Archive for the category ‘Video’

Cirkus at Kommunen

By

Ieri am avut parte de o petrecere cu o tematică destul de amuzantă. La început chiar îmi era amuzant să mă gândesc că o să găsesc vreun clovn la mine în campus. În video-ul de mai jos vedeţi de ce am avut parte.


Aşa am găsit Kommunen-ul (calitatea necesită full screen):





Aşa dansează mai nou personajele de la circ :-D:




Christmas is coming :-)

By

De astăzi dacă te plimbi pe Strøget te poţi bucura de luminiţele pregătite pentru sărbătorile de iarnă. Nimic deosebit, dar îndeajuns ca să îţi dea un sentiment de bine :-). Ce am observat a fost că au fost folosite aceleaşi decoraţiuni ca şi iarna trecută. Şi nici nu am auzit că ar fi danezii foarte preocupaţi să caute alte tehnologii pentru a împodobi oraşul altfel. Zic asta în comparaţie cu Bucureştiul care mereu avea problema ce luminiţe să mai cumpere ca să înfrumuseţeze oraşul.


Mai jos găsiţi video-ul pe care l-am filmat cu un Moş Crăciun danez şi o numărătoare inversă până la aprinderea oficială a luminiţelor din capitala Danemarcăi.





Tot pe Strøget erau şi români de ai noştri care încântau urechile trecătorilor. Mai jos ce am reuşit să filmez până m-a anunţat aparatul că „i-au murit bateriile” :-D.








Să ne bucurăm de venirea iernii!

Farmecul limbii române

By

„Mult e dulce şi frumoasă
Limba ce-o vorbim
Altă limbă armonioasă
Ca ea nu găsim”
(G. Sion)



Limba română este limba prin care poporul român şi-a exprimat bucuriile şi durerile, speranţele şi idealurile, în care a preamărit faptele de vitejie ale atâtor eroi populari sau naţionali. A scrie despre limbă înseamnă a te angaja în această lucrare, în lupta pentru o demnă devenire a vieţii noastre.


Porţi lira în mână şi lumina unui ideal în suflet. În această cântare te angajezi ca ostaş de rând. Ai mereu alături umbra şi exemplul cântăreţului anonim topit în istorie, în taina „Mioriţei” pe care a îndrumat-o către noi. Graiul este o valoare, o icoană ce te depăşeşte, ce nu poate fi cucerit decât cu dragoste. Este una din acele paşnice comori de pe lume, care nu ridică sabia. A scrie despre limbă înseamnă a uita de orgoliul eului, de pasiunile din preajmă şi de dragostea ta imediată. Cânţi graiul, cânţi o dragoste netrecătoare, o dragoste ce a ajuns la tine precum un dat al sorţii, ca soarele şi luna, ca cerul înstelat. Mihai Eminescu a comparat limba română cu un „fagure de miere”, „o limbă sonoră şi aptă de a exprima prin sunete – noţiuni, prin şir şi accent logic – cugete, prin accent etic – sentimente”. Este limba pe care noi o vorbim cu mândrie, o limbă muzicală, bogată şi expresivă, capabilă să comunice cele mai profunde sentimente şi cele mai complicate idei.


A studia limba română este una dintre principalele îndatoriri patriotice ale naţiunii române şi ale celor care locuiesc acest teritoriu mă refer aici la România Mare, indiferent de naţionalitatea pe care o posedă.


P.S. Operă proprie scrisă în clasa a 8-a.


Şi o melodie ce unge sufletul suferind al celor care ştiu istorie şi trăiesc în realitatea din Republica Moldova:




Festivalul „La poalele Ţiglei”

By

În anul 2007 Primăria satului Văsieni şi Secţia Cultură Ialoveni au hotărât că meşteşugarii populari trebuie sărbătoriţi. Aşa a luat naştere festivalul care anul acesta a ajuns la cea de-a IV-a ediţie. De 4 ani ziua de 28 a lunii lui Gustar se întâmpină meşteşugarii în ograda Muzeului raional de istorie şi etnografie „Anatol Candu” din satul Văsieni, raionul Ialoveni. Programul ediţiei de anul acesta îl puteţi vedea aici.


În video-ul de mai jos puteţi asculta cântecul drag mie, „Fuga”, în interpretare proprie şi puteţi vizualiza poze de la ediţia a II-a a aceluiaşi festival.




Faimosul pod Øresund

By

În luna august am avut plăcerea de a avea în vizită nişte prieteni. Cu această ocazie am hotărât să profităm de campania: „O singură călătorie, 2 oraşe – 2 ţări”. Aşa am ales să mergem în oraşul suedez Malmø. Acesta este al 3-lea oraş ca dimensiune din Suedia cu câteva atracţii turistice interesante. În general mi s-a părut un oraş scandinavic obişnuit. Oricum, eu sunt îndrăgostită de străzile şi clădirile vechi păstrate din această regiune. Pentru mai multe informaţii despre ce aţi putea vizita în Malmø, daţi un click ici şa.


