Archive for the category ‘Despre mine’

Trying and failing is far better than not trying at all

By

I watched the attached video and my main takeaway from J.K. Rowling’s speech was: „It is impossible to live without failing at something, unless you live so cautiously that you might as well not have lived at all — in which case, you fail by default.”

As my brother always told me, every experience in life is a lesson to be learned. Unfortunately, in the society I was growing up failure was not an accepted result. Hence, I felt always the need of being very cautious about my actions which, in return, led me into not being open enough to grasp and apply the „try and fail” method.

I learned over time that one has the power of changing the mindset and accomplish in life whatever one desires. Therefore, accepting you as you are and being fearless in the face of the unknown is the attitude that will help you live a life without regrets.



Learning how to fly: nature vs. nurture

By

Sometimes I wake up in the middle of a situation and I feel people are staring at me. It takes me a couple of seconds until I figure it out that they expect an answer from me to a question that I don’t want to respond. I prefer having my peace in the very little world I created around me.

I like not giving explanations every time I make a decision or I take an action. I already think too much before I act on something. I don’t want to be questioned by anybody just because this is considered to be a default. I fight the so-called standards as long as they don’t define me.

I’m afraid, but I’m courageous. I’m a piece of the puzzle. I’m all and nothing. I refuse to play by the book. I never close the doors behind me. Involuntary, I leave people wondering if I miss something to feel complete. As of recently, I found out that people perceive me as a person that doesn’t have strong opinions about the things happening around me. Trying to guess why this is the case, I came up with a very simple explanation. I accept everyone’s beliefs and wishes as long as nobody is forcing his on me. Therefore, I have no strong urges to impose my personal ideas/views. Additionally, I never express an opinion unless I have studied the subject. I guess for this attitude I have to blame academia and the fact that I dislike people that form an opinion out of thin air. Clearly, I’m a science person.

Since day 1, life is all about learning and developing. In the begining, we have our parents to guide us and teach us the dos and don’ts. Further, we have an entire system that was created to offer us the opportunity of a wider and brighter future. Then we should have the tools to explore the world we are living in. In the process, we learn that if we can pay attention to others, we may learn from their life experiences. In a way, witness a different life without getting out of bed.

Learning from others’ mistakes has its perks, but also it has its disadvantages. I skip some steps in the development process assuming that I will reach faster and easier my final station. Is that indeed better? Do I really save some time to invest in something else? Or am I just losing the sight of me? I don’t have an answer. The only thing I know for sure is that I’m learning how to fly and how to conquer this world bit by bit. With or without help, I’m on my way to an adventure and I’m open to explore. Life is what I make out of it. Let it be great then!

If I live or if I die, it’s surely all up to me.

Photo source

Where am I?

By

noideawhereiamI feel like I’m living in a parallel world. Somehow today was the day when all hell broke loose. Nothing really happened, but the whole day I had a zillion thoughts flowing in my head and a zillion feelings running through my body. I felt confused.

Lately I feel like things are changing too fast and I miss the times when I could stay still and reflect for hours. I miss me in my restless days. I miss the days when I felt the sky is the limit. I miss not missing things. I miss the days when I was in a carpe diem mood. I just miss something I don’t have now, something that I have dificulties in explaining or defining.

However, I’m here, in the state where everything is mixed and nothing is really clear. Is it the weather? Is it that time of the year? Is it the people?

What was it that triggered this state?

I’m continously looking back trying to find it and, so far nothing stands out as being a proper cause of my current condition. I guess I just need a break from my daily activities. I assume I need to see some of the people and places from the time when I was entirely sure of who I am and who I want to be.

Probably some confusion is needed now and then in order to take a step back and analyse where you are, to which degree you achieved what you wanted and verify if adjustments are necessary to follow your path.

Now I will take a step back…going on holiday will hopefully help.

