Trying and failing is far better than not trying at all

I watched the attached video and my main takeaway from J.K. Rowling’s speech was: „It is impossible to live without failing at something, unless you live so cautiously that you might as well not have lived at all — in which case, you fail by default.”

As my brother always told me, every experience in life is a lesson to be learned. Unfortunately, in the society I was growing up failure was not an accepted result. Hence, I felt always the need of being very cautious about my actions which, in return, led me into not being open enough to grasp and apply the „try and fail” method.

I learned over time that one has the power of changing the mindset and accomplish in life whatever one desires. Therefore, accepting you as you are and being fearless in the face of the unknown is the attitude that will help you live a life without regrets.



No Comments

Victoria cui?

9 mai 2015

Mă minunez că după 70 de ani noi în continuare celebrăm victoria unui regim totalitar asupra altuia. Moscova s-a pregătit riguros pentru a arăta încă o dată lumii întregi cât de mult ţine la trecut şi la aşa-zisul Marele Război pentru Apărarea Patriei. Majoritatea statelor lumii au fost invitate să participe la cea care s-a vrut a fi cea mai mare paradă din istoria Rusiei. Din fericire pentru omenire doar 30 de lideri din întreaga lume au dat curs invitaţiei domnului Putin, aceştia reprezentând în special statele CSI, Asia şi câteva ţări africane.

Mă întristează să văd că un popor încă mai crede că o astfel de celebrare este necesară în secolul 21. Nouă mai pentru mine este cel mult poate o zi în care oamenii ar trebui să se întorcă în trecut şi să înveţe o lecţie. Nouă mai este ziua în care ar trebui să comemorăm victimele nevinovate care au murit sau au rămas afectate pe viaţă luptând să hrănească grandomania unor lideri de ţară.

Din păcate în 2015 încă asistăm la realitatea în care nazismul este condamnat, dar comunismul este invitat la masa învingătorilor morali în ciuda abuzurilor staliniste. Cu toate acestea, nemţii par să îşi fi învăţat lecţia istorică prin acceptarea responsabilităţii acţiunilor teribile ale lui Hitler, dar ruşii dezamăgesc prin a le saluta pe cele ale liderilor din perioada sovietică.

Când vom învăţa să nu ne uităm istoria atunci avem cu adevărat şanse să ne îndreptăm către o societate bazată pe pace, înţelegere şi susţinere reciprocă independent de identitatea naţională. O victorie asupra unui popor, anexarea lui şi impunerea de valori nu este o politică de succes de lungă durată. Cel mai bun şi clar exemplu pe care-l avem este Uniunea Sovietică. De aceea, Rusia trebuie să accepte că atitudinea de care dă dovadă acum nu este sănătoasă şi că dacă va continua acelaşi joc tinde să rămână singură pe terenul de joacă.

Nouă mai este una din zilele în care ar trebui să ne amintim trecutul pentru a nu-l repeta.

Sursă foto: gandul.info

No Comments

Learning how to fly: nature vs. nurture

Sometimes I wake up in the middle of a situation and I feel people are staring at me. It takes me a couple of seconds until I figure it out that they expect an answer from me to a question that I don’t want to respond. I prefer having my peace in the very little world I created around me.

I like not giving explanations every time I make a decision or I take an action. I already think too much before I act on something. I don’t want to be questioned by anybody just because this is considered to be a default. I fight the so-called standards as long as they don’t define me.

I’m afraid, but I’m courageous. I’m a piece of the puzzle. I’m all and nothing. I refuse to play by the book. I never close the doors behind me. Involuntary, I leave people wondering if I miss something to feel complete. As of recently, I found out that people perceive me as a person that doesn’t have strong opinions about the things happening around me. Trying to guess why this is the case, I came up with a very simple explanation. I accept everyone’s beliefs and wishes as long as nobody is forcing his on me. Therefore, I have no strong urges to impose my personal ideas/views. Additionally, I never express an opinion unless I have studied the subject. I guess for this attitude I have to blame academia and the fact that I dislike people that form an opinion out of thin air. Clearly, I’m a science person.

