A fi român sau a nu fi român?

By on octombrie 30th, 2012

Un alt articol din seria ER:

În 1934 Mircea Eliade publica lucrarea „Oceanografie”. Una din temele abordate în carte este cea a dorinţei tinerilor intelectuali şi scriitori de a nu se fi născut români. Tinerii simţeau că sângele mioritic nu le aducea creaţia necesară pentru a deveni universali precum ruşii, nemţii, ungurii, spaniolii sau scandinavii.

După ce am citit opera mi-am amintit că în ultimii ani am auzit destule cazuri în care tinerii români şi-ar fi dorit să se nască sub steaua unei alte ţări. Pomenesc aici de tinerii intelectuali de „rând”. Nu aş şti părerea intelectualilor cu vocaţie de scriitori. Diferenţa dintre ce scria Eliade şi părerea tinerilor de astăzi poate fi că aceştia din urmă ar fi preferat altă ţară natală pentru oportunităţile pe care ţările dezvoltate le-ar putea oferi. Cu alte cuvinte, ei sunt mulţumiţi sau indiferenţi faţă de gândirea şi creativitatea pământului românesc.

Şi totuşi, generaţia de atunci şi cea de acum împărtăşesc dorinţa de a fi altceva decât români. În acelaşi timp întrebaţi de poporul nostru tinerii îl descriu ca fiind deştept şi şmecher. Eliade îşi punea următoarele întrebări: „Unde poate duce deşteptăciunea? La ce-ţi foloseşte faptul că poţi cunoaşte, superficial, realitatea – când îţi lipseşte facultatea de a imagina probleme, îţi lipseşte boala prin care poţi întrezări moartea şi existenţa, îţi lipsesc înseşi elementele dramei lăuntrice?”. Elemente care au influenţat, poate, întreaga istorie a unor popoare. Românii sunt deştepţi, dar pe alocuri lipsiţi de creativitatea necesară pentru inventarea inovaţiilor, indiferent de domeniu. Românii sunt şmecheri. Însă şmecheria nu este suficientă pentru a creşte naţiuni puternice. Şmecheria ajută exclusiv la supraveţuire. Societatea românească nu creşte generaţii de întreprinzători, care să-şi rişte liniştea şi avutul pentru a se îmbogăţi prin mijloace netestate. De aceea, ne trezim cu kitsch-uri peste tot începând cu viaţa politică şi terminând cu munca la sapă. Credem că a ne diferenţia este o nebunie şi atunci alegem calea simplă, dar sigură, de a fi la fel ca şi ceilalţi membri ai societăţii.

Noi am învăţat să preluăm de la cei care ne sunt un ideal însă fără să trecem prin specificul nostru pentru un rezultat „delicios” pe care l-ar putea „savura” societatea românească. Ce nu am înţeles în atâta amar de vreme este că noi suntem diferiţi şi că posedăm elemente ce ar putea servi drept inspiraţie pentru alte naţiuni. Poporul român constituie unul din cele mai variate mozaice din câte se pot imagina. Sufletul neamului românesc este sufletul fiecărui român care a trăit sau care trăieşte. Fiecare din noi îl împrumută pentru ochii altor neamuri. Noi putem duce mai departe specificul ţării – cu defecte şi laude – pentru ca celelalte popoare să ne cunoască cu adevărat.

Închei cu Eliade şi anume că „nu este nici cavaleresc, nici eficace să ne fie ruşine că ne-am născut români, numai pentru simplul motiv că nu găsim în valenţele româneşti” ceea ce am fi vrut să devenim prin naştere. Trăim având libertatea de a alege cine vrem să fim şi să ne dezvoltăm personalitatea după bunul plac. Oportunităţile la care ţintim sunt tangibile. Totul este să vrem.

Dacă îţi place, distribuie:
No Comments

Leave a Reply

You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.