Photo source

Idei şi păreri

By

Întotdeauna am admirat oamenii care puşi în faţa unei situaţii sunt plini de idei. Într-un fel îi invidiam pentru simplitatea şi uşurinţa cu care găseau zeci de soluţii la aceeaşi problemă. Bineînţeles că nu toate puteau fi aplicate, dar îmi plăcea că nu le este frică să se exprime şi nu-şi limitează imaginaţia doar la soluţii care păreau să fie implementabile.

Tot ce am scris mai sus a fost valabil până de curând. Am constatat astăzi că lucrul acesta nu mai este adevărat. Nu-i displac pe cei plini de idei, ci mai degrabă aş prefera să nu interacţionez cu ei pentru probleme care necesită o rezolvare astăzi sau în viitorul imediat apropiat.

Recent am devenit membru într-o echipă a unui proiect. Până aici toate sunt bune şi frumoase. Mi-a plăcut proiectul de la început, aşa că am simţit o adevărată bucurie când am fost invitată să fac parte din el. Echipa este bineînţeles una foarte diversificată, singurul lucru comun este că pentru moment ne ducem traiul pe plaiul danez.

În tot almalgamul acesta eu „joc” rolul copchilei care-şi coordonează părerile şi viziunile în funcţie de posibilităţile palpabile. De o lună avem un obiectiv pentru care nu reuşim de nicio culoare să luăm o decizie. Asta pentru că avem o persoană foarte visătoare, aş numi-o eu, şi care reuşeşte să „inspire” pe cei care nu neapărat îşi doresc să fie prezenţi la întâlnire. Iar cei „cu picioarele pe pământ” fiind în inferioritate numerică nu reuşesc să explice că amânarea unei decizii într-o problemă cu termen limită nu ne ajută cauza.

Până la întâlnirea de azi nu m-a deranjat această persoană pentru că eu sunt în general o persoană tolerantă şi apreciez pe cei care sunt inspiraţi şi reuşesc la rândul lor să inspire. Însă mai presus de asta mie îmi plac oamenii care nu doar aruncă vorbe şi idei în vânt, ci vin şi cu informaţii clare despre cum aceste idei ar putea fi implementate. Cei cu spirit practic din această echipă s-au prezentat astăzi cu planul de acţiune frumos scris şi colorat, dar asta nu a ajutat pentru că persoana căreia îi naşte capul idei mai rău de cum apar ciupercile după ploaie a intervenit cu o idee mai veche pe care a prezentat-o acum 2 săptămâni şi pentru care nu a ridicat un deget ca să o dezvolte.

Şi iaca cum toleranţa din mine s-a dus pe apa sâmbetei. De acum înainte am decis să aplic următoarele în viaţa mea:

„vorbele sunt vânt nebun, dar faptele contează cu adevărat!” sau „vorba lungă, sărăcia omului!”

Să visezi este un rău necesar uneori, dar dus la extrem poate deveni periculos pentru nervii celor din jur. Astfel, am învăţat ce nu trebuie să fac atunci când voi lucra în echipe pentru proiecte mai serioase.

Cine s-a născut în mai, hai sus, hai sus, hai sus!

By

„S-au văzut,
Prima oară într-o seara de mai după-amiază de septembrie”

Am cunoscut-o pe 15 septembrie 2003. Eram la Inspectoratul Şcolar din Bucureşti, într-o sală plină de proaspeţi elevi basarabeni ce urmau să completeze listele de admişi în liceele bucureştene. Toţi aşteptam să aflăm unde ne vom duce traiul în următorul an. Socializând am ajuns să o cunosc pe viitoarea mea colegă de clasă şi cămin. După acest moment au urmat 4 ani cu clipe amuzante sau pline de energie negativă, cu evenimente care au format multe din ceea ce sunt astăzi.

Dacă nu am fi fost obligate de conjunctură probabil nu am fi ajuns prietene niciodată. Eram 2 copchile diferite şi care reuşeam să ne enervăm reciproc destul de mult. Însă aceasta era o relaţie ce trebuia să dureze cel puţin 4 ani. Aşa că ambele am depus efort ca să nu se scoatem ochii :-D. Şi după o bucată de vreme am realizat ceva tare neaşteptat. Eram acasă pentru vacanţa de vară. Şi ghici, îmi era dor de EA. Am sunat-o şi am aflat că EA simţea la fel. Interesant, nu? Între timp devenisem pentru EA Rodicika.

