Vlad Filat, şi al actualului prim-ministru Iurie Leancă. Este partidul pro-European cotat cu cele mai mari şanse în sondaje.

Urmează apoi Partidul Democrat (PDM), condus de fostul preşedinte interimar al Moldovei în perioada 2010-2012, Marian Lupu. Acesta este un personaj controversat, fost deputat şi preşedinte al Parlamentului în guvernarea comunistă, a părăsit barca acestora atunci când nu a primit nominalizarea pentru funcţia de preşedinte. Este recunoscut ca fiind cel mai de stânga partid din actuala guvernare, Marian Lupu fiind celebru pentru unele din „zicerile” sale: „din punct de vedere ştiinţific, limba vorbită în Republica Moldova este română, iar din punct de vedere politic – moldovenească” urmând ca mai apoi să declare că „m-am răzgândit. Ştiinţific nu mai este limba română, ci moldovenească”. Un alt nume greu din partid este milionarul Vlad Plahotniuc, un personaj şi mai controversat.

Al treilea partid din blocul UE este Partidul Liberal (PL), condus de fostul preşedinte al Moldovei (2009-2010), Mihai Ghimpu. Un alt lider al partidului este tânărul primar al Chişinăului, Dorin Chirtoacă. Este singurul partid care promovează nu doar integrarea în UE, ci şi în NATO, militând pentru anularea articolului din Constituţie care stipulează neutralitatea statului. Este singurul partid care spune deschis că nu este de ajuns să zici că eşti neutru, cineva trebuie să te şi recunoască ca atare. Iar atâta timp cât o altă ţară (Rusia) ocupă militar teritoriul tău (Transnistria), înseamnă că nu mai poţi fi numit neutru. Membrii partidului promovează intens noţiunea de limbă română şi de apartenenţă a moldovenilor la acelaşi neam românesc. Pe durata mandatului său de preşedinte, Mihai Ghimpu a instituit Ziua Ocupaţiei Sovietice (28 iunie) şi a refuzat să participe la parada de 9 Mai (Ziua Victoriei) din Piaţa Roşie din Moscova declarând că nu poate să uite „toate nenorocirile, deportările, foametea prin care au trecut cetăţenii Republicii Moldova pe timpul Uniunii Sovietice”.

Bun, acum că eşti expert în politica moldovenească, la ce-ţi foloseşte? În primul rând eşti mai conectat la realităţile de dincolo de Prut şi vei putea interpreta mai uşor rezultatele alegerilor de duminică. În al doilea rând, dacă cunoşti vreun român cu cetăţenie (din aia de care trebuie, adică moldovenească) care nu intenţionează să meargă la vot duminică, poate faci puţin mişto de el că începe să aibă ochii puţin oblici în condiţiile în care i se pregăteşte o aderare la o uniune cu „asiatic” în nume. Nu de alta, dar poate ruşinea de a fi reprezentat de trio-ul Voronin-Usatîi-Dodon va fi de ajuns de puternică să-i învingă greaţa de a vota din nou cu răul cel mai mic…

No Comments

It started as one of those days…

…but it ended as a day where I almost met my target!

I woke up this morning at 06:30 and there was no daylight. Additionally, it was raining. It was one of those mornings when one doesn’t want to get out of the bed. I would much rather have stayed in, read a good book and have a big cup of camomile tea.

The day would have continued with some cooking for my royal lunch and I would have probably finished my day with a drama movie. All my activities would have described a perfect hygge day. Do you know what hygge stands for?

Hygge is a Danish word for coziness. I have adopted the concept and I like it very much. My hygge period starts in the beginning of November and it ends around the end of March. Please note that when one is in Denmark, one cannot live for 5 months every year without discovering the beauty of all the activities that during the summer time are almost non-existent. It is a given and one should not choose this country if one cannot cope with the specific Danish weather.

So, back to what I was saying. I wanted to stay inside my apartment in my comfy robe with my warm slippers on and be hygge all day long. However, the real life kicked in, so after 40 minutes I was biking to work in the rain. Believe me, it is not as romantic as it sounds :-). On my way, I decided that this weather will not ruin my day. I have so many things to get done that I don’t have time to think about the rain.

