Archive for the category ‘Ecou Românesc’

A fi român sau a nu fi român?

By

Un alt articol din seria ER:

În 1934 Mircea Eliade publica lucrarea „Oceanografie”. Una din temele abordate în carte este cea a dorinţei tinerilor intelectuali şi scriitori de a nu se fi născut români. Tinerii simţeau că sângele mioritic nu le aducea creaţia necesară pentru a deveni universali precum ruşii, nemţii, ungurii, spaniolii sau scandinavii.

După ce am citit opera mi-am amintit că în ultimii ani am auzit destule cazuri în care tinerii români şi-ar fi dorit să se nască sub steaua unei alte ţări. Pomenesc aici de tinerii intelectuali de „rând”. Nu aş şti părerea intelectualilor cu vocaţie de scriitori. Diferenţa dintre ce scria Eliade şi părerea tinerilor de astăzi poate fi că aceştia din urmă ar fi preferat altă ţară natală pentru oportunităţile pe care ţările dezvoltate le-ar putea oferi. Cu alte cuvinte, ei sunt mulţumiţi sau indiferenţi faţă de gândirea şi creativitatea pământului românesc.

Şi totuşi, generaţia de atunci şi cea de acum împărtăşesc dorinţa de a fi altceva decât români. În acelaşi timp întrebaţi de poporul nostru tinerii îl descriu ca fiind deştept şi şmecher. Eliade îşi punea următoarele întrebări: „Unde poate duce deşteptăciunea? La ce-ţi foloseşte faptul că poţi cunoaşte, superficial, realitatea – când îţi lipseşte facultatea de a imagina probleme, îţi lipseşte boala prin care poţi întrezări moartea şi existenţa, îţi lipsesc înseşi elementele dramei lăuntrice?”. Elemente care au influenţat, poate, întreaga istorie a unor popoare. Românii sunt deştepţi, dar pe alocuri lipsiţi de creativitatea necesară pentru inventarea inovaţiilor, indiferent de domeniu. Românii sunt şmecheri. Însă şmecheria nu este suficientă pentru a creşte naţiuni puternice. Şmecheria ajută exclusiv la supraveţuire. Societatea românească nu creşte generaţii de întreprinzători, care să-şi rişte liniştea şi avutul pentru a se îmbogăţi prin mijloace netestate. De aceea, ne trezim cu kitsch-uri peste tot începând cu viaţa politică şi terminând cu munca la sapă. Credem că a ne diferenţia este o nebunie şi atunci alegem calea simplă, dar sigură, de a fi la fel ca şi ceilalţi membri ai societăţii.

Noi am învăţat să preluăm de la cei care ne sunt un ideal însă fără să trecem prin specificul nostru pentru un rezultat „delicios” pe care l-ar putea „savura” societatea românească. Ce nu am înţeles în atâta amar de vreme este că noi suntem diferiţi şi că posedăm elemente ce ar putea servi drept inspiraţie pentru alte naţiuni. Poporul român constituie unul din cele mai variate mozaice din câte se pot imagina. Sufletul neamului românesc este sufletul fiecărui român care a trăit sau care trăieşte. Fiecare din noi îl împrumută pentru ochii altor neamuri. Noi putem duce mai departe specificul ţării – cu defecte şi laude – pentru ca celelalte popoare să ne cunoască cu adevărat.

Închei cu Eliade şi anume că „nu este nici cavaleresc, nici eficace să ne fie ruşine că ne-am născut români, numai pentru simplul motiv că nu găsim în valenţele româneşti” ceea ce am fi vrut să devenim prin naştere. Trăim având libertatea de a alege cine vrem să fim şi să ne dezvoltăm personalitatea după bunul plac. Oportunităţile la care ţintim sunt tangibile. Totul este să vrem.

Mă întorc?

By

Al doilea articol ce a apărut pe ER:

Cred că această întrebare a apărut măcar o dată în gândurile fiecăruia plecat de pe plaiul mioritic. Dacă vă regăsiţi în această întrebare înseamnă că vă pasă de ţara natală, vă pasă de viitorul ţării în care aţi copilărit. Din păcate, răspunsul nu este întotdeauna un DA puternic. De cele mai multe ori avem tendinţa de a răspunde cât mai evaziv posibil. De ce? O explicaţie poate fi pentru că viitorul pe care ni-l dorim nu merge pe aceeaşi direcţie cu viitorul României.

Pe de altă parte, noi, cei plecaţi pe alte plaiuri, am putea fi generaţia care să facă o diferenţă. Nu neapărat să schimbăm România din rădăcini, dar doar atât cât să o resuscităm şi să o educăm pentru acel viitor mult visat. Noi am putea fi asemeni generaţiei paşoptiste. Fiecare din noi ar putea fi un al doilea Vasile Alecsandri, Mihail Kogălniceanu, C.A. Rosseti, I.C. Brătianu, Ion Heliade Rădulescu, Avram Iancu, Simion Bărnuţiu sau Gheorghe Bariţiu. Am putea fi cei care vor schimba sistemul în care acum se îneacă dulcea Românie. Am putea fi cei care le-am putea oferi noilor generaţii oportunităţi la care nici nu puteau visa. Am putea aduce un nou suflu ţării mame. Am putea învăţa de la sistemul în care trăim acum pentru ca mai târziu să implementăm cele învăţate în ţara care ne-a oferit un leagăn.