Since day 1, life is all about learning and developing. In the begining, we have our parents to guide us and teach us the dos and don’ts. Further, we have an entire system that was created to offer us the opportunity of a wider and brighter future. Then we should have the tools to explore the world we are living in. In the process, we learn that if we can pay attention to others, we may learn from their life experiences. In a way, witness a different life without getting out of bed.

Learning from others’ mistakes has its perks, but also it has its disadvantages. I skip some steps in the development process assuming that I will reach faster and easier my final station. Is that indeed better? Do I really save some time to invest in something else? Or am I just losing the sight of me? I don’t have an answer. The only thing I know for sure is that I’m learning how to fly and how to conquer this world bit by bit. With or without help, I’m on my way to an adventure and I’m open to explore. Life is what I make out of it. Let it be great then!

If I live or if I die, it’s surely all up to me.

Photo source

No Comments

Bucuria unui zâmbet

Viaţa este capricioasă în felul ei. Uneori te surprinde în moduri în care nici nu realizezi. Şi totuşi, cică lucrurile se întâmplă cu un motiv. Oare?

Oare ne căutăm noi singuri motivele? Oare subconştientul nostru funcţionează într-un mod diferit decât ne aşteptăm? Să credem în ceea ce raţionalizăm sau în ceea ce se întâmplă fără voia noastră (dar unde suntem complici)?

Mă gândeam în general la cei 26 de ani ai mei. 26 de ani plini în care am crescut mai mult decât ar fi trebuit în unele privinţe. Şi cu toate astea, în faţa unor provocări eu sunt un copil care încă mai are de experimentat atât, atât de multe. Şi da, sunt un copil. Sunt un copil pentru că aleg să fiu unul. În majoritatea timpului joc rolul adultului, dar îmi place să dau jos masca cât de des pot pentru că viaţa este mai frumoasă prin ochii copiilor.

Copiii sunt nişte fiinţe deosebite. Copiii se bucură de tot ce-i înconjoară şi sunt creativi prin naştere. Copiii se uită la tine ca la un Dumnezeu şi tot ei sunt cei care te pot face să te simţi Dumnezeu. Copiii sunt simpli şi naturali. Copiii sunt un suflet fin şi curat, iar zâmbetul lor face cât o mie de bucurii mici.

Background-ul desktop-ului meu este poza unui copil drag mie. Zâmbetul copilului îmi înseninează ziua de fiecare dată când văd poza. Fericirea supremă nu vine pe loc, ea este o adunătură de fericiri care se încheagă într-un tot. Aşa că eu îmi iau porţii mici de fericire în fiecare zi şi am siguranţa lor din bucuria unui zâmbet imortalizat.

No Comments

Where am I?

noideawhereiamI feel like I’m living in a parallel world. Somehow today was the day when all hell broke loose. Nothing really happened, but the whole day I had a zillion thoughts flowing in my head and a zillion feelings running through my body. I felt confused.

Lately I feel like things are changing too fast and I miss the times when I could stay still and reflect for hours. I miss me in my restless days. I miss the days when I felt the sky is the limit. I miss not missing things. I miss the days when I was in a carpe diem mood. I just miss something I don’t have now, something that I have dificulties in explaining or defining.

However, I’m here, in the state where everything is mixed and nothing is really clear. Is it the weather? Is it that time of the year? Is it the people?

What was it that triggered this state?

I’m continously looking back trying to find it and, so far nothing stands out as being a proper cause of my current condition. I guess I just need a break from my daily activities. I assume I need to see some of the people and places from the time when I was entirely sure of who I am and who I want to be.

Probably some confusion is needed now and then in order to take a step back and analyse where you are, to which degree you achieved what you wanted and verify if adjustments are necessary to follow your path.

Now I will take a step back…going on holiday will hopefully help.

Photo source

No Comments

Tot ce vroiai să ştii despre alegerile de duminica asta din Moldova, dar îţi era frică să întrebi

Guest post by Sorin Pirău

Da, mă adresez aici ţie, românului care tocmai ce te-ai trezit din euforia alegerilor din România şi tocmai ai aflat că alţi români (vreo 3.2 milioane) sunt chemaţi din nou la vot. Nu, nu aici, ci puţin mai la răsărit, în Republica Moldova (a.k.a Basarabia). Dacă eşti la curent cu ce se întâmplă prin zona respectivă, sau dacă chiar eşti norocosul posesor al cetăţeniei moldoveneşti, ghidul de mai jos nu-ţi va spune ceva nou. Însă, dacă nu prea ştii exact ce se întâmplă pe acolo, şi vrei să nu fii luat ca din oală atunci când vreun prieten(ă) de prin „Republică” (hai că toţi avem măcar o cunoştinţă, gândeşte-te bine…) începe o discuţie despre alegeri, rândurile de mai jos ar trebui să fie de folos. Nu sunt în niciun caz exhaustive, sunt scrise din perspectiva unui „străin” fără drept de vot, dar pot reprezenta un punct de început.

