Archive for the category ‘Video’

Eu nu sunt…

By

…o romantică incurabilă!

Eu nu sunt persoana care poate să scrie la infinit despre dragoste. Acest lucru nu se întâmplă pentru că nu iubesc, ci pentru că de obicei nu-mi place să o ofer drept spectacol public.

Însă azi cred că Dragobetele meu merită să-i dedic public melodia interpretată de Shania Twain „You’re still the one”. Şi da, acest cântec este cu ocazia zilei de 24 februarie, dar în acelaşi timp este pentru fiecare zi în care suntem împreună şi îmi face ziua mai bună :-).



Coloana sonoră a…

By

…telenovelelor din copilăria mea.

Spuneam într-un alt articol că atunci când eram eu copiliţă vizionarea telenovelelor era o tradiţie în orice familie ce popula Moldovioara. În general într-o anumită perioadă a zilei nici nu aveai prea multe opţiuni TV înafară de să vezi cum s-a mai desfăşurat povestea lui Carlos şi a Evei. Dacă este să-mi amintesc eu bine era un adevărat dezastru să ratezi un episod. Şi nu pentru că nu pricepeai a doua zi ce s-a întâmplat ieri, ci pentru că în societatea în care mă aflam eu toată lumea avea de comentat despre episodul de ieri şi dacă nu erai în temă te simţeai exclus de semeni. Sunt curioasă dacă mai este situaţia asta o realitate azi…

Bineînţeles că acum nu aş avea nici răbdarea şi nici interesul să petrec o oră pe zi timp de un an pentru ca să văd acţiuni fără sens şi poveşti irealiste. În schimb, chiar şi după atâţia ani, îmi place să ascult melodii de pe coloana sonoră a telenovelelor pe care le-am urmărit. Cred că se întâmplă asta datorită sângelui latin ce îmi curge prin vene :-). Am ales câteva şi le-am ataşat mai jos.

Voi aveţi vreo melodie care vă aminteşte de perioada în care telenovelele erau în topul preferinţelor?

Hop, hop şa şa

By

Sunt activităţi care-ţi plac dinainte să te naşti. Aşa îmi vine mie să cred, gândindu-mă la mine. Pe lângă aceste activităţi vine vorba de un talent care ia viaţă atunci când ţi se formează ADN-ul. De când îmi amintesc mie mi-a plăcut muzica. Spre diferenţă de anul 2012 atunci când creşteam nu aveam acces la atâtea genuri de muzică. La început aveam acasă un radio vechi ce prindea numai frecvenţe AM. Singurul post radio pe care-l puteam asculta era postul naţional al Moldovioarei. Aşa că ascultam de zor muzica tradiţională a plaiului mioritic şi muzica uşoară a interpreţilor din RM. După câţiva ani buni a apărut postul de radio Antena C care oferea muzică internaţională.

Cu toate că orizontul s-a lărgit, muzica populară ocupa un loc special în imina mea. Anii au trecut şi multe am descoperit, dar dragul de muzica tradiţională nu s-a micşorat, ci din contră, cred că se măreşte cu fiecare anotimp/an. Recunosc că am un deosebit ataşament pentru muzica populară din părţile Moldovei. Lucru uşor de explicat, nu? :-D.

Da’ cât de frumos este şi portul nostru naţional? Cu alte cuvinte poporul român are tradiţii frumoase pe care nu ar trebui să le uite sau să le schimbe pe orice altă tradiţie preluată de la alte naţiuni. Ştiu că trăim în secolul globalizării, dar este o crimă să nu ne mândrim cu o roată, o bătută sau o învârteală. Eu când ascult o melodie ca cea de mai jos simt cum îmi cântă inima şi corpul meu efectiv nu mai vrea să stea pe scaun. Ăsta să fie motivul pentru care la orice nuntă dansez până nu-mi mai simt degetele de la picioare? 🙂



Belaruşii şi al lor vis

By

Acum câteva săptămâni am privit un documentar despre Belarus. Nu a fost prima dată în care aflam despre nedreptăţile regimului din această ţară. Sunt ani la rând în care presa internaţională abordează situaţia din Belarus şi acţiunile aşa-numitului preşedinte, Aleksandr Lukaşenko. Am învăţat de-a lungul timpului să citesc articolele cu un gram de neîncredere. Mai ales dacă vorbim de presa din România Mare. Înafară de ştirile modene, presa este împărţită între „ai noştri” şi „ai voştri”. Lucru care afectează sensibil informaţia prezentată în articol. În acelaşi timp, nu găsesc niciun jurnalist a cărui opinie să fie în ochii mei mereu fără cusur.