Însă după ce gustăm din civilizaţia ţărilor în care ne aflăm avem o tendinţă de a amâna întoarcerea acasă. De ce? Pentru ca să ne întoarcem acasă avem nevoie de o motivaţie. Una din cele pe care se bazează statul român este dorul de casă. Prin dorul de casă mă refer la familie sau prieteni. Da, vorbesc de acea mâncare făcută de mama, de poveştile la gura sobei sau de ieşirile la un biliard cu prietenii tăi de o viaţă. Oricât de dulce nu ar fi viaţa ta pe alte meleaguri tot mai bună este acasă. O altă motivaţie ar fi că sufletul plânge de fiecare dată când mediul economic, politic sau social românesc suferă. Iar tu, cetăţean român, vrei să aplici cunoştinţele dobândite în străinătate şi să creezi societatea care te defineşte. Şi toate acestea pentru că îţi pasă de ţara ta!

Până acum am pomenit numai de motivaţii personale. Şi asta pentru că statul român nu are grijă de viitorul ţării. Îmi lasă impresia că nu îi pasă de potenţialul uman enorm pe care l-ar avea dacă şi-ar atrage talentele înapoi acasă. Prin indiferenţă statul român alimentează viitorul altor ţări, nereuşind astfel să taie din decalajul proverbial de 50 de ani pe care îl are faţă de ţările dezvoltate.

Pentru ca eu să mă întorc acasă am nevoie să cred că prezenţa mea acolo va schimba ceva. Când voi fi pregătită îndeajuns vreau să dau o şansă acestui vis. Sper că nu sunt singura…

Rolul identităţii naţionale pentru românii dinafara graniţelor României

By

Acesta a fost primul articol ce l-am scris pentru Ecou Românesc.

În ceea ce ne priveşte pe noi, românii, am putea face parte din una din cele 3 tipuri evidente ale identităţii naţionale: cei născuţi în România şi care în momentul de faţă locuiesc în România, cei născuţi în România şi care acum îşi duc veacul în afara graniţelor şi cei născuţi şi care locuiesc înafara graniţelor României.

Curiozitatea mea se referă la românii care locuiesc pe teritoriile altor popoare şi care s-au născut pe pământul României. Cât de mult din sentimentul naţional trebuie să îl păstrăm atunci când învăţăm, muncim şi plătim taxe într-o ţară adoptivă? Cât de mult ar trebui să păstrăm din tradiţiile naţionale şi cât de mult ar trebui să preluăm de la ţara în care trăim? Nu mă refer aici doar la trăiri personale, ci şi la evenimente organizate pentru a păstra suflul naţional.

Sunt de acord că dezicerea de tradiţii este asemenea dezicerii de naţionalitate. Cum nu-ţi alegi părinţii aşa nu îţi alegi nici ţara în care te naşti. Cine încearcă să uite trecutul este condamnat să-l repete. Nu este nimic greşit în a-ţi construi mica versiune de românism în comunitatea în care trăieşti atâta timp cât nu te laşi absorbit cu totul în acest univers. Pentru că tu, cel din diaspora, ai ocazia unică de a experimenta şi de a învăţa lucruri noi de la alte naţii. Nu ezita să încerci o mâncare mai exotică în loc de tradiţionala fasole cu ciolan. Ştiu că nicio muzică nu e ca cea populară, dar din când în când poţi încerca să vezi ce are de oferit şi cultura în care locuieşti acum.

Nu mă simt mai puţin româncă dacă prefer să petrec un sfârşit de săptămână alături de prietenii mei danezi, în loc să merg la una din petrecerile românilor din zonă. Ba din contră, cea mai mândră mă simt atunci când reuşesc să-i impresionez pe cei de aici cu ceva românesc: un fel de mâncare, un obiectiv turistic, o povestire… Simt că îmi iubesc ţara de fiecare dată când mă bucur de binele ce i se întâmplă, sau când veştile triste despre ea îmi provoacă durere.

Deoarece am fost eu cea care a ales traiul înafara României, atunci prefer să mă integrez în societatea în care trăiesc fără a uita totuşi de unde am pornit. Nu cred că am dreptul, de exemplu, să cer ţării adoptive beneficii cu ocazia sărbătorilor legale ale României. Pot în schimb să mă bucur pentru ţara mea într-un cadru restrâns alături de persoane dragi.

În concluzie, „dacă eşti în Roma, fă ca romanii” (şi nu doar ca românii).