În 4 ani am avut timp să ne cunoaştem şi să ne lăsăm amprentele în viaţa celeilalte. Amprente care ne-au ţinut prietene şi după ce anii de liceu s-au terminat. Am ales căi diferite. Eu în 2007 eram pasionată de informatică, EA avea dorinţă să studieze mai multă chimie. Însă amândouă am ales să rămânem în Bucureşti. EA primise cămin în Regie, eu eram locatara unui cămin din zona Obor. Amândouă aveam noi colege de cameră. Dar asta nu ne-a îndepărtat pentru că aveam o istorie împreună. O istorie care cuprinde poveşti ce au sens doar pentru noi două. O istorie în care eram eu, Rodicel, şi EA.

În 2010 am ales un program de master la 2000 de km de Bucureşti. Cu toate acestea noi am rămas aproape. Tehnologia a tăiat din distanţă. În toamnă serbăm 9 ani de când ne cunoaştem. Dar înainte de asta EA sărbătoreşte astăzi un sfert de veac. Şi eu vreau să o sărbătoresc prin acest articol. Vreau să îi mulţumesc pentru că a apărut în viaţa mea şi pentru că încă este în viaţa mea.

Drăguţă, felicitări pentru cei 25 de anişori pe care i-ai împlinit astăzi! Felicitări pentru cine eşti, baftă pentru ceea ce vrei să devii! Te aşteaptă un viitor ce aduce multe semne de întrebare, dar eu te ştiu puternică şi ştiu că ai destulă voinţă să escaladezi obstacolele din cale. Aş mai vrea să îţi urez sănătate şi noroc, iar cei din jur să te iubească pentru cine eşti!

În funcţie de amintiri, pentru mine eşti Dănţel, Dănuţa, Danielusha sau semnătura ta din liceu, Dana G. Pentru mine eşti geamăna mea :-*.

La mulţi ani, Dana G.!

Durere şi nervi

By

Simt uneori nişte dureri ce pornesc din suflet, ajung în stomac şi mi se întorc în gât. Şi rămân cu o senzaţie de tristeţe neexplicabilă, aş vrea să vomit în speranţa că o să îmi fie mai bine. Mă chinui să arunc durerea din mine şi de aici porneşte un alt fenomen „plăcut”, nervii. Devin o persoană atât de neplăcută, mă forţez să nu supăr pe nimeni în acele momente pentru că sunt în stare să arunc venin şi să otrăvesc pe toţi din jur. De ce? Pentru ce? Măcar dacă aş şti că m-aş simţi mai bine, zău dacă nu aş arunca o anumită cantitate din licoarea otrăvitoare.


Sunt stări care vin şi trec, sunt momente pe care mi le amintesc cu greu după. Şi nu pentru că dacă aş răscoli printre ele mi s-ar reporni trista trăire, ci pentru că de cele mai multe ori habar n-am de ce au început.


De multe ori am observat că îmi place extrem de mult să mă ştiu lăsată în pace, să nu mi se bage pe gât activităţi care nu-mi plac, să nu intervină nimeni peste sufletul meu cu sfaturi, îndrumări şi „culegeri” din bătrâni. Atunci când am nevoie de un sfat îl cer singură de la persoana care cred că ar putea să mi-l ofere, cea care, după părerea mea, ar fi în măsură să mi-l dea. Iar atunci când sunt forţată să acţionez după anumite standarde simt cum mi se urcă sângele în cap şi simt aceeaşi durere de care pomeneam mai sus. Nu mai am aer, văd acest pas ca o limitare a libertăţii mele de care eu sunt atât de ataşată. Am impresia că ăsta este începutul erei mele în temniţă.