Dar să revin la ale mele oi. Tot ce ştiam eu despre Belarus era că este o ţară ex-sovietică ce nu a scăpat de ideologia sovietică. Şi aici nu mă refer la săracu’ om de rând, ci la marii sus-puşi. Nu m-a interesat niciodată ţara în sine. Asta până de curând când la orele mele de daneză am avut ca şi colegă o rusoaică la vreo 45-50 de ani. Femeia clar a prins „vremurile de demult” când oamenii care învăţau nu-şi puneau problema unui loc de muncă sau oamenii ştiau că statul o să-i ajute într-un fel sau altul. Doamna lucra în Copenhaga la o instituţie ce se ocupa cu relaţiile Rusiei cu UE. Până aici toate au fost bune şi frumoase. La un moment dat am abordat problema marşurilor ce au avut loc în Moscova împotriva lui Putin şi imaginea noului (vechiului) preşedinte al Rusiei. Ea susţinea ferm că presa internaţională aberează şi că numărul de oameni ieşiţi pe străzile din Moscova era sensibil mai mic decât ce vedeam eu la secţiunea ştiri. Cu alte cuvinte, dă-le încolo de publicaţii serioase şi oameni care au „spioni” prin orice ţară pentru că toţi ne mint. Numai Putin&Co spun adevărul. Unde am mai auzit eu de o aşa situaţie?

De la Rusia am ajuns chiar şi prin părţile Belarusiei. Doamna susţinea că oamenii din această ţară o duc bine şi sunt toţi fericiţi. Numai organizaţiile, publicaţiile şi oamenii politici din UE umblă cu poveşti precum că ar fi o bucăţică de sistem dictatorial. Neinformaţi, toţi sunt nişte neinformaţi! Dacă îmi amintesc eu bine şi pe vremea URSS-ului oamenii au dus-o bine. Mă rog, dacă nu aveai pretenţii prea mari şi dacă nu contestai deciziile partidului. Dacă ştiai să îţi ţii limba după dinţi şi poate chiar să „pupi” oleacă pe „oamenii importanţi” trăiai fericit până la adânci bătrâneţi. Bineînţeles dacă bătrâneţile au fost până sistemul nu a mai putut fi susţinut economic.

Atunci nu aveam prea multe de replicat în ceea ce priveşte situaţia din Belarus. Asta până am privit filmul de mai jos. Mie mi-a fost de ajuns să concluzionez că oamenii din această ţară trăiesc într-o ţară cu reguli ce au fost valabile acum 25 de ani. De asemenea, am văzut oameni care se înnăduşă într-o ţară a cărui conducător refuză să adopte regulile noului secol. Îndemn pe toţi curioşii să privească acest reportaj. Are 55 de minute şi subtitrări în engleză. Îndeajuns încât să vezi că alegerile făcute greşit te urmăresc zeci de ani.



Bangkok Hilton

By

Să fie oare aproape 20 de ani de la prima mea întâlnire cu Bangkok Hilton? Poate nu chiar 20 de ani, dar nici departe nu sunt.

Cred că Bangkok Hilton este unul dintre primele mele pasiuni în materie de mini-seriale. La începutul anilor ’90, pe vremea când eu descopeream televizorul şi ce oferea el, în satul meu natal existau 3 posturi de televiziune: TVM (cunoscut acum ca şi Moldova 1), ORT (acum Первый канал) şi TVR1. Fiecare dintre ele erau dragi sufletului meu. TVM-ul era plin de filme şi seriale din cultura franceză, TVR-ul avea desene animate în fiecare dimineaţă de weekend şi emisiuni interesante, iar ORT-ul oferea multe telenovele şi filme proaspăt apărute.

Bangkok Hilton era transmis de ORT. Îmi amintesc şi acum că după primul episod am căutat programul TV şi am încercuit apăsat când vor rula următoarele. Asta pentru a fi sigură că nu le ratez. În ultimul episod trăiam odată cu Katrina Stanton (Nicole Kidman). Mă rugam la toţi zeii cunoscuţi de mine la vârsta respectivă să nu care cumva să fie prinsă. La acea vârstă nu făceam nicio diferenţă dintre ficţiune şi realitate şi nici nu realizam că povestea era scrisă deja. Rugăciunile mele clar nu o ajutau cu nimic. Dar ce este mai frumos decât un film/serial care te face să retrăieşti viaţa personajului?