Amatori sau românul este bun la toate

By

Dacă vă amintiţi, la un moment dat vă spuneam de o colaborare între mine şi e-revista Ecou Românesc. Dintr-un motiv necunoscut mie site-ul Ecoului Românesc este suspendat. Aşa că am hotărât să public pe blogul meu conţinutul articolelor ce le-am scris pentru Ecou. O să încep cu cel care nici nu a văzut „lumina” pe ER, intitulat „Amatori sau românul este bun la toate”,

Aproximativ cu 3 ani în urmă România era vizitată de un român stabilit de câţiva ani buni în Europa de vest. Pe atunci eu îmi duceam traiul în Bucureşti, pe alocuri având mici excursii pe teritoriul României Mari. Vedeam multe lucruri care mergeau prost şi mereu aşteptam schimbări, dar acestea întârziau să apară sau aveau loc cu o viteză egală celei a melcului. În acelaşi timp, eram oarbă la multe „normalităţi” ale societăţii. Să zicem că erau rânduieli pe care le-am preluat de la generaţiile dinainte şi nu credeam că ar fi avut nevoie de o actualizare. Şi asta în condiţiile în care eram parte din secolul în care lumea se schimbă sensibil mai repede decât acum 100 de ani.

După ciocnirea cu omul venit din părţile dezvoltate ale lumii am început să-mi pun multe semne de întrebare. Unul dintre ele a fost de ce societatea românească se dezvoltă atât de încet? Şi aici nu mă refer la repeziciunea cu care ne cumpărăm cele mai scumpe gadget-uri pentru a-i impresiona pe cei din jur, ci la serviciile de bază. Aşa am făcut eu din observarea societăţii în care locuiam un întreg proiect social. Vroiam să înţeleg de ce există această prăpastie între vest şi est? Mai ales dacă e să ne amintim că România în ultimii ani de comunism beneficia de un nivel al infrastructurii într-o continuă creştere. O infrastructură care nu numai că nu a rămas la fel, ci a început să danseze conform jocului popular:

„Doi paşi înainte şi doi înapoi
Uite aşa se joacă hora pe la noi”.

Explicaţia cetăţeanului român în vizită „acasă” a fost că societatea românească este plină de amatori. În România te întâlneşti mereu cu oameni buni la toate, oameni care cel puţin se cred buni la toate. În România poţi cu uşurinţă să te trezeşti parte dintr-un pseudo-serviciu public. Eram pasageră într-un autobuz pe o rută dintre 2 oraşe importante ale României şi la un moment dat autobuzul a oprit timp de 10 minute pentru că şoferul îşi cumpăra câţiva saci de cartofi de la „piaţa” de pe marginea drumului naţional. Ştiu că 10 minute nu este o viaţă, dar aş fi preferat să mă simt la bordul unui autobuz ce oferă servicii de înaltă calitate şi care opreşte numai în staţiile prestabilite. În acelaşi timp, aş vrea să am parte de şoferi cu mult bun simţ şi care să îşi ţină părerile personale pentru ei. Şoferi care să îşi facă doar datoria de şofer, nu şi cea de advertising şi cea de secretar. Aş simţi că siguranţa mea ar creşte exponenţial.

Sunt sigură că atunci când fiecare dintre noi ar fi implicat 100% în job-ul pe care îl face, societatea s-ar întrepta spre un real succes. Dar pentru asta trebuie să renunţăm la amatorism. Aşa că o să încerc să aplic vorba lui S. Pellico pe viitor: „Fă tot ce-ţi stă în putinţă să fii un cetăţean folositor societăţii şi să convingi şi pe alţii să facă la fel. După aceea lasă lucrurile să meargă înainte.” Şi asta pentru că o societate plină de oameni care îşi îndeplinesc îndeletnicirile cu responsabilitate este o societate care va merge bine din inerţie. Numiţi-mă idealistă, dar dacă ar fi să aleg între idealism şi amatorism o să merg mereu pe prima variantă!

ER 4

By

Astăzi a fost publicat un nou articol semnat de mine pe site-ul Ecoului Românesc. Pentru a-l citi click pe Fii Vizionar!

ER 3

By

Astăzi a fost publicat cel de al 3-lea articol pe Ecou Românesc: A FI ROMÂN SAU A NU FI ROMÂN?

 

ER 2

By

Un nou articol semnat de mine pe Ecou Românesc. Click aici pentru a-l citi.

 

Ecou Românesc

By

În luna februarie am fost contactată de un membru al tinerei echipe Ecou Românesc. Am fost întrebată dacă mă interesează o colaborare cu proiectul ER. De la bun început am fost tentată să accept invitaţia pentru că scopul proiectului este unul nobil. Aşa că de acum încolo o să puteţi găsi articole semnate de mine şi la casuţa ER.

Dar ce este Ecou Românesc? O echipă de tineri care încearcă să aducă mai aproape român cu român. O scurtă descriere preluată de pe site-ul ER: „Ecou Românesc vrea să informeze atât românii din ţară despre comunităţile dinafara, cât şi invers. Mai mult, aceasta este o platformă care face conexiune între etnicii români din toata lumea, un loc unde să se cunoască, să comunice, şi să formeze o comunitate puternică.”

De fiecare dată când un articol scris de mine va fi publicat pe ER o să găsiţi un link direct către el şi la umila mea „căsuţă”. Tradiţia începe de azi: Rolul identităţii naţionale pentru românii dinafara graniţelor României.