Aşadar, să dăm puţin de background:

Î: Ce fel de sistem politic are Moldova?
R: Stat parlamentar, parlament unicameral (101 locuri), preşedintele ales de parlament. Un guvern are nevoie de 51 de voturi, iar pentru alegerea preşedintelui e nevoie de 61 de voturi. Şi aici încep problemele… Ce te faci dacă nu ai 61 de voturi? Păi rămâi fără preşedinte, e simplu. Poţi avea voturi îndeajuns pentru o coaliţie de guvernare, dar nu poţi alege preşedintele. Exact ce a făcut Moldova timp de 2 ani şi jumătate după alegerile din 2009…

Î: Ce s-a întâmplat pe scurt în ultimii ani?
R: După revoluţia „Twitter” din aprilie 2009, Partidul Comuniştilor din Republica Moldova (da, acolo încă nu s-au rebrănd-uit ca pe la noi) pierde majoritatea parlamentară, primind doar 48 de mandate. Celelate 4 partide care au intrat în parlament formează AIE (Alianţa pentru Integrare Europeană), care formează guvernul, dar neavând mandatele necesare în parlament (cele 61), se vede nevoită anul viitor să organizeze alegeri anticipate. AIE 2 ajunge la 59 de mandate, lipsindu-le două voturi pentru alegerea preşedintelui. Aceste voturi au venit mai târziu, în 2012, când Igor Dodon (reţineţi acest nume, ne va trebui mai târziu) pleacă din PCRM împreună cu alţi 2 parlamentari, şi este de acord cu candidatura independentului Nicolae Timofti care devine astfel preşedintele statului.

După rezolvarea crizei politice (şi pe fondul crizei din Ucraina), Moldova a făcut paşi importanţi spre apropierea de Uniunea Europeană. Chiar înainte de alegeri, Parlamentul European a ratificat Acordul de Asociere al Moldovei cu UE, care cuprinde şi un acord comercial de liber schimb. Mai mult, s-a reuşit ridicarea regimului de vize cu UE, astfel încât moldovenii pot acum circula liber în Europa, inclusiv în România (ştiţi că până acum trebuia să aplici pentru viză de România la ambasadă, nu?)

Bun, acum că ne-am lămurit un pic cu ce se mănâncă politica la est de Prut, vine întrebarea logică: „Da’ eu cu cine votez?” Momentan cu nimeni, că n-ai drept de vot dacă n-ai cetăţenie, iar s-o obţii este incredibil de greu, chiar dacă vorbeşti limba şi ştii că Ştefan cel Mare s-a bătut cu turcii… Dar presupunând că ai putea vota, probabil te întrebi cine sunt candidaţii cu şanse de a intra în parlament, şi cam ce vor ei. Din fericire pentru noi (dar din păcate pentru democraţia din Moldova), e destul de simplu să-i împarţi în blocul „back to the USSR” şi blocul UE.

Să începem cu începutul, şi dând Cezarului ce-i al Cezarului, pornim cu cel mai mare partid din actualul parlament, şi din nefericire, probabil şi din următorul. Exponentul cel mai de seamă al blocului „back to the USSR”, condus de veteranul Vladimir Voronin, fostul preşedinte moldovean între 2001 şi 2009: Partidul Comuniştilor din Republica Moldova (PCRM). Programul lui: să fie ca înainte că înainte era mai bine. A declarat de nenumărate ori că susţine integrarea Moldovei în Uniunea Euroasiatică, ce se vrea o alternativă la UE, dar de fapt este un URSS 2.0. Până acum Rusia a „convins” Belarusul, Armenia şi Kazakhstan-ul să i se alăture şi încă mai „negociază” cu Ucraina. Mai mult, consecvent politicii fundului în două luntri, politică ce se ştie că a funcţionat atât de bine de la obţinerea independenţei, Voronin nici măcar nu clipeşte atunci când scoate pe gură porumbei cum ar fi „Calea noastră spre UE este posibilă doar prin Uniunea Euroasiatică”. A declarat recent că nu intenţionează să participe în nicio coaliţie parlamentară după alegeri, mai ales cu „trădătorul” de Igor Dodon (v-amintiţi de el, nu? Cel care a votat preşedintele…), şi a promis că nu va denunţa Acordul de Asociere cu UE. Să credem oare comuniştii? Hai să nu.

