Despre decan şi nu numai

By on august 13th, 2012

Mai am puţin şi o să mă despart de mediul academic danez. Acest lucru mă întristează oleacă. Bineînţeles că nu-mi pare rău că o să închid o uşă a existenţei mele. Ştiu foarte bine că mă aşteaptă multe să descopăr. Şi la urma urmei, dacă tot îmi va fi dor de acest mediu mă mai apuc de vreun ciclu academic. 😀

Până atunci însă vreau să vă vorbesc un pic despre decanul facultăţii a cărei studentă încă sunt. Numele lui este Troels Østergaard Sørensen. Omul este doctor în ştiinţe economice. Troels ocupă o poziţie destul de înaltă. Cu toate acestea îl poţi întâlni în campus purtând o banală pereche de blugi, o cămaşă fără vreo importanţă şi o geacă simplă, neagră şi impermeabilă. Dacă nu l-aş fi cunoscut după faţă aş fi putut presupune că este un vizitator al campusului.

De fapt aşa sunt şi profesorii ce predau la Departamentul de Economie al Universităţii din Copenhaga. Majoritatea se prezintă la cursuri în blugi, tricouri, adidaşi sau o combinaţie de încălţăminte între sport şi clasic. Studenţii au o relaţie de tutuială cu profesorii. Lucru care mie la început mi se părea mai greu de înţeles. Adică eu, Rodica, mă adresez decanului cu: „Troels, am o întrebare legată de cursul de data trecută. Cum poţi tu explica cutare grafic, în condiţiile în care cutare situaţie are loc?”. Eu veneam din lumea cu „Dumneavoastră” la putere. Aici se încurajează o relaţie de pe picior de egalitate dintre studenţi şi profesori. Asta pentru că se doreşte o libertate a studentului de a fi nesuferit prin întrebări fără a se gândi că va fi taxat la notă mai târziu. Întrebările sunt văzute ca o modalitate de dezvoltare şi cunoaştere nu numai a studentului, ci şi a profesorului.

Nu mi-l amintesc pe Ion Smeureanu (Decanul Facultăţii de Cibernetică, Statistică şi Informatică Economică, ASE, Bucureşti) să îl fi văzut vreodată fără costum şi cravată. Nu-l judec sau învinuiesc pentru asta, Doamne fereşte! Într-o lume în care toţi din jurul tău se îmbracă într-un anume fel nu poţi face notă discordantă, mai ales dacă ai reuşit să obţii o funcţie importantă ca cea de decan. Asta este mentalitatea şi tradiţia societăţii româneşti. O societate care din păcate nu este lăudată cu reuşite extraordinare în domeniul educaţional. Pentru cei interesaţi şi cu un nivel al limbii engleze citiţi acest articol din revista The Economist. Cu toată sinceritatea cred că ar trebui să se creeze în România o relaţie student-profesor creată pe respect şi nu pe tradiţii expirate.

Ca să închei povestea o să precizez că decanul meu se plimbă cu bicicleta. Cu alte cuvinte bicicleta este transportul lui. În condiţiile astea cum mai poţi tu, student umil, să visezi să fii posesorul unei maşini de lux? Recunosc că nu doar decanul pe bicicletă te încurajează să nu visezi la maşini în general, dar şi taxele piperate impuse de statul danez. Înmatricularea maşinii în Danemarca te costă cel puţin încă o dată preţul maşinii. Văleu, inima mea!

Dacă îţi place, distribuie:
2 Comments
  1. avatar
    madalin

    14 august 2012 la 7:31 pm

    Mare dreptate ai Rodica! Felicitari pentru blog si pentru posturile tale. Cel mai mult imi plac articolele tale despre viata ta in Danemarca si ce ti-a mai atras atentia. Bravo inca o data!

  2. 15 august 2012 la 10:35 am

    Mă bucur că scrisul meu şi experienţele mele plac cititorilor 🙂

Leave a Reply

You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.