Singurul mod prin care încep să simt că aerul pătrunde iar în corp şi că, slavă cui vreţi voi, iar se face schimbul de bioxid de carbon cu oxigen şi circulaţia îşi revine la normal, este dacă ascult muzică. Cât mai tare, cât mai aproape de mine! Ştiţi ce este extrem de amuzant? Că nu am încă o listă în winamp sau mp3 pentru această stare. Noroc că am youtube-ul şi lista artiştilor în cap în momente de genul. Paradoxal, în primă fază numai melodiile care mă liniştesc mi le amintesc. Dacă m-ai întreba altceva în clipele respective cred că ai primi ca răspuns: mmmmm….bbbbb…la.


În ultima mea „escapadă” de genul ăsta am ascultat Zero Assoluto – Appena prima di partire. Uiiii, câtă linişte am primit. Poate vă place, aşa că o adaug în articol.




O altă eu

By

Zilele trecute îmi relaxam ochişorii mei verzi pe blogul Soacrei Mici. L-am descoperit de curând cu toate că a luat viaţă în 2008. Şi pentru că am citit câteva articole recente şi am rămas plăcut impresionată de modul original de a scrie al autoarei am hotărât să îl iau de la început şi să îl citesc postare cu postare până voi ajunge în 2011 :-D.


Bine, acum să trec la oiţele mele. Unul din articole era sub forma binecunoscutelor anchete. Vi le amintiţi? Eu parcă mă văd prin clasa 1-a când le completam cu greşeli de ortografie :-). Şi pentru că Soacra Mică transmitea leapşa tuturor doritorilor mi-am zis că ar fi interesant să apară şi versiunea completată de mine. Să pornim la răspunsuri :-D.

  • Dacă eram o lună, aş fi fost – iunie
  • Dacă eram o zi a săptămânii, aş fi fost – sâmbătă
  • Dacă eram o parte a zilei, aş fi fost – amiaza
  • Dacă eram un animal marin, aş fi fost – delfin
  • Dacă eram o direcţie, aş fi fost – spre mare
  • Dacă eram o virtute, aş fi fost – altruism
  • Dacă eram o personalitate istorică, aş fi fost – Margaret Thatcher
  • Dacă eram o planetă, aş fi fost – Venus
  • Dacă eram un lichid, aş fi fost – apă vie
  • Dacă eram o piatră, aş fi fost – smarald
  • Dacă eram o pasăre, aş fi fost – mi-ar plăcea să fi fost o lebădă, dar trebuie să spun adevărul > aş fi fost o gâscă 😀
  • Dacă eram o plantă, aş fi fost – viţă de vie
  • Dacă eram un tip de vreme, aş fi fost – adierea vântului
  • Dacă eram un instrument muzical, aş fi fost – pianul
  • Dacă eram o emoţie, aş fi fost – speranţă
  • Dacă eram un sunet, aş fi fost – foşnet de frunze
  • Dacă eram un element, aş fi fost – timp
  • Dacă eram un cântec, aş fi fost – Seară albastră
  • Dacă eram un film, aş fi fost – Москва слезам не верит
  • Dacă eram un serial, aş fi fost – Grey’s anatomy
  • Dacă eram o carte, aş fi fost – Dama cu camelii de Alexandre Dumas fiul
  • Dacă eram un personaj de ficţiune, aş fi fost – Detectiva Kate Beckett
  • Dacă eram un fel de mâncare, aş fi fost – salata „peşte în şubă” 😀
  • Dacă eram un gust, aş fi fost – dulce-acrişor
  • Daca eram un oraş, aş fi fost – Copenhaga
  • Dacă eram o aromă, aş fi fost – Nina Ricci Red Apple
  • Dacă eram o culoare, aş fi fost – verde smarald
  • Dacă eram un material, aş fi fost – mătase
  • Dacă eram un cuvânt, aş fi fost – program
  • Dacă eram o parte a corpului, aş fi fost – ochi
  • Dacă eram o expresie a feţei, aş fi fost – indiferenţă
  • Dacă eram o materie de şcoală, aş fi fost – matematica
  • Dacă eram un personaj din desene animate, aş fi fost – Mica sirenă
  • Dacă eram o formă, aş fi fost – piramidă
  • Dacă eram un număr, aş fi fost – 5
  • Dacă eram o maşină, aş fi fost – Mercedes-Benz R500 (preferabil gri :-))
  • Dacă eram o haină, aş fi fost – rochie



Mai departe transmit leapşa tuturor celor care îşi doresc să o completeze :-).