Al doilea exponent al blocului sovietic, calificat drept hoţ şi bandit de către Voronin, dar cu idei similare este Renato Usatîi. De ce nu am menţionat niciun partid? Păi el este partidul. Pe bune! Iniţial partidul s-a numit Partidul lui Renato Usatîi (PaRus, ce nume predestinat, nu?), acum se numeşte Patria. Băiatul acesta e un milionar self-made în Rusia (a.k.a oligarh) care acum face mai mult pe promotorul de concerte, hobby-ul lui fiind să aducă în Moldova tot felul de cântăreţi din perioada sovietică şi să împartă bani în stânga şi dreapta, de preferat în faţa camerelor de luat vederi. Din păcate genul acesta de campanie prinde la o parte din electorat. Conform ultimelor sondaje (nu le luaţi chiar de bune, nici la noi sondajele nu sunt curate, dărămite în Moldova) ar acumula 14 mandate în parlament. A declarat recent (în rusă, nu l-am auzit vorbind româna) că va vota pentru denunţarea Acordului de Asociere cu UE

Ultimul crai de la Răsărit este Partidul Socialiştilor (PSRM), condus de Igor Dodon. Acesta este cel mai vehement susţinător al Uniunii Euroasiatice şi al identităţii/limbii moldoveneşti diferită de cea română. Susţinut puternic de Moscova, de unde tocmai ce s-a întors cu noi directive, direct de la ţarul Putin, se prezintă ca o variantă „fresh” a PCRM-ului, un pic mai modernă, dar la fel de nocivă şi agresivă. Prin târg umblă vorba că n-ar fi tocmai străin de embargo-ul agricol instituit de Rusia vinurilor şi fructelor moldoveneşti în ajun de alegeri. Conform sondajelor, acesta s-ar afla la limita pragului electoral (6%), având şansa de a accede în parlament doar în cazul unei prezenţe scăzute la vot.

Blocul UE este condus de Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM), al fostului premier Vlad Filat, şi al actualului prim-ministru Iurie Leancă. Este partidul pro-European cotat cu cele mai mari şanse în sondaje.

Urmează apoi Partidul Democrat (PDM), condus de fostul preşedinte interimar al Moldovei în perioada 2010-2012, Marian Lupu. Acesta este un personaj controversat, fost deputat şi preşedinte al Parlamentului în guvernarea comunistă, a părăsit barca acestora atunci când nu a primit nominalizarea pentru funcţia de preşedinte. Este recunoscut ca fiind cel mai de stânga partid din actuala guvernare, Marian Lupu fiind celebru pentru unele din „zicerile” sale: „din punct de vedere ştiinţific, limba vorbită în Republica Moldova este română, iar din punct de vedere politic – moldovenească” urmând ca mai apoi să declare că „m-am răzgândit. Ştiinţific nu mai este limba română, ci moldovenească”. Un alt nume greu din partid este milionarul Vlad Plahotniuc, un personaj şi mai controversat.

Al treilea partid din blocul UE este Partidul Liberal (PL), condus de fostul preşedinte al Moldovei (2009-2010), Mihai Ghimpu. Un alt lider al partidului este tânărul primar al Chişinăului, Dorin Chirtoacă. Este singurul partid care promovează nu doar integrarea în UE, ci şi în NATO, militând pentru anularea articolului din Constituţie care stipulează neutralitatea statului. Este singurul partid care spune deschis că nu este de ajuns să zici că eşti neutru, cineva trebuie să te şi recunoască ca atare. Iar atâta timp cât o altă ţară (Rusia) ocupă militar teritoriul tău (Transnistria), înseamnă că nu mai poţi fi numit neutru. Membrii partidului promovează intens noţiunea de limbă română şi de apartenenţă a moldovenilor la acelaşi neam românesc. Pe durata mandatului său de preşedinte, Mihai Ghimpu a instituit Ziua Ocupaţiei Sovietice (28 iunie) şi a refuzat să participe la parada de 9 Mai (Ziua Victoriei) din Piaţa Roşie din Moscova declarând că nu poate să uite „toate nenorocirile, deportările, foametea prin care au trecut cetăţenii Republicii Moldova pe timpul Uniunii Sovietice”.