I reached my work place after a detour to have a nice latte from Kafferiet, I chitchated a bit with my colleagues in the lounge and finally I got to work. In the process I realised that there are so many tasks on my desk and that the time might be a constraint. I did some prioritisation (I’m still working on improving this skill) before getting started and I set my target for the day. I managed to accomplish about 85% of what I wanted to do. As a general thing, the statistic is not looking bad. However, it made me wonder: Were my ambitions too high in the morning? Or do I need to improve my productivity level? Hmmm, it is always nice when you end the day with a question to yourself, don’t you think?

There are still so many things I need to learn about me. The fact that they are countless makes it a very interesting adventure.

Finishing on a curious note, what will tomorrow bring? (Hope it will not be rain) Good night, my friends!

No Comments

Did you try anything new lately?

Do you know what we have now compared to our parents? We have opportunities! We have the liberty of choosing what we want to do. We have the possibility to be entirely ourself and still make it work. We don’t need to convince anybody about anything. However, we need to always keep in mind our goal.

It is perfectly fine to have a purpose in life. It doesn’t matter what is that, as long as you are happy and you feel accomplished. But we should always remember that we should not restrain our goal. We should always adjust it as we go. Don’t be conservative, because you will miss on chances. It is as simple as that!

When I was in my early teens I always imagined that by now I will have a child. I believe I had that vision because I could easily see myself having a proper family rather than a proper career. And no, it wasn’t because I wasn’t ambitious. I just weighted more having a husband and a child than a career. In the meanwhile, I grew and found new angles of myself and I decided that they are interesting to develop. Consequently, I focused my attention elsewhere keeping though an eye on my initial goal which had to be updated to comprise the new aspects.

Where do I stand now relative to my initial goal? Well, I’m not married and I’m not particularly interested in achieving this status. This is purely because marriage per se would not really change my current life. At the same time, I believe that I’m not prepared to be a parent yet either. Somebody might argue that I will never feel prepared which might as well be accurate. Somehow though, I feel that I still have some time left to get there.

Therefore, I’m focusing my attention on the other parts of my life goal. One of the things I have under my radar for the time being is my career. I’m developing my career because I have the chance and the time to learn from so many interesting people. Just yesterday I dined sitting next to 2 very famous gentlemen, the Captain and the Chief Engineer of the glorious vessel, Mærsk McKinney-Møller. Fantastic guys that had some good stories to share and, at the same time, were happy to answer questions coming from a rookie in the industry (i.e. myself).

If it is one thing I learned lately is that nobody expects you to know everything, but they expect you to dare and ask. Be genuinely interested in what you are doing! Don’t wait until you fell 120% comfortable to share an idea or to challenge a standard! Try new things as they come and believe it or not, you will see a change which will help you achieve everything you dreamed of right from the beginning. It is all a matter of perspective, remember that!

No Comments

Vino să ne cunoaştem la Conferinţa Anuală a GRASP-ului!

O conferinţă anuală bate la uşa organizaţiei din care fac parte. După cum vă spuneam cu ceva timp în urmă sunt membru activ în cadrul NGO-ului numit The Global Romanian Society of Young Professionals (GRASP).

În fiecare an GRASP organizează o Conferinţă Anuală ce face parte din cadrul celui mai mare proiect al organizaţiei, Proiect România 2020. În fiecare an evenimentul îşi schimbă subiectul şi locaţia. Anul acesta conferinţa anuală ajunge în Copenhaga şi vom discuta despre Comunităţi pentru Succes.

Ne dorim să contribuim la viitorul României prin crearea de valoare adăugată datorită comunităţilor care aduc împreună oamenii ce împart acelaşi interes şi care împreună pot schimba lumea. Ţintim sus pentru că România are nevoie de comunităţi care nu doar să întreţină oamenii frumoşi, dar să-i angajeze în iniţierea şi dezvoltarea proiectelor ce pot schimba puncte cheie în actuala societate românească.

În cadrul conferinţei vom discuta despre ce motivează oamenii să înceapă o comunitate, care sunt paşii ce ar trebui implementaţi pentru a o dezvolta, cum găsim oamenii ce împart aceeaşi viziune şi au aceleaşi necesităţi etc. Vom face acest lucru prin oferirea unor exemple clare prezentate de către diferiţi fondatori sau lideri de comunităţi, care vor împărţi cu participanţii experienţa lor, succesele şi insuccesele, provocările întâmpinate şi soluţiile identificate.