Mai am o rugăminte faţă de cei care mă cunosc. Nu aţi vrea să completaţi unele câmpuri cu răspunsul care credeţi voi că mi se potriveşte de fapt? Mulţumesc anticipat.

Dimineaţă frumoasă

By


Ştiţi care este dimineaţa perfectă pentru mine? Bineînţeles că nu, dar imediat vă luminez :-D.


Eu sunt o somnoroasă din fire. Dimineţile somnul îmi este cel mai dulce. Aşa că dacă am norocul unor ore de dormit în plus atunci gata, m-ai făcut fericită pe ziua respectivă. Îmi place să lenevesc, să deschid TV-ul pentru câteva minute. Îndeajuns cât să butonez telecomanda şi să văd cu ce mă bucură televiziunea. După ce m-am trezit ca tot omul sănătos, îmi pregătesc micul meu dejun regesc, un bol plin cu cereale şi lapte :-). Îmi place să mănânc în linişte şi fără multă grabă. Între timp să am deschis laptopul şi să mă aflu în căutarea melodiei cu care m-am trezit. Vi se întâmplă şi vouă să vă treziţi cu anumite cântece în cap? Sau oi fi eu mai specială?


După ce am găsit melodia sunt pregătită pentru următorul pas pe acordurile muzicii. Deschid nişte ziare şi/sau bloguri din lista mea preferată şi mă bucur de informaţiile găsite acolo. Să nu las o impresie greşită. Nu citesc ziarele din scoarţă în scoarţă pentru că nu mă interesează certurile politice sau ce au mai făcut aşa numitele vedete autohtone. Îmi pierd vremea numai cu articole ce îmi provoacă un extaz intelectual.


După ce îmi fac damblaua sunt într-o perfectă stare de funcţionare. Îmi mai amintesc că am de citit pentru facultate. Asta mai taie din elan, dar mă gândesc la viitor şi parcă am o tragere de inimă să caut prin dosarele mele articolele/ cărţile/ cursurile/ caietele. So, let the show begin!


Vă urez să aveţi mereu o dimineaţă frumoasă!

Şi-a trecut…

By


Şi am ajuns în ultima zi a anului 2010, ultima zi a unui deceniu. Îmi amintesc şi acum cât optimism aveam la începutul anului 2001, câte speranţe pentru anii ce urmau să vină. Mi-amintesc că unul din ţelurile mele era să plec din Văsieni. Încet, încet am realizat că nu plecatul era problema, ci ce o să fac acolo unde ajung, zici că eram cumva într-o secvenţă de discuţie din filmul „A walk to remember” :-D.


O să fac un rezumat al acestui deceniu, a evenimentelor importante din viaţa mea mă refer.