Pentru a ajunge din Copenhaga în Malmø sau invers trebuie să treci pe faimosul pod Øresund. Un pod construit peste Marea Baltică în doar 4 ani. Nouă ne-a luat 2 ani până am reconstruit podul peste râuleţul Cârţişoara. Dar asta este altă poveste.


Să revenim la oiţele noastre. La întoarcere am filmat din momentul în care a început podul pe malul suedez şi până la capătul lui danez. Video-ul îl puteţi vedea mai jos. Din start vă anunţ că sunt o amatoare, aşa că să nu vă aşteptaţi la vreun filmuleţ profesionist :-). Enjoy!




Secvenţă cunoscută

By

Zilele trecute am aflat de existenţa unui serial ce a apărut în anul 1994. Numele acestuia este „Party of five”*. În istoria serialelor a intrat cu nu mai puţin de 6 sezoane. Pe scurt, serialul spune povestea a cinci fraţi, 3 băieţi şi 2 fete, cu vârste cuprinse între 9 luni şi 24 de ani ce şi-au pierdut ambii părinţi într-un accident rutier. Bineînţeles că serialul prezintă zeci de trăiri şi lucruri pe care aceştia trebuie să le înveţe. Probabil producătorii serialului au vrut să arate publicului că şi în momente crunte şi dureroase poate exista un nou început. Am vizionat nişte secvenţe pentru că mi-a fost interesant să văd un serial unde nu există telefoane de ultimă generaţie, unde moda parcă nu-şi are locul şi unde nişte copii se luptă să meargă pe o cale dreaptă. Pentru restul de informaţii puteţi să vă uitaţi la serial :-D.


Cotrobăind printre episoadele serialului am dat peste o secvenţă arhicunoscută. Ţin să vă anunţ că aceasta este filmată în anii 1995-1996. O puteţi viziona şi să îmi spuneţi dacă vă aminteşte cumva de vreun film pe care l-aţi fi văzut.





După ce aţi vizionat filmuleţul de mai sus aici puteţi vedea o secvenţă din filmul „A walk to remember”. Găsiţi ceva asemănări? Ţin să precizez că filmul a fost produs cu mult după serial, să zicem cam 5-6 ani.


*Petrecere în cinci sau Pe cont propriu

Nici nu mi-a…

By

…luat 4 ani să ascult şi eu versiunea în engleză a mult cunoscutei melodii „Ghiţă” interpretată de nimeni alta decât aceeaşi Cleopatra Stratan. Dacă e să cred youtube-ului, şi totuşi nu am motive să nu, atunci melodia a fost încărcată în anul 2007. Şi acum să văd că am priceput bine: Cleo a cântat Ghiţă în engleză????? Da, Rodica, ai rămas cu totul în urmă. Iaca eu nu am apreciat tot talentul acestui copil care la 3-4 ani a reuşit performanţa de a învăţa cuvintele cântecului şi într-o altă limbă decât cea maternă. Eu la 3-4 ani mă jucam în nisip, la propriu! Voi ce făceaţi?


Ataşez bineînţeles şi video-ul de pe youtube cu mai bine de 2 milioane de vizualizări! Enjoy!





Şi conform noii mele tradiţii mi-am înregistrat talentul. Puteţi compara talentul uneia de peste 20 de ani recte eu şi a unei buburuze de 3 ani. 🙂




„Ostaşi, vă ordon: Treceţi Prutul!”

By

…şi nici măcar acest legendar ordin al generalului Ion Antonescu nu a salvat soarta Basarabiei. Ruşii şi-au făcut mendrele cu noi timp de mai bine de 40 de ani oficial. Iar în ultimii 20 de ani fac exact acelaşi lucru doar ca preferă să stea în umbră. Iar poporul dintre Prut şi Nistru este prea orb, nu pot spune măcar chior, să vadă mâinile invizibile care le joacă soarta precum fac păpuşarii.


Astăzi se împlinesc 70 de ani de la intrarea României în cel de al doilea Război Mondial. Moment în care s-a dorit Eliberarea Basarabiei şi a Bucovinei şi nu ocuparea lor de trupe fasciste precum este vehiculat la greu de televiziuni, partide sau oameni politici ce prezintă un grad înalt de incultură şi a căror dorinţă primordială este să prostească un popor şi aşa neputincios.