De asemenea, în cadrul conferinţei vom avea participanţi din diferite ţări, energie pozitivă şi idei grozave pentru o Românie mai bună în viitor. Pentru mai multe detalii despre conferinţă şi cum să aplicaţi, vă invit să vizitaţi http://romania2020.mygrasp.org/.

Sper să ne vedem între 10-12 octombrie la Copenhaga!

No Comments

Work hard, play hard!

I met a consultant and I had the chance of sharing some lunches together for the last couple of days. We have touched upon different subjects including business trips, marriage, children, challenges and perks of being a consultant etc.

My humble conclusion was that as a consultant one works hard, but plays hard as well. Extrapolating from his life story, I believe that each and every one of us should do the same. We should work hard, we should aim high, and fulfil most of our career-related dreams. At the same time, we shouldn’t forget that we live only once. We shouldn’t forget that a bit of craziness is not only desired, but it is encouraged.

What I have noticed among my peers is that everybody wants to live an adventurous life, but when it comes down to it, they back down. Some of them invoke financial reasons, others the fact that they are adults now and they don’t have the time to behave childishly. C’mon, guys, we are allowed to be irresponsible from time to time. Once our soul gets old, there is no way back. How to keep it young? I got a very interesting suggestion from one of my colleagues: “Spice up your routine life with an exciting trip in a land that has (a bit of) a dangerous vibe. Do this at least once every 2 years and you will feel alive!”.

I had my fair share of trying new, amazing and adventurous land(s) this year. What should my future project be?

No Comments

Eurovision – ediţia 2014 – finală

Încă suntem în febra concursului. Unii mai mult decât alţii, dar media fierbe cu păreri şi interpretări ale rezultatului de aseară. 85% din feed-ul de pe facebook-ul meu este plin de comentarii/poze/ştiri despre Eurovision. Bineînţeles că subiectul numărul 1 este cine a câştigat şi ce s-a întâmplat aseară. Austria a intrat pe scena din Copenhaga cu Conchita Wurst şi melodia „Rise Like A Phoenix” şi a luat trofeul acasă.

Oamenii sunt împărţiţi aşa cum şi era de aşteptat. Între cei care susţin şi încurajează toleranţa şi cei care sunt decepţionaţi de nivelul la care a ajuns acest concurs. Eu sunt de părere că acest Eurovision a fost câştigat de o voce foarte bună şi o melodie bună. În definitiv, elementele care ar trebui să conteze maxim atunci când se acordă punctajul.

Austria nu a fost favorita mea, dar asta nu mă împiedică să dau cezarului ce e al cezarului. Conchita nu a fost preferata mea din cauza gusturilor mele muzicale şi nu pentru look-ul ce-l are. Să judeci o persoană doar pentru aparenţe este greşit. Gândiţi-vă prin câte a trecut persoana asta şi cât curaj poate avea să iasă pe stradă în lumea asta plină de preconcepţii. Într-adevăr, nu pot să nu mă întreb de ce alege să scape de părul de prin alte locaţii, dar nu şi de cel de pe faţă…dar asta este doar o curiozitate. Adiţional, nu am nicio problemă cu transexualii, dar parcă îi agreez mai mult pe cei care chiar s-au decis ce vor să fie (fete sau băieţi) şi arată corespunzător. Poate Conchita încă nu este 100% sigură… Aşa cum eu am pe deplin dreptul să aleg să fiu ce vreau şi să arăt cum vreau, aşa cred că şi ea are. Şi asta fără să vină încuieţii la minte şi să îi judece calităţile muzicale pentru că are o barbă (foarte bine îngrijită şi stylish de altfel).

Şi aşa cum un prieten de pe facebook scotea în evidenţă, Freddie Mercury a fost şi este iubit de milioane pentru talentul său independent de ieşirile lui mai puţin bisericeşti. Aşa că, vă încurajez să vă lăsaţi prejudecăţile şi să apreciaţi persoana care a câştigat concursul pentru aptitudinile sale.

No Comments

Russia’s useful idiots

I have read recently an article about Russia’s Western supporters. The article mentions some of the Western intellectuals that had a soft spot for Russia. You can find it here.

I was literally puzzled that there were so many people in the West who have respected, admired and were faithful followers of Russia. In general, I have also a soft spot for this country. A fact that may be explained by me being a Soviet-born person and being raised in a country where I was forced by circumstances to get acquainted with the Russian language and culture.