Bun, acum că eşti expert în politica moldovenească, la ce-ţi foloseşte? În primul rând eşti mai conectat la realităţile de dincolo de Prut şi vei putea interpreta mai uşor rezultatele alegerilor de duminică. În al doilea rând, dacă cunoşti vreun român cu cetăţenie (din aia de care trebuie, adică moldovenească) care nu intenţionează să meargă la vot duminică, poate faci puţin mişto de el că începe să aibă ochii puţin oblici în condiţiile în care i se pregăteşte o aderare la o uniune cu „asiatic” în nume. Nu de alta, dar poate ruşinea de a fi reprezentat de trio-ul Voronin-Usatîi-Dodon va fi de ajuns de puternică să-i învingă greaţa de a vota din nou cu răul cel mai mic…

No Comments

It started as one of those days…

…but it ended as a day where I almost met my target!

I woke up this morning at 06:30 and there was no daylight. Additionally, it was raining. It was one of those mornings when one doesn’t want to get out of the bed. I would much rather have stayed in, read a good book and have a big cup of camomile tea.

The day would have continued with some cooking for my royal lunch and I would have probably finished my day with a drama movie. All my activities would have described a perfect hygge day. Do you know what hygge stands for?

Hygge is a Danish word for coziness. I have adopted the concept and I like it very much. My hygge period starts in the beginning of November and it ends around the end of March. Please note that when one is in Denmark, one cannot live for 5 months every year without discovering the beauty of all the activities that during the summer time are almost non-existent. It is a given and one should not choose this country if one cannot cope with the specific Danish weather.

So, back to what I was saying. I wanted to stay inside my apartment in my comfy robe with my warm slippers on and be hygge all day long. However, the real life kicked in, so after 40 minutes I was biking to work in the rain. Believe me, it is not as romantic as it sounds :-). On my way, I decided that this weather will not ruin my day. I have so many things to get done that I don’t have time to think about the rain.

I reached my work place after a detour to have a nice latte from Kafferiet, I chitchated a bit with my colleagues in the lounge and finally I got to work. In the process I realised that there are so many tasks on my desk and that the time might be a constraint. I did some prioritisation (I’m still working on improving this skill) before getting started and I set my target for the day. I managed to accomplish about 85% of what I wanted to do. As a general thing, the statistic is not looking bad. However, it made me wonder: Were my ambitions too high in the morning? Or do I need to improve my productivity level? Hmmm, it is always nice when you end the day with a question to yourself, don’t you think?

There are still so many things I need to learn about me. The fact that they are countless makes it a very interesting adventure.

Finishing on a curious note, what will tomorrow bring? (Hope it will not be rain) Good night, my friends!

No Comments

Did you try anything new lately?

Do you know what we have now compared to our parents? We have opportunities! We have the liberty of choosing what we want to do. We have the possibility to be entirely ourself and still make it work. We don’t need to convince anybody about anything. However, we need to always keep in mind our goal.

It is perfectly fine to have a purpose in life. It doesn’t matter what is that, as long as you are happy and you feel accomplished. But we should always remember that we should not restrain our goal. We should always adjust it as we go. Don’t be conservative, because you will miss on chances. It is as simple as that!

When I was in my early teens I always imagined that by now I will have a child. I believe I had that vision because I could easily see myself having a proper family rather than a proper career. And no, it wasn’t because I wasn’t ambitious. I just weighted more having a husband and a child than a career. In the meanwhile, I grew and found new angles of myself and I decided that they are interesting to develop. Consequently, I focused my attention elsewhere keeping though an eye on my initial goal which had to be updated to comprise the new aspects.