Anul 2001 m-a prins în clasa a 7-a la gimnaziul din localitatea mea natală. Nu aveam prea mulţi prieteni. Pe-atunci eram destul de radicală. Nu înţelegeam toate motivele de ce nu am reuşit să am prieteni. Acum îmi este destul de clară situaţia. Eram Rodica Plamadeala, fiica a 2 profesori din acea şcoală, aveam o medie la şcoală mai bună decât a majorităţii, aveam părinţi care îmi ofereau o libertate gradată, pe care mai târziu am apreciat-o şi înţeles-o, nu aveam liber la discotecă precum majoritatea colegilor mei, aveam planuri de viitor, nu mă vedeam petrecându-mi viaţa după standardele satului. Toate acestea mă scoteau din cotidian şi îmi dădeau alte perspective. Probabil dacă aveam succes nu tindeam să plec şi să experientez un alt stil de viaţă. Pe 14 iunie 2003 aveam banchetul de terminare a şcolii generale. Îmi amintesc discursul directorului de atunci, de diplomele simbolice ce se oferă la fiecare terminare a unei etape din procesul de educaţie, de laudele exagerate ale profesorilor, de media mea de 10 pentru clasa a 9-a, care şi acum nu sunt foarte sigură cum de s-a întâmplat, am vagi idei totuşi. Vara anului 2003 a fost specială. M-am interesat de procesul de admitere la liceu în Ţara Mamă ca şi student bursier al Statului Român. Am depus dosarul pe la mijlocul lui iulie cu marea speranţă să fiu admisă în Iaşi, acolo era student fratele meu. Însă mare mi-a fost surpriza ca la aflarea rezultatelor să mă văd repartizată la Liceul Teoretic „Jean Monnet”, Bucureşti. Aşa că 13 septembrie 2003 a fost oficial ziua în care am plecat din Văsieni.


În 15 septembrie 2003 eram componentă a clasei a 9-a „C” din liceul sus menţionat şi casă numeam o cameră dintr-un cămin de elevi bucureştean. Tot atunci am cunoscut-o şi pe cea care era să îmi fie colegă de clasă, bancă şi cameră timp de 4 ani, Dănuţa. De-a lungul anilor de liceu am întâlnit persoane care îmi sunt dragi şi acum: Mira, Ioana şi Ana-Maria. Au fost 4 ani cu multe evenimente ce şi-au avut rolul unei educaţii. Per total nişte ani fericiţi.


În iunie-iulie 2007 eram înr-un stres continuu. Era perioada bacalaureatului, cred că majoritatea pot înţelege acest stres pentru că rezultatele de la bacalaureat sunt importante o dată pentru stima de sine şi a doua pentru admiterea la facultate. Pe 7 iulie am aflat rezultatele examenelor şi îmi făceam planurile despre aplicarea la facultate. Faină senzaţie atunci când am depus diploma de bacalaureat la secretariatul facultăţii la care fusesem admisă. Escapada la mare cu Ioana şi Ioana în Moldova au încheiat vara evenimentelor.


Din 1 octombrie 2007 aveam oficial statutul de studentă în cadrul Academiei de Studii Economice, Bucureşti. Mie mi-a luat la început o săptămână să ajung la primul seminar unde am făcut cunoştinţă cu membrii grupei 1016. Îmi amintesc şi acum cum l-am cunoscut pe cel care urma să îmi devină prieten şi iubit şi care şi-a păstrat statutul până astăzi. Tot în acea perioadă am făcut cunoştinţă cu noul cămin şi condiţiile oferite şi cu fetele care mi-au rămas prietene: Alina şi Natalia.


Începutul anului 2008 mi-a adus şi primele examene de la facultate. Eram la facultatea la care îmi povestise lumea că dacă am să trec cu bine de prima sesiune atunci o să mă descurc în următorii ani din programul de licenţă. Iar sesiunea a trecut la fel de repede precum venise şi plus că fusese mai bine decât mă aşteptasem.


În martie 2009 mi-am ales profesorul coordonator al licenţei cât şi tema de licenţă. Tot în martie am depus dosarul pentru redobândirea cetăţeniei române. La finele anului 2009 eram cetăţean al României şi cu jurământ de credinţă depus.


La cumpăna dintre anii 2009-2010 eram în tabără la Covasna cu câţiva din colegii şi prietenii mei de facultate. Îmi amintesc frumoasele focuri de artificii din centrul orăşelului-staţiune Covasna.


2010 a fost însă anul cu cele mai multe evenimente. Dacă mă întrebai acum un an unde mă văd la trecerea în noul deceniu răspunsul ar fi sunat cam aşa: studentă la masterul de aprofundare în informatică economică sau la cel de baze de date în cadrul Facultăţii de Cibernetică, Statistică şi Informatică Economică şi probabil pe la vreo petrecere alături de prietenii de la facultate.