However, it is unimaginable that someone who grew up in the West can have such strong affection towards Russia, especially for Russia’s external politics regardless of which century we refer to. In my humble opinion, nobody today should agree with what Russia is doing in Eastern Europe. Surely, I don’t want to see Western politicians consenting to Putin’s proposals to create a pseudo-Soviet Union from the ashes of the old one.

At the same time, I have an acquaintance on Facebook. She was born in Ukraine and was raised in one of the Baltic countries. She is close to my age, had studied at some point in Denmark and lives now in Italy. One can say that she is definitely a person that has interacted with a world where the information flows freely and where people can speak their mind. Additionally, she benefited from everything the EU stands for: free movement, democracy, security, and liberty of choosing how to think. The young generation in Ukraine had to fight for hoping to have this world at home. A world that she took for granted.

However, looking at her facebook wall, I can’t wonder what went wrong? She shares a lot of articles about Russia and its game in Ukraine. What’s improper with this, one might ask? Well, the majority are from the Voice of Russia newspaper which is heavily used by the Kremlin to brainwash its readers. The information presented by this paper is so inaccurate that I feel treated as a stupid and uninformed person every time I read anything written by its “journalists”. One might suggest that maybe she wants to present both interpretations of the issue. Well, her comments clearly show her enthusiasm about Russia’s actions towards not just Ukraine, but all the countries in the Eastern Partnership.

At the end of the day, my questions are: how did this happen? What made her look towards Russia’s post-Soviet agenda with such great admiration? How did she become one of Russia’s useful Western idiots?

P.S. Please don’t interpret this text as me being a huge supporter of the Western countries and their foreign policy strategy. However, if I were to choose between one evil and another, I will always pick the lesser one.

No Comments

De ce creştem?

Nu vi se pare că zilele trec foarte repede? Nu vi se pare că abia a început săptămâna şi deja e weekend? Nu vi se pare că îmbătrânim la fel de repede? Şi nu mă refer la faptul că mai adaugi încă o zi la vârsta pe care o ai, ci mai degrabă la percepţia pe care o ai faţă de tot ce te înconjoară.

În escapadele mele pe bicicletă ideile au timp să fugă prin capul meu de parcă ar fi la un maraton. Nu există nicio limită, nicio barieră şi nici măcar o linie de finiş. Zburdă ideile fără să fie stingherite de nimeni şi nimic. Acum înţeleg de ce oamenii creativi tânjesc din când în când după linişte totală, rupţi de toată tehnologia oferită de anii în care trăim. Atunci când nu ai activităţi care să te ademenească (TV, laptop, tabletă, smartphone etc.) poţi cu adevărat să cauţi în tine talentele ascunse sau trăiri care nu au timp să se manifeste în rutina cotidiană. Eşti rupt de aglomeraţie, de fuga celor din jur, de aceleaşi peisaje…Ai nevoie de un loc al tău unde să poţi auzi greierul chinuit într-o toamnă târzie, să admiri fulgii mari de la o fereastră sub acompaniamentul lemnelor pocnind în sobă, să simţi mirosul îmbătător al primăverii, să simţi căldura răcoroasă a verii.

Dacă acum 5 ani mă vedeam trăind într-un fel sau altul în sânul naturii, acum sunt departe de acest gând. Am crescut. Am înţeles care-mi sunt opţiunile şi oportunităţile. Am înţeles că eu am un procent în mine de om visător şi zburdalnic, dar că este prea mic pentru a-mi conduce viaţa. Sunt responsabilă, chiar şi atunci când aş dori să nu fiu. Da, ştiu, viaţa este precum îţi sunt alegerile. Dar chiar avem noi toţi posibilitatea să alegem ce viaţă vrem să trăim? Chiar putem noi toţi să facem doar ceea ce dorim?

Bineînţeles că dacă aş vrea să devin una cu natura, aş putea. Sună romantic, nu? Însă nu cred că ar fi pentru că ar trebui să muncesc pământul pentru a-mi crea mâncarea organică din moment ce nu voi găsi o muncă bănoasă la o margine de pădure. Sunt sigură că mi-ar plăcea activitatea – la început. Neuronii mei ar fi într-un chef continuu şi relaxare totală, dar după 2 săptămâni aş simţi o plictiseală care mi-ar încurca feng shui-ul şi mi-aş blestema zilele în care am decis să renunţ la viaţa zgomotoasă a oraşului. Munca fizică mă va obosi mai mult decât munca intelectuală ce o fac astăzi. Iar la sfârşitul zilei nu doar că nu o să mă regăsesc, ci o să devin o ignorantă pentru că tot ce-mi voi dori va fi doar un pat şi o pernă.