Ataşez mai departe un fragment din cartea „O SCURTĂ ISTORIE A ROMÂNILOR POVESTITĂ CELOR TINERI” de Neagu Djuvara:


Germania a atacat Rusia la 22 iunie 1941, iar noi ne-am aflat alături de nemţi. Şi eu am fost pe linia frontului din prima zi. Eram toţi tinerii, plini de avânt la gândul de a şterge ruşinea din anul precedent şi de a redobândi Basarabia şi Bucovina. Noi am crezut că, alături de armata germană, va fi un război uşor de câştigat; a fost, dimpotrivă, un război dramatic, căci Antonescu (avansat mareşal la începutul ostilităţilor) nu s-a mulţumit să redobândească Basarabia şi Bucovina de nord şi să se oprească la graniţele ţării, cum au făcut finlandezii; el a vrut să meargă mai departe alături de nemţi, în speranţa că, dacă câştigă războiul, fiind aliaţii lor fideli, ni s-ar fi retrocedat cel puţin o parte din Transilvania de nord.


Cu această greşeală politică, simplu rămăşag, am mers înainte şi am ajuns cu trupele noastre până la Stalingrad, pe Volga şi în Munţii Caucaz. Iar când s-a întors soarta armelor, când la Stalingrad a avut loc acea dramatică încercuire a armatelor germane (inclusiv a diviziilor române), am suferit cea mai mare înfrângere militară din toată istoria noastră. Am pierdut sute de mii de oameni, morţi, răniţi, degeraţi, prizonieri. O tragedie naţională care n-a mai fost niciodată răscumpărată. Nemţii au considerat că din cauza noastră a fost încercuit Stalingradul, noi nu aveam mijloace proprii de a ne retrage de-acolo. Încetul cu încetul, devenise clar că Germania pierdea lupta şi că noi trebuia să ieşim din război.


Oamenii politici clarvăzători au înţeles cu toţii că Germania nu mai putea câştigă războiul. Cei mai lucizi înţeleseseră aceasta chiar cu un an înainte, din momentul când Statele Unite, provocate de Japonia, intraseră în război. Intrarea în joc alături de Marea Britanic şi de URSS a primei puteri industriale din lume însemna în mod fatal începutul sfârşitului pentru ambiţiile lui Hitler. Dar dictatorii sunt, prin esenţă, orbi. Formidabilul potenţial industrial american, transformat peste noapte în formidabil potenţial militar, a hotărât soarta războiului. Miile de camioane care au transportat armata sovietică la Stalingrad erau americane. Zecile de mii de avioane care au prefăcut oraşele germane în maldăre de ruine au fost americane. (Ţin minte că eu însumi, când am auzit, pe la începutul intervenţiei americane, că preşedintele Roosevelt se lăuda că vor fabrica l 000 de avioane pe săptămână, am crezut că era pură lăudăroşenie. După un an, Statele Unite produceau 52 000 de avioane pe an, şi câte un vapor de transport — Liberty Ship— la fiecare 10 zile!)”.


Pentru mai multe detalii despre evenimentele istorice din acea perioadă puteţi citi articolul de pe Historia.


Ataşez un video reprezentativ pentru ziua de 22 iunie 1941:





P.S. Articol dedicat tuturor inculţilor care au grijă să umple cu paie capul basarabeanului de rând şi needucat! Şi abia după celor care vor să înveţe adevărata istorie a neamului. Rog insistent să învăţaţi să vă preluaţi informaţiile din mai multe surse astfel încât să aveţi dreptul să comentaţi!

„Noi muncim, nu gândim!” sau „Moarte intelectualilor!”

By

Nu sunt expertă în domeniul ăsta. Mai bine spus ştiam ideea generală şi anume că Ion Iliescu rămâne în istoria României ca o bilă neagră.


Astăzi când am vrut să îmi actualizez bagajul de noutăţi şi am deschis pagini ale presei române mi-a sărit în ochişori titluri despre operaţiunea „13-15 iunie 1990”. Aşa că, în consecinţă, am hotărât să caut mai multe informaţii online despre un eveniment extrem de important din viaţa românilor. Cu toate astea, ţin să menţionez, că majoritatea românilor nu au înţeles nimic din faptul că zeci de oameni au fost răniţi sau chiar omorâţi pentru că vroiau să scape de comunismul din spatele cortinei. Totuşi ceea ce cred că a împins România înainte este că cel puţin a renunţat să aibă printre partidele politice unul care conţine cuvântul „comunist”.


Trăiască Wikipedia pentru că am avut de unde să îmi culeg informaţiile în timp record şi Youtube pentru că am putut vizualiza imagini şoc. Cu siguranţă am să ataşez unul aici.