În 2010 am avut parte de ultimul semestru al meu în calitate de studentă la CSIE. Semestru în care mi-am pregătit şi lucrarea de licenţă cu tema „Bază de date Oracle privind gestiunea activităţii unei edituri” avândul coordonator pe Domnul Profesor Manole Velicanu. Tot în acest semestru am aplicat pentru un program de master în economie la Universitatea din Copenhaga. Am fost acceptată şi din acel moment s-au schimbat planurile. Urma să vin în toamnă în capitala Danemarcei pentru o nouă experienţă.


Tot în 2010 am vizitat ţinuturile Făgăraşului. Am zburat prima oară cu avionul. Am vizitat Londra cu ale ei atracţii turistice, Winchester, Portsmouth şi Marea Nordului. Lista continuă cu experienţa din Copenhaga, împrejurimile oraşului şi Marea Baltică.


Cam atât pentru acest deceniu ce se află la putere pentru încă câteva ore.

Vă doresc Un An Nou Fericit! Fie ca 2011 să vă împlinească şi să vă dăruiască multă, multă sănătate şi fericire!


Vă amintiţi anchetele pe care le completam când eram mici?

By

Leapşă, aşa o numeşte fata care a pregătit întrebările şi toţi cei care au răspuns. Mie mi-a propus-o Ana-Maria Spînu şi acum îi mulţumesc pentru invitaţie la o revenire în timp.


1. Ce vîrstă ţi-ai da dacă nu ai şti câţi ani ai?
Cred că 17 este vârsta la care mă simt. Vârsta asta este magică din punctul meu de vedere.


2. Ce e mai rău, să eşuezi sau să nu încerci?
În cazul meu este valabil: cel mai rău este să nu încerci. Din nereuşite nu poţi decât să înveţi. Orice experienţă, indiferent de rezultatul ei, te ajută spre formarea ta ca om.


3. Dacă viaţa e atât de scurtă, de ce facem atât de multe lucruri care nu ne plac şi nu facem atâtea lucruri care ne plac?
Ştiu că sună ciudat dar oamenii nu au timp de propria viaţă. Sunt foarte puţine momentele în care simţim 100% că deţinem controlul asupra evenimentelor ce au loc. Lucrurile care nu ne plac sunt pasul spre realizarea ţelurilor noastre de cele mai multe ori.


4. Când ţi se pare că s-a vorbit şi s-a făcut tot ce era de vorbit şi de făcut, ţi se pare că s-a vorbit mai mult decât s-a făcut?
Comunicarea, privind anumite aspecte ale vieţii, are drept scop evidenţierea unor puncte de vedere, dezbaterea unor probleme existente. Cel mai important în orice e să laşi loc de mai bine şi asta nu înseamnă neapărat că s-a vorbit mai mult decât s-a făcut.


5. Dacă moneda naţională ar fi “fericirea”, cât de bogată ai fi?
Uuuuu, cred că Bill Gates ar fi mic copil în comparaţie cu mine la capitolul avere :-). Din păcate mai am momente în care nu apreciez frumuseţile vieţii, mă refer la cele simple, evidente. Însă spre „fericirea” mea sunt destul de rare. Îmi place să gândesc pozitiv!


6. Care este lucrul pe care ai vrea să-l vezi cel mai schimbat la oameni?
Cred că mi-ar plăcea să dispară negativismul pe care îl observ în ultima perioadă din ce în ce mai des la oamenii din jurul meu. În felul acesta cu siguranţă atmosfera creată de acestă stare nu poate decât să afecteze atât persoana ce prezintă acest simptom ci şi pe cei din jur. Fiţi mai calmi că şi aşa nu avem prea mulţi nervi rămaşi!


