Durere şi nervi

By on martie 25th, 2011

Simt uneori nişte dureri ce pornesc din suflet, ajung în stomac şi mi se întorc în gât. Şi rămân cu o senzaţie de tristeţe neexplicabilă, aş vrea să vomit în speranţa că o să îmi fie mai bine. Mă chinui să arunc durerea din mine şi de aici porneşte un alt fenomen „plăcut”, nervii. Devin o persoană atât de neplăcută, mă forţez să nu supăr pe nimeni în acele momente pentru că sunt în stare să arunc venin şi să otrăvesc pe toţi din jur. De ce? Pentru ce? Măcar dacă aş şti că m-aş simţi mai bine, zău dacă nu aş arunca o anumită cantitate din licoarea otrăvitoare.


Sunt stări care vin şi trec, sunt momente pe care mi le amintesc cu greu după. Şi nu pentru că dacă aş răscoli printre ele mi s-ar reporni trista trăire, ci pentru că de cele mai multe ori habar n-am de ce au început.


De multe ori am observat că îmi place extrem de mult să mă ştiu lăsată în pace, să nu mi se bage pe gât activităţi care nu-mi plac, să nu intervină nimeni peste sufletul meu cu sfaturi, îndrumări şi „culegeri” din bătrâni. Atunci când am nevoie de un sfat îl cer singură de la persoana care cred că ar putea să mi-l ofere, cea care, după părerea mea, ar fi în măsură să mi-l dea. Iar atunci când sunt forţată să acţionez după anumite standarde simt cum mi se urcă sângele în cap şi simt aceeaşi durere de care pomeneam mai sus. Nu mai am aer, văd acest pas ca o limitare a libertăţii mele de care eu sunt atât de ataşată. Am impresia că ăsta este începutul erei mele în temniţă.


Singurul mod prin care încep să simt că aerul pătrunde iar în corp şi că, slavă cui vreţi voi, iar se face schimbul de bioxid de carbon cu oxigen şi circulaţia îşi revine la normal, este dacă ascult muzică. Cât mai tare, cât mai aproape de mine! Ştiţi ce este extrem de amuzant? Că nu am încă o listă în winamp sau mp3 pentru această stare. Noroc că am youtube-ul şi lista artiştilor în cap în momente de genul. Paradoxal, în primă fază numai melodiile care mă liniştesc mi le amintesc. Dacă m-ai întreba altceva în clipele respective cred că ai primi ca răspuns: mmmmm….bbbbb…la.


În ultima mea „escapadă” de genul ăsta am ascultat Zero Assoluto – Appena prima di partire. Uiiii, câtă linişte am primit. Poate vă place, aşa că o adaug în articol.




Dacă îţi place, distribuie:
Tags: , , , , , ,
8 Comments
  1. avatar
    Mirabela

    25 martie 2011 la 9:54 am

    stare atat de familiara, o experimentez de multe ori si eu, la inceput incercam sa o ignor, dar acum o las sa-si faca de cap.. stii, de cele mai multe ori, aceste stari, paradoxal, sunt cele mai „fecunde”.. le iau drept semnale ale unor probleme nerezolvate, stari refulate, frici, dar si ale unor perspective… poate intradevar, cum ai observat si tu, implicit, sunt stari ale unor reflexe de aparare a libertatii „amenintate” 🙂 si ajuta.. 🙂

  2. 25 martie 2011 la 10:20 am

    cumva, într-un mod ciudat sunt ajutătoare şi momente de genul ăsta 🙂

  3. avatar
    Radu

    25 martie 2011 la 2:58 pm

    Eu iau o pastilă de Durincurol si imi imaginezi persoana care m-a supărat fiind în mijlocul elibărării după o constipaţie de o săptămână.

    Păcat că mă apucă supărarea când văd imagini cu oameni murind prosteşte în războaie. Atunci nu pot găsi dobitocul pe care să mi-l imaginez împuşcând oameni ca să îl bag în toaletă. Poate doar cu capul.

    Melodii triste nu pot asculta căci mi-au alterat punctul de vedere asupra lor cei de la Paraziţii :D. Nu dau citatul, are în el părţi din medicamentul de mai sus.

    Hit me back cu „culegerile din bătrâni” vreau să am fun.

  4. 26 martie 2011 la 1:57 pm

    @Radu: Când am scris despre „culegerile din bătrâni” mă refeream de la cele legate despre cum trebuie să faci un fel de mâncare (care este ordinea corectă de pus a ingredientelor) până la ce poze ar trebui să am încărcate pe profilul meu de facebook.

    Fiecare om are cu standardele lui, nu văd necesitate unei intervenţii negândite cu scop educativ. Şi după multele poveţe la sfârşit îţi bagă o frază de genul, care să întărească şi să sublinieze importanţa sfaturilor: „Lasă că eu ştiu mai bine, am mai multă experienţă de viaţă”! Ich!

  5. avatar
    Radu

    28 martie 2011 la 11:37 am

    Le răspunzi simplu cu o întrebare: mi-ai trăit tu viaţa mie şi ştii ce e mai bine pentru mine?

  6. 29 martie 2011 la 10:13 pm

    @Radu:
    În ultima perioadă am ajuns din ce în ce mai mult să nu-mi pese de părerile celor din jur. Bineînţeles că mai am de muncit o perioadă bună la capitolul ăsta ca să ajung la nivelul necesar.

    Oricum cred că o să folosesc întrebarea ta, cred că o să ajute enorm în comunicarea cu cei „cunoscători” de viaţă :-).

  7. 31 martie 2011 la 8:36 pm

    vroiam sa intreb daca radu sau ai tai… discutia insa m-a lamurit…. ai tai :))

  8. 31 martie 2011 la 8:50 pm

    Nu era vorba nici de părinţii mei, ei demult ştiu că la mine nu prea mai merge cu sfaturi pe care nu le cer. Am alţi indivizi sub „observaţie”.

Leave a Reply

You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.