Eu nu ştiam, de exemplu, că în anul 1990 au fost 3 mineriade: ianuarie, februarie şi iunie. Într-adevăr, cea cu adevărat care nu ne-am fi dorit să existe este cea din vară. Datorită faptului că ne aflăm în perioada 13-15 iunie (după 21 de ani) eu zic că este important să pomenesc despre acest eveniment trist.


Din ce am citit despre această perioadă am selectat mesajele care sunt cu adevărat importante din punctul meu de vedere:

  • Pe 13 iunie 1990, Ion Iliescu afirmă: „Chemăm toate forțele conștiente și responsabile să se adune în jurul clădirii guvernului și televiziunii pentru a curma încercările de forță ale acestor grupuri extremiste, pentru a apăra democrația atât de greu cucerită”. (Wikipedia)
  • La rugămintea domnului Ion Iliescu activitatea minerilor pe 14 iunie 1990, ajutaţi fiind de angajaţii SRI, se poate descrie astfel: „Toți intelectualii, persoanele cu barbă, cei îmbrăcați cu haine fistichii au fost bătuţi, arestați, urcați în dubele Poliției și interogați la o unitate militară din Măgurele.” (Wikipedia)
  • După ce şi-au implementat programul scris dinainte, pe 15 iunie 1990, „La orele prânzului minerii au fost urcați în autobuze și transportați la complexul expozițional Romexpo, unde șeful statutului, președintele ales recent Ion Iliescu le-a mulțumit pentru acțiunea lor vitejească prin care au salvat democrația din România. Discursul său a fost întâmpinat cu urale. Imediat după aceasta au fost conduși la trenurile care îi așteptau în Gara de Nord, și transportați în Valea Jiului.” (Wikipedia)



După ce am aflat aceste detalii mă întreb cum au putut 86% din românii cu drept de vot în anul 1990 să îşi dea votul pentru comunistul sub acoperire, Ion Iliescu? Poate o să specificaţi că mineriada a avut în iunie iar alegerile prezidențiale pe 20 mai 1990. Adevărat, dar să nu uităm de celelalte 2 mineriade de la începutul anului 1990. Mă întreb acum cum ar fi fost România azi dacă preşedinte în 1990 era ales Ion Raţiu?


După aceea în 1992 cu toate cele întâmplate lumea vine şi ştampilează „votat” tot pe Ion Iliescu şi îi oferă un nou mandat. Aşa că scaunul prezidenţial îi este asigurat pentru încă 4 ani.


În 1996 însă România vrea altceva şi îl alege pe Emil Constantinescu. Omul care a venit după 6 ani de „democraţie” şi poate chiar a încercat să schimbe sistemul, însă o casă nu se construieşte într-o zi. Românii nu prea înţeleg logica noii puteri şi vor rezultate imediate fără a încerca măcar să înţeleagă mai multe. Bineînţeles că nimic nu mulţumeşte poporu’ şi în 2000, când eram aproape sigură că fărâmă de Iliescu nu o să mai fie, ¤Surprize, surprize¤ Ion Iliescu este aprobat de votul poporului pentru un nou mandat.


Mai departe nu ştiu dacă mai are rost să continui. Din păcate poporul român, chiar şi după comunism, tot preferă să fie condus de categoria „Noi muncim, nu gândim”!. Partea cea mai dură este de fapt că în acest moment nu ştiu dacă există un politician căruia i-aş putea acorda votul meu de încredere. Am nevoie de un Corneliu Coposu sau Ion Raţiu, dar cam târziu pentru astfel de gânduri…


Dacă aveţi 9 minute uitaţi-vă la filmuleţul de mai jos, este cu adevărat important să vezi şi să înţelegi o realitate pe care poporul român a uitat-o cam repede.





P.S. Fiţi atenţi la oamenii de pe marginea drumului cât de mult apreciază acţiunea întreprinsă de mineri. Teroare!

Una descoperire -> Sophie

By

Nu cred că este prima oară când îmi exprim aici pe blog înclinarea mea către muzică. Am un ataşament aparte pentru această ramură a artei. Poate pentru că am crescut într-o familie în care muzica a fost omniprezentă.


În ultima perioadă mă atrag melodii, aţi spune, din altă epocă. Dar într-un mod ciudat melodiile abia ieşite de la cuptor nu mi se mai par că ar avea puterea de a mă atrage, nu mă fac a fi pur şi simplu bine dispusă. Poate trec printr-o perioadă în care apreciez lucrurile diferit sau am o sensibilitate accentuată asupra melodiilor cu un mesaj frumos, mai bine spus asupra melodiilor care chiar au versuri.


Bun, să lăsăm gândurile pe altădată şi acum doar să ascultăm Sophie B. Hawkins – As I Lay Me Down!