În acelaşi timp, simt că m-aş bucura dacă 1-2 săptămâni per anotimp aş fi deconectată de lumea modernă. Cred că ar fi perioada ideală în care m-aş regăsi şi mi-aş reevalua priorităţile. Şi cum să includ eu oare cele 4-8 săptămâni în activitatea anuală? Bineînţeles, fără să-mi afecteze actuala viaţă. Un lucru e clar, zilele trebuie să treacă mai greu pentru a reuşi să îmi fac toate sarcinile şi astfel să economisesc cele 4-8 săptămâni pentru solitudine completă. Are cineva vreo sugestie cum să shimbăm viteza cu care trece timpul?

No Comments

Moartea şi singurătatea

Să afli că vei muri curând și să nu ai lângă tine umărul pe care ai putea să plângi este o tragedie.

Din păcate oamenii sunt prea ocupați ca să se gândească la umărul magic. Alergătura continuă din viața de zi cu zi ne face să uităm de cele 5 momente fericite pe care zilnic ar trebui să le observăm și savurăm.

Și când știi că urmează să mori curând vrei ca cineva să fie acolo să îți ofere confortul. O îmbrățișare a umărului-suflet ar face cât 10 replici de „Totul va fi bine” ale unor oameni semi-apropiați . Omul cu umăr este cel care te va înțelege din priviri, este cel care te va completa și cel care, pur și simplu, îți va fi alături pentru că vrea să-ți împărtășească durerea.

Iar tu, cel cu moartea pe urmele tale, ești într-o măsură egoist pentru că nu vrei să treci peste acest zid singur. Dar câteodată gramul de egoism este un rău necesar.

Să mă bucur azi pentru azi și mâine pentru mâine. Să nu adun regrete, să încerc, să fiu curajoasă cu picătura de nebunie atașată, să nu exagerez, dar nici să fiu pasivă. Să fiu eu pentru că baba cu coasa poate fi oricând după colț așteptând să mă ia la o plimbare pentru totdeauna.

Să fii singur când îți e rău este o tragedie.

No Comments

Eu ieri – eu azi

De multe ori am auzit că o posibilă explicaţie a deciziei de a te muta în alt oraş/ţară este pentru a scăpa de trecut. Mulţi aleg acest pas cu speranţa că întâmplări şi/sau trăiri pe care nu şi le mai doresc în bagajul de amintiri vor fi şterse cu buretele. Aleg să-i despartă oceane de locurile în care au suferit. Cumva se simt mai în siguranţă la distanţă. Aleg metoda „Ochii care nu se văd, se uită” pentru a grăbi procesul uitării. Timpul este cunoscut ca fiind cel mai bun leac al durerii. În consecinţă, oamenii aleg să adauge şi distanţa la acest cocktail şi să-l bea fără răsuflare…

Cu toate acestea, de cele mai multe ori când se întorc merg exact pe aceleaşi străzi. Tot ei caută să retrăiască trecutul. Tot ei îşi pun zeci de întrebări despre existenţa lor, despre deciziile pe care le-au luat şi încearcă să se convingă că în momentul 0 al vieţii lor au făcut alegerea corectă.

Da, timpul şi distanţa şi-au îndeplinit cu succes jobul. Doar că pentru ca amintirile să dispară în totalitate, înainte de a semna contractul cu cei „angajaţi” trebuie adăugată o clauză foarte simplă. Să fii pedepsit dacă alegi să provoci trecutul. Pentru că nimic, nimeni şi niciodată nu va fi îndeajuns ca să te uiţi pe tine. Trecutul este un procent din tine oricât de mult nu vei încerca să-l îngropi. Poate vei reuşi să nu povesteşti întâmplările ce te-au făcut să fugi, dar ele vor fi parte din personalitatea ta mereu.

Dar dacă simţi că numai aşa vei găsi pacea interioară, fugi…Fugi cât te ţin picioarele! Fugi către tine, cel/cea care avea viaţa luminoasă! Fugi să te regăseşti! Fugi pentru viitorul tău!

No Comments