Where do I stand now relative to my initial goal? Well, I’m not married and I’m not particularly interested in achieving this status. This is purely because marriage per se would not really change my current life. At the same time, I believe that I’m not prepared to be a parent yet either. Somebody might argue that I will never feel prepared which might as well be accurate. Somehow though, I feel that I still have some time left to get there.

Therefore, I’m focusing my attention on the other parts of my life goal. One of the things I have under my radar for the time being is my career. I’m developing my career because I have the chance and the time to learn from so many interesting people. Just yesterday I dined sitting next to 2 very famous gentlemen, the Captain and the Chief Engineer of the glorious vessel, Mærsk McKinney-Møller. Fantastic guys that had some good stories to share and, at the same time, were happy to answer questions coming from a rookie in the industry (i.e. myself).

If it is one thing I learned lately is that nobody expects you to know everything, but they expect you to dare and ask. Be genuinely interested in what you are doing! Don’t wait until you fell 120% comfortable to share an idea or to challenge a standard! Try new things as they come and believe it or not, you will see a change which will help you achieve everything you dreamed of right from the beginning. It is all a matter of perspective, remember that!

No Comments

Vino să ne cunoaştem la Conferinţa Anuală a GRASP-ului!

O conferinţă anuală bate la uşa organizaţiei din care fac parte. După cum vă spuneam cu ceva timp în urmă sunt membru activ în cadrul NGO-ului numit The Global Romanian Society of Young Professionals (GRASP).

În fiecare an GRASP organizează o Conferinţă Anuală ce face parte din cadrul celui mai mare proiect al organizaţiei, Proiect România 2020. În fiecare an evenimentul îşi schimbă subiectul şi locaţia. Anul acesta conferinţa anuală ajunge în Copenhaga şi vom discuta despre Comunităţi pentru Succes.

Ne dorim să contribuim la viitorul României prin crearea de valoare adăugată datorită comunităţilor care aduc împreună oamenii ce împart acelaşi interes şi care împreună pot schimba lumea. Ţintim sus pentru că România are nevoie de comunităţi care nu doar să întreţină oamenii frumoşi, dar să-i angajeze în iniţierea şi dezvoltarea proiectelor ce pot schimba puncte cheie în actuala societate românească.

În cadrul conferinţei vom discuta despre ce motivează oamenii să înceapă o comunitate, care sunt paşii ce ar trebui implementaţi pentru a o dezvolta, cum găsim oamenii ce împart aceeaşi viziune şi au aceleaşi necesităţi etc. Vom face acest lucru prin oferirea unor exemple clare prezentate de către diferiţi fondatori sau lideri de comunităţi, care vor împărţi cu participanţii experienţa lor, succesele şi insuccesele, provocările întâmpinate şi soluţiile identificate.

De asemenea, în cadrul conferinţei vom avea participanţi din diferite ţări, energie pozitivă şi idei grozave pentru o Românie mai bună în viitor. Pentru mai multe detalii despre conferinţă şi cum să aplicaţi, vă invit să vizitaţi http://romania2020.mygrasp.org/.

Sper să ne vedem între 10-12 octombrie la Copenhaga!

No Comments

Work hard, play hard!

I met a consultant and I had the chance of sharing some lunches together for the last couple of days. We have touched upon different subjects including business trips, marriage, children, challenges and perks of being a consultant etc.

My humble conclusion was that as a consultant one works hard, but plays hard as well. Extrapolating from his life story, I believe that each and every one of us should do the same. We should work hard, we should aim high, and fulfil most of our career-related dreams. At the same time, we shouldn’t forget that we live only once. We shouldn’t forget that a bit of craziness is not only desired, but it is encouraged.

What I have noticed among my peers is that everybody wants to live an adventurous life, but when it comes down to it, they back down. Some of them invoke financial reasons, others the fact that they are adults now and they don’t have the time to behave childishly. C’mon, guys, we are allowed to be irresponsible from time to time. Once our soul gets old, there is no way back. How to keep it young? I got a very interesting suggestion from one of my colleagues: “Spice up your routine life with an exciting trip in a land that has (a bit of) a dangerous vibe. Do this at least once every 2 years and you will feel alive!”.

I had my fair share of trying new, amazing and adventurous land(s) this year. What should my future project be?

No Comments