ORT-ul avea o tradiţie (sau o lipsă de bani pentru a cumpăra alte opere cinematografice) să retransmită această mini-serie. De fiecare dată o vizionam şi o luam de la capăt. Faptul că ştiam sfârşitul nu schimba cu nimic retrăirile mele. Asta s-a tot repetat până pe la sfârşitul anilor ’90. Nu cred că mint când spun că nu mi-am mai amintit de Bangkok Hilton de vreo 10 ani. Astăzi însă am intrat pe IMDB pentru a citi despre Nicole Kidman. Instantaneu mi-am amintit şi de mini-seria care a făcut-o celebră. În ultimile 251 de minute am savurat mini-seria din copilărie. La sfârşit am realizat că m-am simţit ca atunci când am vizionat-o pentru prima oară. Singura diferenţă că îmi repetam în cap rugăciunea incluzând „Please” şi nu tradiţionalul „Te rog”.

Pentru cei care nu ştiu despre ce vorbesc eu aici le recomand să vizioneze serialul. Pe IMDB este notat cu 7.9 ceea ce ar trebui să vă spună că nu este o pierdere de vreme. Ataşez video-urile de pe youtube ce cuprind toată mini-seria. Enjoy!

Prima parte:

Partea a 2-a:



Vara în Copenhaga

By

Cum este vremea pe la voi vara asta? Asta am fost întrebată săptămânile trecute de un prieten din România. Răspunsul era simplu. În Copenhaga nu era nici urmă de vară. Eu încă umblam cu geacă după mine şi trebuia să fiu atentă să nu-mi uit hainele de ploaie. Începusem un pic să fiu nostalgică după verile de coşmar oferite de Bucureşti. Îmi era chiar dor să nu duc grija frigului. Şi cred că Mama Natură m-a auzit plângând după vreme caldă şi şi-a propus să îmi ofere razele soarelui. Astfel se face că săptămâna asta, de luni până ieri, am avut parte de zile calde, de voie bună şi vreme numai potrivită de câte o leneveală. Este primul an în care am înotat în Marea Baltică. Nu mi-am imaginat că o să o fac şi pe asta. Apa a fost extrem de curată şi destul de caldă. Am avut parte de 5 zile „de vacanţă”. 🙂

Ataşez două filmuleţe. Primul este filmat la Amager Strandpark. La cât era de cald şi la cât de multă lume era pe plajă, am avut impresia că mă aflu într-o staţiune exotică :-D. Bine că turbinele de vânt erau prezente pentru ca să mă trezească la realitate. Se spunea că nu ar trebui lăsate firmele să construiască turbinele în apă pentru că strică priveliştea. Mie personal mi se pare că ele de fapt personalizează locul. Voi ce ziceţi?

Al doilea video l-am filmat la Islands Brygge. Zona aceasta a fost industrială până prin anii ’70. La începutul anilor ’80 zona a început să fie reconstruită şi s-a continuat transformarea până s-a obţinut ceea ce vedeţi în filmuleţ. Bineînţeles că video-ul conţine doar o parte mică din tot, dar este numai bine pentru ca să vă faceţi o idee. Apa din canal este din Marea Baltică şi oamenii (inclusiv eu) înotau de zor acolo. Sunt curioasă unde s-ar putea implementa ideea şi în Bucureşti? Poate la lacul Morii? Ar fi un proces greoi să creezi în zona din jurul lacului Morii o mini staţiune. În acelaşi timp aleşii au alte probleme de rezolvat. Aşa că cetăţenii să îşi pună pofta în cui dacă vor civilizaţie în capitala plaiului mioritic.

Tot la Islands Brygge de la 6 seara începeau să sfârâie grătărelele. Spre deosebire de Românica aici după grătar rămânea la fel de curat ca şi înainte de începutul procesului. Ce m-a „mirat” este că nu am văzut gropi pentru grătar. A, da, aici oamenii îşi cumpără grătar de unică folosinţă/grătar portabil pentru a nu distruge natura.

Nu vă faceţi griji. De astăzi vremea de vară specifică Copenhagăi şi-a revenit. Am avut parte şi de oleacă de ploaie şi vântul nu s-a lăsat aşteptat. 🙁 Însă cine ştie ce ne rezervă Mama Natură în luna lui august. Să fim răbdători şi recunoscători pentru săptămâna ce a trecut.

Anastasia Petryk

By

Sunt sigură că fiecare copil se imaginează artist. Majoritatea folosesc un pix sau creion în loc de microfon şi oglinda pentru audienţă. Este un mod de manifestare, este un mod de omorâre a energiei pe care o ai ca şi copil. Este o activitate frumoasă, mai ales dacă este plină de pasiune. Bineînţeles că numărul copiilor cu un talent deosebit este sensibil mai mic decât cel care se imaginează a fi vedete.