7. Faci ceea ce ai visat să faci sau faci ceea ce faci numai pentru că împrejurările te-au adus aici?
Depinde la care din activităţile mele te referi :-D. Dacă ating subiectul facultate atunci da, fac facultatea pe care am vrut să o descopăr de la bun început.
În general însă caut să fac numai ceea ce-mi place. Recunosc că sunt situaţii în care nu reuşesc acest lucru. Dar ne ducem veacul în secolul în care trebuie să te adaptezi repede la nou şi să faci uneori şi ceea ce nu îţi place pentru a avea succes.


8. Dacă media de viaţă ar fi de doar 40 de ani, ţi-ai trăi viaţa diferit?
În niciun caz nu aş aborda alt stil de viaţă. Nu contează care este media de viaţă, sistemul meu de valori nu poate fi schimbat (nu mă pronunţ că asta ar fi neapărat cel mai bine).


9. Eşti mai preocupată să faci lucrurile cum trebuie, sau lucrurile care trebuie?
Sunt o combinaţie dintre a face lucrurile cum trebuie şi a face lucrurile care trebuie. Dar cred că la mine balanţa înclină spre a face lucrurile care trebuie.


10. Dacă ar trebui să oferi un singur sfat unui copil despre viaţă, care ar fi acela?
Implică-te cât mai mult în orice activitate extraşcolară pentru că ajută foarte mult la crearea ta ca personalitate pe viitor!


11. Ce-ai prefera să fii: un geniu stresat sau un prost fericit?
Cred că mi-ar plăcea mai mult situaţia de prost fericit. Am observat în foarte multe cazuri că oamenii care nu au întrebări care să le ţină creierul ocupat cu diferite probleme existenţiale, duc o viaţă mult mai liniştită, respectiv mai fericită.


12. Ce-ai alege între a pierde toate amintirile de până acum sau a nu mai fi capabil să-ţi faci altele?
Cred că aş păstra amintirile de până acum şi aş trăi intens fiecare moment al vieţii mele din prezent!


13. Îţi mai aduci aminte momentul acela de acum 5 ani cînd erai extrem de nervos şi nefericit? Mai are importanţă acum?
Poate cel de acum 5 ani nu, dar cel de acum vreo 7 ani da. Mai are importanţă? Acum nu, a avut atunci pentru că a afectat mult pe persoana Rodica de atunci şi a schimbat-o foarte mult!


14. Care este cea mai fericită amintire a ta din copilărie? Ce-o face atât de specială?
Cea mai fericită amintire a mea este una din zilele în care am mers cu fraţii mei mai mari la săniuş. Era o zi geroasă, cu multă zăpadă şi faptul că eram cu oamenii în prezenţa cărora mă simţeam şi mă simt protejată a creat o amintire de neuitat! Mi-e aşa de dor de vremurile acelea…


15. Dacă ai câştiga un milion de dolari, ai renunţa la ce faci acum?
Nu, în mare nu…dar recunosc că poate doar la unele activităţi 😀


16. Când a fost ultima oară când te-ai aruncat cu capul înainte în ceva din ce credeai cu tot sufletul, deşi toţi te sfătuiau să nu încerci?
Sincer nu-mi amintesc de o situaţie descrisă în întrebare. Sunt o persoană care gândeşte şi cântăreşte destul de mult înainte de a face ceva…poate uneori prea mult şi eventual pierd trenul unor oportunităţi.


17. Când a fost ultima oară cînd ţi-ai auzit sunetul propriei respiraţii?
Hmmm…cred că azi când urcam scările din clădirea facultăţii mele :-).


18. Care este lucrul pe care ţi-ai dorit întotdeauna să-l faci şi nu l-ai făcut?
Mai corect spus ÎNCĂ NU L-AM FĂCUT. De când eram mică vorbeam cu tatăl meu despre excursia în oraşul luminilor – Paris!


19. Care este lucru pe care-l faci mai bine decât toţi ceilalţi pe care-i cunoşti?
Un lucru e sigur…mă pricep a reţine zile de naştere a oamenilor cu care interacţionez. Fac lucrul ăsta fără să-mi dau seama. Am o bază de date Oracle undeva prin căpşorul meu care se actualizează singură introducându-şi datele noi :-D.