Mi-am început această dimineaţă cu o voce deosebită. Nu-mi venea să cred că dintr-un copchilaş aşa micuţ poate ieşi o voce atât de puternică. Mai jos includ mai multe interpretări ale Anastasiei. Încep cu cea care m-a atins la suflet. Este o melodie despre şi pentru fiinţa care ne-a dat viaţă:

Mie îmi lasă impresia că vocea ei seamănă oleacă cu cea a Christinei Aguilera:

Dintr-un click în altul am descoperit că Anastasia are o soră mai mare, Victoria. Fetele sunt deosebite:

Fetele au şi un site personal. Din câte am priceput informaţia este doar în rusă, dar dacă sunteţi curioşi puteţi oricând folosi Google Translate. Ăsta e un mod plăcut de a începe o zi de iunie :-).

Nordul Danemarcăi – Skagen

By

Săptămâna aceasta, subsemnata a avut ziua de naştere. Drept cadou am primit o expediţie în cea mai nordică localitate a Danemarcăi. Aceasta se numeşte Skagen. Orăşelul are o populaţie ceva mai mare de 8000 de locuitori şi se situează în Iutlanda de nord. Skagen este un orăşel pitoresc cunoscut pentru căsuţele mici, galbene şi cu acoperiş roşu. Mai jos vedeţi Skagen de sus:

Din staţia de tren a Skagen-ului mergi aproximativ 5 km către plaja numită Grenen. A primit acest nume deoarece are forma unei crengi de copac (Daneză: gren). Pe această plajă ai unica experienţă să vezi cum se întâlnesc apele golfurilor Skagerrak şi Kattegat. Marea Baltică se varsă către Kattegat şi Marea Nordului către Skagerrak. Aşa că unii se referă la acest punct ca fiind întâlnirea celor două mări. Un lucru deosebit al acestui loc este că vezi valurile venind din direcţii diferite şi că nuanţa apelor diferă. Apa din Kattegat are o nuanţă albăstruie, iar cea din Skagerrak este verzuie. Pentru a vă ajuta să vă imaginaţi pe plaja din Grenen includ video-ul de mai jos:

P.S. De mult nu am mai întâlnit un aşa vânt puternic ca cel din Skagen-Grenen.

1. maj i Fælledparken

By

Sărbătoarea muncii este celebrată cu mare fast în Copenhaga. Locul desfăşurării activităţilor de relaxare este în Fælledparken. Un parc destul de spaţios, cu multă iarbă verde şi, nu în ultimul rând, cu mii de oameni pregătiţi să se simtă bine. Astăzi copenhaghiştii au avut parte şi de o vreme fenomenal de plăcută. Fiind sfătuită să nu ratez această „petrecere”, m-am prezentat astăzi cu prietenul meu bun, aparatul foto şi, în consecinţă, ataşez mai jos nişte poze şi nişte filmuleţe pentru imaginea de ansamblu.

Să începem cu începutul i.e. cu imaginea pe care am văzut-o când am păşit în Fælledparken:



Continuăm cu premierul Danemarcăi, Helle Thorning-Schmidt, care a ţinut un discurs pe placul susţinătorilor ei :-). Daneza mea nu m-a lăsat să înţeleg mai mult de 30% din tot discursul. Oricum, mult mai bine decât nimic!



Soarele strălucea, cântăreţii cântau pe scenă şi o mămică se juca cu bebelul ei. Sweet! 🙂



Următoarea poză prezintă 2 persoane creative. Cineva îi filma şi ei cântau din toţi cei 2 plămâni. Să fi trimis cumva Danemarca pe cine nu trebuia la Eurovision? :-D.



Şi ce fel de sărbătoare socialistă fără oleacă de reprezentare a comunismului! Şi da, cu tot cu steagul Coreei de Nord!



Şi mai jos includ 2 video-uri scurte filmate din diferite părţi ale parcului.

La finalul filmuleţului aveţi scrisă dorinţa lăuntrică a fiecărui danez :-D.



Sărbători Fericite!

By

Dragi prieteni,

Luna decembrie ne oferă o perioadă de luminiţe, cântece, veselie, cadouri şi voie bună! Eram obişnuită să cred că cea mai frumoasă haină a unui loc în ajunul Crăciunului este zăpada. Mi-e dor de un 25 decembrie alb, de fulgi dansatori şi de copii zglobii cu sania pe vreun vârf de deal. Acum am parte de un Crăciun colorat într-un oraş nordic! Trăiască tehnologia care apropie oamenii şi care mi-a dat posibilitatea să vă colind în stil tradiţional.

Şi un Santa Baby în stil Eartha Kitt nu strică niciodată :-).

Un Crăciun special alături de cei dragi vă urez!